Primăria şi cei trei avocaţi …

Distribuie articolul:

Este lucru ştiut că pentru a fi reprezentată în instanţă, ori de câte ori are un proces, oricare Primărie apelează la specialişti, respectiv la avocaţi. Este lucru ştiut că vreo câţiva ani, (şi) pentru că era şi consilier, dar şi soţia (sub)prefectului Gigi Petre, avocată a Primăriei a fost aleasă – de către consilierii locali, desigur! – doamna Gabriela Petre (PD-L). De la un timp, domnul Sava Ştefan (PSD) s-a alăturat doamnei Petre, unii spun că (şi) pentru că şi-acesta a devenit consilier local. Ştiind şi eu cine-s avocaţii, atunci când am aflat că „a înţărcat bălaia” în ceea ce priveşte achiziţia de servicii juridice (în sensul că instituţiile publice sunt obligate să se descurce cu juriştii pe care îi au angajaţi cu Carte de muncă),  mi-am zis că, măcar „la spartul târgului” să nu pierd ocazia de-a aflat cât încasau cei doi avocaţi. Spre surprinderea mea, aveam să aflu că n-au fost numai cei doi, ci chiar şi-un al treilea, pe numele său Gabriel Neacşu. Însă mai surprinzător a fost să aflu că, de exemplu, în anul 2012, aproape jumătate de miliard de lei vechi au încasat cei trei avocaţi agreaţi să apere, în instanţă, interesele primăriei Slobozia. Mai exact 47.540 lei. Şi pentru ce? Pentru ca nici până acum să nu se fi rezolvat, spre exemplu, problema fostului cinematografului „Ialomiţa” sau problemele legate de redevenţa, facilităţile, concesionarea, întârzierea lucrărilor ce trebuiau realizate pe cele peste 4,6 hectarede teren pe care, cândva, a funcţionat Uzina de apă „Parc” din municipiul Slobozia, şi alte asemenea divergenţe între administraţia publică locală şi diverse entităţi public-private? Deoarece s-a constat că Organigrama primăriei municipiului Slobozia arată foarte clar că în cadrul Direcţiei juridice lucrează un număr de 23 de salariaţi, unii s-au trezit că îi interesează pentru care motive a fost nevoie să se recurgă la ajutorul celor trei avocaţi? Şi cum puţini au şi avut curajul să adreseze întrebări, fie în scris, fie în şedinţele ordinare (de-a dreptul!) ale Consiliului Local, din care au făcut parte doi din cei trei avocaţi, ştiindu-mă cârcotaşă, câţiva m-au rugat să mă interesez ce-au făcut stimabilii pentru ca să merite o asemenea (răs)plată? Ceea ce am şi făcut, încercând a mă achita de-o presupusă datorie profesională! Din păcate, şmecherii instituţia statului n-au vrut a-mi comunica ce cauze (speţe) au apărat cei trei avocaţi. Mi s-a răspuns doar că există o listă cu informaţiile de interes public ce se comunică din oficiu, dar şi o listă cu informaţiile exceptate de la accesul liber al cetăţenilor. Cu alte cuvinte, speţele din dosarele încăpute pe mâna celor trei avocaţi nu-s pentru ochii marelui public! Ca nu cumva să tragem concluzia că, în anii 2012- 2013, dacă au fost prea bine răsplătiţi cei 3 avocaţi, cei 23 de salariaţi în cadrul Direcţiei/Serviciului juridic, doar „au frecat menta” mi s-a mai comunicat şi că birocraţii au reprezentat Municipiul Slobozia „într-un număr de 451 de dosare, dosare ce au avut ca obiect: petiţii, acţiuni în constatare, uzurcapiuni (?!); procedura insolvenţei; obligaţia de a face, anulare acte administrative, plângeri convenţionale, contestaţii la executare, etc. În prima jumătate a anului 2013, consilierii juridici din cadrul Serviciului juridic au reprezentat Municipiul Slobozia şi Consiliul Local Slobozia într-un număr de 210 dosare”.

(I.G.)     


Distribuie articolul:

8 thoughts on “Primăria şi cei trei avocaţi …

  1. Cei doi cu poza sunt incompatibili,unul chiar dovedit de ANI.Al treilea fara poza este in conflict de interese,deoarece apara Primaria in proces cu CJI(gogoserie Spital)unde CJI este aparat de nevasta sa Neacsu Marinela.

  2. Dar nu uitati ca actele de schimb si vanzare dintre Primarie si diversi, se fac la biroul notarial al nevestei lui Sava.Curat murdar si netransparent.Bani pentru partid sa iasa !

  3. Dl Sava nu a reprezentat niciodata C. Local in vreo instanta iar dna. Sava are mai mult de 2 ani de cind a refuzat sa mai lucreze cu Primaria Slobozia. Dna Petre intradevar a fost incompatibila din anul 2009 prin abuz de putere al lui Ionascu cum este in prezent Emil Constantinescu ca si in mandatul acesta face proiecte pt. primaria Slobozia dar pe firma fetei sale se pare. Bacanu stie Stoica stie consilierii locali stiu dar toata lumea tace.Dar totusitrebuie apreciat Emil C. ca ii tine pe toti de prosti.

  4. Daa…e interesant….ăsta în tricou…a fost avocatul meu,în ’96 când am fost arestat…că începuse Iliescu lupta împotriva corupţiei…şi Răducanu m-a găsit pe mine corupt,pe Culina ăl mic şi pe Gina Cârmiş))))))))))Am fost arestaţi de parchetul Feteşti…că acolo avea javra de Răducanu „şmenuri” cu Anton şi o zdreanţă Nela(o anonimă de juristă de la direcţia agricolă))..Prin vremurile alea erai direct arestat de muiele astea de parchete…dacă aveai şi-un referat făcut de unu ca Tache(cel comisar arestat pt corupţie şi evaziune)) că Dumnezeu nu-i ţigan sau milţian))Io am şi acum referatul lui Tache…e de răs…era prima zi după Paşte..şi ca niciodată în viaţa mea–m-am dus la serviciu..că aveam o informaţie ,de la unii din SRi că o să fie nasol,mache…cică să mă internez..că umbla Răducanu pe la toate parchetele…şi io am fost prezent la birou..m-a condus jegosul de Tudor Marcel şi dobitocul de Tache..la Feteşti…la una Nela ..ce mi-a zis că mă arestează ..că aşa vrea pi=da ei..şi io am zis că mă piş pe a ei pi=dă..şi am cerut avocat…şi m-am dus la barul de lîngă parchet..mi-am luat două cartuşe de Camel..şi am mai şi băut ceva tărie))Din oficiu..a venit unu Luţeanu…ce m-a temperat niţel–când m-a adus tablagiul ,din bar direct la Nela-n birou)) Când am intrat..în parchet..doamna Gina şi Aurică aveau cătuşe–şi plângeau ca ăia micii))io m-am muit cu zreanţa de procuroare…domnu Luţeanu mi-a zis că n-a mai văzut abuz ca ăla…vorbea relaxat cu procuroarea..amical pe hol şi cu muistul de Anton şi Tache–şi io aveam cătuşe şi mă urca tablagiul în TVu))))))))))))Şi după două zile m-am trezit cu muistul ăsta de avocat roşuuuuuuuuuu..angajat de Vărul Gicu…şi muia asta de avocat a zis să nu vorbesc la preşedinta judecătoriei Feteşti..la modul cum am iubit la parchet Neluţele…şi am tăcut ..că nu m-a întrebat nici javra aia de judecătoare ceva))şi iar la celulă ..iar şăf de cameră..că aveam doi copii de patroni „colegi”…şi cum nu se mai întâmpla ceva…mi-am sunat nevasta de atunci şi i-am zis să-i spună lu’ muistu ăsta de Sava să vină urgent la mine ..că-l omor când scap…şi jegosul a venit într-o sâmbătă,pe seară.că venea la o nuntă la Feteşti şi cică joia următoare ne judecăm pe mandat..şi ar fi bine să „colaborez cu organele””L-am dat în plm şi i-am zis că renunţ la el…şi-n joia aia m-a apărat Zăveanu..(că l-a rugat nea Popescu,un amic de jocuri,indignat că mi l-a dat vărul director pe Sava))Şi de judecat–m-a judecat una Muşat…o zdreanţă din neamul meu..ce a avut tupeul să mă ameninţe pe holul ăla..de intrare comună în sală..să zic ceva de Vărul director..că-mi dă ea drumul..adică tot dictarea lui Răducanu)) Binenţeles că am scăpat de arest după 23 de zile…am mutat dosarul de la Feteşti la Medgidia…s-a supărat Preşedintele tribunalului că domnul colonel Răducanu s-a dus la arhivă şi a ciordit un raport al BCrului…şi-o arunca pe Burlacu Valer..avocatul directoarei Gina virgiina lui Măierean..norocul meu..fu ..că am fler..şi în faza de judecată mi l-am luat pe domnul Luţeanu avocat…că era fost procuror de Călăraşi..şi ştia cât de nenorocit a fost Răducanu la Călăraşi))Aşa că în faţa instanţei..când jegosul de Burlacu îl cauţiona pe Răducanu..susţinând că a fost la arhivă înaintea militianului….şi nu era raportul de control…nea George Luţeanu a scos din mapă o copie a raportului…cu numerotarea din dosar…pe care judecătorul a trimis-o la Bucureşti..la certificare….şi era să-l bat rău pe securistul ziarist Burlacu))Binenţeles că-n următoarea şedinţă…procurorul a cerut achitarea noastră…nutria de Burlacu cerea achitare pt futăciunea de directoare…de l-a luat la mişto şi judecătorul,ce era şi preşedinte de tribunal…a fost penibilă nutria…dar nu ştiu ce făcu Burlacu -că acelaşi procuror ,şef,a făcut un recurs..şi ne-aachitat şi curtea de apel Constanţa…şi uite aşa mi-am f+t+t o parte din viaţă…de bani…ce să vă mai zic))Daa..pe doamna Gabi Petre…o cunosc de la generală…eu eram a şaptea şi ea a opta….cred c-o iubeam atunci..o „ajutam” să recapituleze nenorocirile alea de comentarii))Cănd am ajuns şi io la liceu..era bătaie pe mine, Găbiţa nu m-a mai atras..că n-avea ţâţe dezvoltate))Las gluma şi spun…sincer…că pentru mine …e o mare dezamăgire doamna Gabi Petre…eu nu pot să înţeleg de ce oameni( tineri ca mine))))))))))..cu situaţie materială şi carieră profesională bine definite…ajung în situaţii penibile…De al treilea avocat,,înţeleg că-i în duel cu femeia lui..tot avocat))E fsnismul şi securismul în floare,,,,ce să mai zici când n-ai un rechizitoriu la doi ani de la „Mită la Bac”….e justiţia independentă))))))))

  5. Danut, partea proasta e ca mama ta inca presteaza servicii sexuale dezgustatoare pe covrigi cu mac, coji de seminte si ghinde. Probabil, facand asta de la varste fragede, nu a avut puterea financiara sa iti cumpere alimente mai bogate in vitamine si fibre, care ar fi ajutat poate la dezvoltarea creierului tau modest. Este pacat ca bacterii rectale ca tine au dreptul de a folosi servicii precum Internetul sau, mai rau, au dreptul la libertate. Iti urez sinucidere placuta! Este solutia optima si pentru tine si pentru societate, crede-ma!

  6. Măi Andrei, poate nu-i chiar aşa de confortabil pentru unii ce scriu eu..dar sigur că-i abjectă postarea ta,introducând-o pe mama în ecuaţie…altfel scrii destul de bine pentru unul ce văd că apreciază societatea asta şi probabil apreciază necondiţionat şi conducătorii …despre ce crezi tu de mine.. mi se rupe…iar ce-mi doreşti tu mie se întâmplă dobitocilor ca tine))

  7. @ AndreiV. Chiar dacă limbajul lui @Dănuţ e mai colorat, destul de libertin, nimic
    nu-ţi dă dreptul pentru a-ţi arăta nemernicia. Omul ăsta nu s-a „luat” de mă-ta aia cu cratimă în loc de clitoris, cretinule!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *