Primarul – încă judecat ! Subalternul – deja condamnat!

Distribuie articolul:

Inculpat în dosarul întocmit pe motiv(e) de abuz în serviciu şi fals intelectual, fapte săvârşite pentru a efectua tot felul de „permutări şi aranjamente” în documentele vizând achiziţiile de lucrări de investiţii şi de tot felul de bunuri şi servicii, specialistul Costică Ionescu l-a avut de-a dreapta pe Cristian Roman – priceputul primar al oraşului Ţăndărei. Doar că, în timp ce primarul care este bine-mersi în funcţiune pare că n-are nici măcar o jenă să dea interviuri şi să se laude cu „realizările măreţe”, pe Costică Ionescu îl trec toate sudorile deoarece iată ce i se întâmplă!

Ce zic judecătorii…

Ca să nu avem vorbe la procesul… de conştiinţă, redăm cu acurateţe din Încheierea de şedinţă, în care se fac precizări, după cum urmează: „Decis 400/02.03.2016/ În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa împotriva sentinţei penale nr.238/F din 30.10.2015 a Tribunalului Ialomiţa. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond: În baza art.321 alin.1 C.p. cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. cu aplicarea art.396 alin.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul Ionescu Costică la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art.91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani stabilit conform art.92 C.p. În baza art.93 C.p. pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: – Să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; – Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – Să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; – Să comunice schimbarea locului de muncă; – Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; – Să frecventeze mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; – Să presteze o muncă neremunerată (activităţi de curăţenie şi igienizare a domeniului public, a spaţiilor aparţinând diferitelor instituţii publice din oraşul Ţăndărei, inclusiv a spaţiilor interioare) la Serviciul de administrare a domeniului public Ţăndărei pe o durată de 100 de zile. În baza art.67 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b,k, n (anume dreptul de a comunica cu inculpatul Roman George Cristian) C.p. cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 5 ani în condiţiile art.68 lit.b C.p. Atrage atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere impuse sau comiterea unei noi infracţiuni pot atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenţie. Respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul Ionescu Costică împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale nr.238/F din 30.10.2015 a Tribunalului Ialomiţa care nu contravin prezentei decizii. Obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.03.2016.”

Cum a rămas…

După pronunţarea sentinţei pentru subalternul Costică, cică a urmat o altă „înfăţişare” a primarului. Că, cică, procesul lui Cristi Roman nu s-a finalizat, ci doar i s-a tot schimbat încadrarea şi, pe cale de consecinţă, pedeapsa până ce n-a mai fost vinovat decât aşa…de circumstanţă! Una atenuantă, menită a scădea din „vâna” pedepsei, atât de mult că a şi devenit ridicol de insignifiantă pentru puterea exemplului care se cerea a fi! Faptul că onorabilii şi stimabilii justiţiari care formează Complet: C6 fond au dat zilele trecute un nou termen (25.03. 2016) pe motiv că aşteaptă „formularea de eventuale obiecţiuni la raportul de expertiză”, poate induce în primar Tandareimentalul colectiv ideea de lentoare sau lipsă de celeritate în pedepsirea şi a primarului care este bine-mersi în funcţie…Şi, cică, ar cam vrea să şi candideze pentru încă un mandat! Căci, ce-are a face faptul că şefii lui „pe linie de partid”, respectiv Ciupercă şi Şova, cei cu care s-a pre(a)umblat în campania electorală trecută, încă sunt în „corzi”, nu? Că doar nu-i aceeaşi speţă! Sigur că vom reveni (şi) pe acest subiect la momentul la care ne va fi prezentată lista candidaţilor PSD, pentru alegerile locale, dar – mai ales! – cele palmentare!
(I.G.)


Distribuie articolul:

5 thoughts on “Primarul – încă judecat ! Subalternul – deja condamnat!

    1. Domnule lolek/bolek, eu cred că matale eşti chiar primarul…Din păcate pentru domnia-ta facebook păstrează ce postăm. Acum un an nu ţi se părea că-s mahalagioaică. Ba chiar mă lăudai şi-mi mulţumeai… Şi-acum mă scuipi „decât” pentru faptul că titrez CE-A CONSEMNAT INSTANŢA…, bre?? Şi zi mersi că te-au ginit şi s-au şi prins Organele numai la ceva atât de puţin!!! La câte-ai făcut dumneata în Primăria aia…trebuia de mult să fii după gratii!

  1. Acest individ ca nu pot sa-i spun om face niște abuzuri în primărie de neimaginat,nu știu ce fac instituțiile statului de nu intervin-sa vina DNA!

  2. Mereu răutăcioși…! Eu mă întreb, iar dacă îi vedeți p-aștia de prin instanțe , sa-i întrebați, vă rog, – de ce condamnă la trei ani de închisoare, pedeapsă a cărei executare o suspendă, și nu dă 1 an și 6 luni cu executare, că tot auzim cât de extins e fenomenul ăsta al corupției, iar eu mî gândesc că dacă tot dai cu suspendare să tot mai fie, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.