Primarul Stoica, deşi a suferit o condamnare, nu se lasă !

Distribuie articolul:

* Cadou de Sărbători oferit de către Judecătoria Slobozia, mai ales celor care au avut de suferit de pe urma faptului că au îndrăznit să vadă şi dincolo de aparenţe…Aşa este considerată această condamnare pe care mulţi o credeau imposibilă!

STOICA SI CIUPERCA secrete Aşadar, după „tartorul” Ciupercă, un alt PSD-ist este considerat vinovat! Sigur că, dând dovadă de-un tupeu razant cu sfidarea în faţa evidenţelor care, la o adică, ar putea înlătura vălul aşezat pe multe asemenea „permutări şi aranjamente” primarul declară că va face „apel” la Judecătoria Slobozia, cea care a hotărât că el este vinovat. Pentru ce a fost găsit vinovat? Fiindcă, din păcate, nu au anchetat decât această speţă – deocamdată! – Stoica se face vinovat doar pentru faptele cercetate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, procurori care, la începutul acestui an, în rechizitoriul întocmit şi înaintat judecătorilor, au precizat că au Alexandru Stoica, primarul Sloboziei a fost anchetat şi pus sub urmărire penală, alături de Marian George Corneliu, şeful Serviciului Urbanism al Primăriei Slobozia, Agripina Costea, secretarul instituţiei şi Aurelia Aionesei Esterka, fostul arhitect-şef al oraşului. După ce procurorii au stabilit că toţi patru se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor de „fals intelectual” şi/sau „instigare la fals intelectual”, a venit rândul judecătorilor să analizeze faptele şi să le încadreze conform legilor. După deliberare, pentru că a semnat Autorizaţia de construcţie pentru benzinăria „Art Oil” ( pe care o puteţi vedea cum s-a înălţat chiar peste drum de Kaufland, o afacere despre care „băieţii cu ochi albaştri” zic că e şi penală, nu numai gard în gard cu clădirea aparţinând lui Nicu Pericli, patronul firmei Nick primarie 2 siteTouring) arhitecta Aurelia Aionesei Esterka a fost condamnată la 10 luni închisoare, dar nu cu închisoare ci ” cu suspendare”. A fost pedepsită atât de blând, cică, datorită faptului că şi-a recunoscut vina. Marţi, 16 decembrie a.c., şi ceilalţi trei inculpaţi şi-au primit pedeapsa. Din motive ce ţin de spaţiu şi timp, dar şi pentru că suntem de acord cu proverbul că „peştele de la cap se împute” azi amintim în treacăt că salariaţii primăriei Marian George Corneliu şi Agripina Costea au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare sub supraveghere. Asta în timp ce primarul Alexandru Stoica a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare şi interzicerea dreptului de a mai fi ales în funcţii publice. Când au văzut că „ e groasă”, acoliţii lui au încropit un comunicat de presă în care ne-au transmis: „ În urma pronunţării sentinţei penale nr.927/2015 din 16.12.2015 în dosarul nr.4592/32/2015 emisă de Judecătoria Slobozia în care este inculpat primarul municipiului Slobozia, domnul Stoica Alexandru, facem următoarele precizări: În conformitatea cu (…) calitatea de primar încetează de drept urmare a condamnării prin Hotărâre Judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate. În acest context, domnul Stoica va continua să-şi exercite funcţia de primar până la pronunţarea unei Hotărâri judecătoreşti definitive


Distribuie articolul:

One thought on “Primarul Stoica, deşi a suferit o condamnare, nu se lasă !

  1. acest Scuipici si-a trimis firma Yotabit sa puna ilegal sisteme de supraveghere la Seminarul Slobozia și la alte insitutii publice din subordinea primariei Slobozia. Sa se verifice de urgenta ce achizitii a facut firma lu Stoica Yotabyt. Se va vedea ca nu are licenta necesara pentru instalare de sisteme de supraveghere adica este caz de dosar penal. Lafel cu echipamentele secondhend pe care le vinde cica NOI la DADP Evidenta populatiei si alte unitati scolare. O inselatorie oameni buni. A pus un apevist Hozoc pe care nu il duce capu este doar marioneta lu Stoica si Bacanu, ei il trimit sa dreneze banii publici cu achizitiile la preturi megaastronomice. La puscarie cu ei. Sa intervina politia sa cerceteze potlogariile ca ne-am saturat sa platim facturile lu Yotabit umflate. Sa fie intrebat parintele director daca a fost sunat de la primarie ca sa plateasca factura firmei Yotabit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *