Primele cadre medicale din Spitalul Slobozia se vaccinează azi

Distribuie articolul:

„După cum anunțam aseară, vaccinurile au sosit, așadar astăzi va începe campania de vaccinare anti-COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Din motive de siguranță, nu se va permite accesul presei în încăperea de vaccinare, dar primele vaccinări se vor filma și transmite live în Sala de Ședințe.

Primii vaccinați:  

  • Dr. Jamil Aldabsheh, medic ATI, Director Medical;

– Dr. Tudor Ionescu, medic ORL, purtător de cuvânt al spitalului;

–   Dr. Alexandru Apostol, medic epidemiolog, coordonatorul Centrului de vaccinare;

–   As. Florentina Nae, Director de Îngrijiri;

–   Dl. Ioan Istrate, Şef serviciu Managementul calității serviciilor medicale;

–   reprezentant al Consiliului Județean.  ”.

Aşa sună comunicatul de presă remis către redacţia ziarului Ştirea. Nu comentăm DE CE nu a fost primită presa în proximitatea celor PUŢINI vaccinaţi, căci NU are rost să cărcotim…! Cine, ANUME, este reprezentantul de la Consiliul Judeţean, nu ni se spune, iar noi încă nu am aflat. Fiindcă noi, încă de aseară l-am intervievat pe managerul Spitalului, despre ce ne-a mai declarat domnul Liviu Patrichi  veţi putea citi într-un alt articol.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *