Primarii din Traian şi Valea Ciorii – SUTE DE MILIARDE „tocate” pe CURSURI…

Distribuie articolul:

* Ialomiţenii „amărâţi” (nu) ştiu ce mulţi bani cheltuie primarii în numele lor! ? 

„Organele” cu atribuţiuni de control (nu) ştiu? E-adevărat că nici noi n-am ştiut până ce nu „am ginit” anunţurile publicate în presa locală, dar ne gândim că sunt mai „pe fază” cei ce trebuie să ţină sub observaţie modalitatea de cheltuire a fondurilor UE. Nu de alta, dar nu sunt puţini cei care ne-au atras atenţia că „bate la ochi” gradul de repetitivitate a proiectelor…          

 În comuna Traian, proiectul: Împreună inovăm, măsuri integrate de dezvoltare şi incluziune socială. Pentru amărâţii din comuna Traian, primarul Fănel NĂSTASE va cheltui peste 215 MILIARDE de lei vechi. În comuna Valea Ciorii, proiectul: „EUROCOMUNA – Dezvoltare comunitară prin măsuri integrate. Pentru amărâţii din comuna Valea Ciori, primarul Ştefan IONESCU va cheltui peste 230 de MILIARDE de lei vechi. Ambele comune şi-au trâmbiţat proiectele prin vocea primarilor care au în comun nu numai acelaşi gen de „grup ţintă”, nu numai aceleaşi obiective, ci şi aceeaşi firmă „nominalizată” în derularea CURSURILOR de pregătire profesională. Ne referim la SC SERVEL S.R.L. , acea firmă despre care noi am mai scris, pe când au mai fost „parte” în astfel de … „manifestări plenare” desfăşurate în cam aceleaşi localităţi în care, pe motiv că sunt mulţi ţigani care se consideră marginalizaţi, dimpreună cu onor primarii care au fost şi sunt, domnul Şerbănescu, dimpreună cu soţia domniei-sale, sunt „number one” când vine vorba să (se) bifeze acţiunile desfăşurate, chipurile, pentru „ îmbunătăţirea condiţiilor de trai” ale amărâţilor oameni, locuitori ai celor două comune, în speţă. Firmei omniprezente i se alătură, după caz, ONG-uri precum: Asociația Centrul de Suport și Formare pentru Dezvoltarea unei Societăți Echitabile; Asociaţia pentru Dezvoltare, Inovaţi, Cultură şi Antreprenoriat; Asociaţia ARES’EL din Ploieşti, dar şi INTRATEST S.A., o societate pe acţiuni, despre care vom mai vorbi, la fel cum vom mai vorbi şi despre SRL-urile şi ONG-urile nominalizate ca „parteneri”! Nu de alta, dar vorba unuia dintre contribuabilii la bugetul statului din care se tot fac asemenea cheltuieli: „…prea sunt mari sumele, ca să nu fim şi curioşi, nu numai furioşi...”! Căci, fix 21.598.012,52 lei este suma ce se va „topi” în palmele celor care, la Traianu (sic!), vor implementarea „măsurilor de ocupare în beneficiul celor 897 de persoane din grupul ţinţă. În acest mod 27% din totalul populaţiei comunei Traian va primi sprijin pentru a ieşi din riscul de sărăcie şi excluziune socială în care se află în prezent. (…) 336 copii, dintre care 187 romi, vor beneficia de activităţi educaţionale suplimentare celor şcolare prin programul „Şcoala după şcoală”, intervenţii tip „Zone prioritare de educaţie”, activităţi extra-curriculare, programe de educaţie pentru sănătate şi creşterea stimei de sine (…) 204 locuitori ai comunei Traian, dintre care 88 de etnie romă, vor finaliza în următorii trei ani 8 clase în cadrul programului „A doua şansă”, 479 persoane apte de muncă (dintre care 123 romi) vor fi consiliate şi orientate profesional iar 378 persoane (dintre care 76 de etnie romă) vor dobândi o calificare”. Şi fix 23.223.905,59 lei este suma care, la Valea Ciorii se va „topi” în mâinile celor ccare, în Valea Ciorii, se vor implica pentru îmbunătățirea calității vieții pentru 655 de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată… Suntem siguri că şi dvs dacă recitiţi frazele, mai atenţi, vă veţi întreba dacă nu cumva pentru atare obiective prezentate drept priorităţi, România are instituţii pline de bugetari special plătiţi pentru educarea, dar şi pentru BANI UE 2sănătatea copiilor, elevilor, populaţiei, nu?

Vorbe, cifre, obiective….

În hârtiile considerate „documentaţie” depusă la dosarele de finanţare din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 Incluziune socială și combaterea sărăciei, se poate citi despre aşa-numitele „Grupuri Ţintă” care, chipurile, trebuie apărate de „risc de sărăcie”; „ excluziune socială”, dar care, în acelaşi timp, trebuie ajutate să iniţieze afaceri, astfel încât noi, ceilalţi, să asistăm la îmbunătăţirea calităţii vieţii lor. Din păcate, realitatea înconjurătoare, cel puţin la noi în Ialomiţa, poate susţine idea conform căreia, deşi s-au tot cheltuit importante sume de bani publici (şi cei de la UE, tot publici sunt!) pentru anumite categorii socio-profesionale, forţa de muncă nu se dovedeşte a fi mai calificată, abandonul şcolar nu s-a redus considerabil, riscul de sărăcie continuă să fie prezent nu numai în rândul populaţiei de etnie romă, iar excluziunea socială se dovedeşte a nu avea „rădăcini” numai în „ura de rasă” ci, mai ales, în comportamentul indivizilor în numele cărora primarii, dimpreună cu ONG-urile şi firmele agreate de conducerea de partid şi de stat accesează fonduri nerambursabile, iar şi fonduri-europeneiarăşi, fără teama de a fi chemaţi să dea socoteală pentru rezultatele slabe înregistrate în statisticile care „vorbesc de la sine” …!

Vom (tot) reveni pe subiect …!   

O să mai scriem, deci, după ce o să aflăm unde anume, în ce locaţie, se vor desfăşura acţiunile depuse „la dosarul cauzei”. O să scriem şi după ce o să aflăm cine anume sunt cei care „pă persoană fizică” (sau juridică, mai ştii?!) vor „preda la cursuri” încasând „cât nu face” (şi nu face, deoarece, aşa cum spuneam, statisticile „strivesc corola de minuni a lumii”, pe care o poartă pe creştet tot felul de „structuri asociative”), în sfidarea parcimoniei de care primarii „ar trebui să dea dovadă!”. Ca să nu „se mai dea lebădă” fostul consilier judeţean care-i şi patronul firmei „de serviciu” la astfel de manifestări cu statut public-privat, îl asigurăm şi de-aceasă dată că avem toată disponibilitatea să participăm la acţiunile ce vor fi întreprinse în cadrul proiectelor. Nu rămâne decât ca şi „partenerii” să comunice redacţiei ziarului Ştirea, data, ora, locul şi toate… „ alea-alea” care fac parte din „desfăşurătorul” fiecărei acţiuni din cadrul proiectelor…!


Distribuie articolul:

One thought on “Primarii din Traian şi Valea Ciorii – SUTE DE MILIARDE „tocate” pe CURSURI…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *