Poliţiştii efectuează cercetări faţă de trei bărbaţi cu vârste cuprinse între tineri de 21 şi 38 ani ani, domiciliaţi în Făcăeni şi Feteşti, după ce au fost depistaţi de poliţişti conducând mopede pe raza comunei Făcăeni şi a municipiului Feteşti, fără a poseda permise de conducere. Pe numele celor trei “şoferi” au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Similar, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Ţăndărei au depistat pe raza de competenţă un bărbat de 36 ani din localitate, care se deplasa cu un moped fără a poseda permis de conducere. Şi în această cauză a fost întocmit dosar penal. Având în vedere noile modificări ale O.U.G. 195/2002 privind Circulaţia pe drumurile publice, poliţiştii informează conducătorii de mopede: Legea nr. 203/2012 modifică art. 6 din O.U.G. 195/2002 privind Circulaţia pe drumurile publice şi are următorul cuprins: „autovehicul – orice vehicul echipat, prin construcţie, cu un motor cu propulsie, în scopul deplasării pe drum. Mopedele, troleibuzele şi tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, tractoarele folosite exclusiv în exploatările agricole şi forestiere, precum şi vehiculele destinate pentru efectuarea de servicii sau lucrări, denumite maşini autopropulsate, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule. Art. 21 : ”Moped – vehicul cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăseste 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrica ce nu depăseste 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere interna ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depaşeşte 4 kW, iar exclusiv în exploatările agricole şi forestiere, precum şi vehiculele destinate pentru efectuarea de servicii sau lucrări, denumite maşini autopropulsate, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule.
La noi, din nou, ca la nimeni. Păi, de unde să aibă bieţii oameni permise pentru mopede, când nu există şcoală sau instructori autorizaţi pentru aşa ceva?! Legiuitorul ar fi trebuit să lase un timp rezonabil, şase luni de exemplu, pentru ca toţi posesorii sau viitorii posesori de asemenea autovehicule să poată urma cursurile unei asemenea şcoli, şcoală care, la rândul ei, ar trebui autorizată şi să se doteze cu astfel de mijloace auto.
Ce s-ar întâmpla dacă un asemenea conducător ar chema în instanţă autorităţile care aplică această lege dementă?!
Pai exista o lege dar nu exista si normele de aplicare, deci…avem conducatori competenti, legiuitori si mai competenti si uite asa mergem spre culmile inalte ale democratiei…
Daca au un avocat destept ataca legea, ba mai mult sa dea statul in judecata pentru ingradirea dreptului la deplasare. Legea este data fara norme de aplicare, deci nu se aplica.
Articolul este incomplet.Lg.203/2012 care modifica OUG195/2002,precizeaza ca in termen de 90 zile de la publicarea legii 16.11.2012, Guvernul la propunerea lui nea cascheta (Ministerul Adm.si Internelor)adica astia care opresc mopedele pe drum si le fac dosare penale, sa dea un HG cu Norme Metodologice de sustinere a examenelor pentru carnet. Asta este exact ca-n bancurile cu militieni.