Preţul pâinii, de-aia nu mai poate de reducerea TVA!

Distribuie articolul:

 

* Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat joi, referitor la respectarea unei taxe pe valoare adăugată de 9% pentru pâine, că fiecare comerciant are libertatea să stabilească „ce preţ doreşte”, consiliul neputând interveni în această privinţă.

Fiind o piaţă concurenţială, ne aşteptăm ca o reducere de taxe să se ducă în preţ. Înţeleg că există demersuri la nivelul asociaţiilor de comercianţi care ar vrea să dea o indicaţie către membrii lor de reducere a preţului. Dacă este vorba de o sugestie, de o recomandare mi se pare un lucru firesc şi e OK. Nu e nimic nelalocul lui ca firmele să facă şi ele un efort şi să transmită spre consumator această reducere”, a spus şeful Consiliului Concurenţei. Bogdan Chiriţoiu a explicat că instituţia pe care o conduce s-ar autosesiza numai în situaţia în care asociaţiile de comercianţi ar impune un preţ anume prin încălcarea legilor concurenţei. „Unde am avea noi probleme – să se strângă toţi la un loc şi să ia o decizie privind un preţ anume”, a explicat Chiriţoiu. Totodată, preşedintele Consiliului Concurenţei s-a referit şi la ancheta care se desfăşoară cu privire la comercianţii de cereale, afirmând că până la acest moment au fost colectate documentele necesare şi urmează să fie analizate. „Până nu finalizăm ancheta nu putem da publicului datele parcurse. Investigaţia noastră este complicată, laborioasă. De-abia a fost declanşată şi am avut inspecţia prin care s-au cules documentele atât în format de hârtie, cât şi electronic. Urmează ca datele să fie analizate, iar companiile să ni le explice. Vom discuta cu avocaţii lor. Sunt multe etape procedurale şi este prea devreme să vorbim de concluzii”, a adăugat acesta. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a participat joi la conferinţa intitulată „Activitatea de lobby în spaţiul Uniunii Europene – reglementare versus nereglementare”, desfăşurată la Palatul Parlamentului.


Distribuie articolul:
Citește și articolul:   Atenție, se oprește apa în orașul Căzănești!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *