Preşedintele Victor Moraru şi gaşca lui, prea „se sparg în figuri” cu un … „PATRIOT”!

Distribuie articolul:

* Deşi criticaţi că şi-au aservit presa cumpărând publicitate, ei continuă golăneasca fituire a banilor publici şi pe alte servicii oferite de-o firmă aflată în graţiile fami(g)liei PSD-iştilor ! La fel ca şi predecesorul său, PSD-istul „roşu-n ceru’ gurii” mai ales când vine vorba să se răstească la jurnaliştii care nu-l consideră „mare om, mare caracter” nici ca politician, nici ca „domnitor” peste administraţia de talie judeţeană, Victor Moraru continuă să se comporte ca şi când ne-ar face în ciudă nouă, celor care îi tot explicăm de ce nu-i nici corect (şi nici benefic lui şi Partidului care l-a făcut preşedinte!) să Moraru Victor-2cheltuiască atâta bănet pe emisiuni televizate şi articole în presa scrisă, toate într-o prezentare penibil de „eminamente pozitivă”.

După ce în numărul trecut am scris despre banii publici fituiţi cu unele mass-media (am „atins” şi noi „vârfurile” într-ale cheltuielilor!), azi adăugăm listei, şi-aceste cheltuieli cel puţin penibile, dacă nu penale. Şi-asta, deoarece, aşa după cum se poate observa în această „captură” din documentele financiar-contabile ale CJI. Şi-acolo, în lista achiziţiilor publice ce poartă pecetea CJI, apar FELICITĂRI, CALENDARE, BROŞURI, AGENDE, MAPE, şi tot felul de „alea-alea” pentru care sumele cheltuite, însumate, ajung să fie considerate sfidătoare la adresa contribuabililor. Contribuabili care, nu de-aia plătesc impozite şi taxe; pentru ca Moraru şi gaşca lui de primari care se cred „băieţi dă băieţi cu firmă pe internet”, să găsească fel de fel de astfel de modalităţi Moraru ziar PATRIOT (in)oportune în a fitui bani din visteria lăsată la îndemâna lor!

Ziarul PATRIOTUL – pen’ce, Bibicule?

Ani de-a rândul am asistat la plata unor sume neruşinat de mari pentru emisiunile în care protagonişti erau de-alde Silvian Ciupercă, Gabi Ionaşcu, Alexandru Stoica, fiecare flancat de 2-3 „locotenenţi” din gaşca lor de „băieţi deştepţi”, dar şi mulţi dintre primarii sărăcelor comune păstorite de PSD. După fiece an care trecea, noi speram că se va ajunge în punctul culminant în care ruşinea îşi va face simţită prezenţa şi în atitudinea politico-administrativă a conducerii de partid şi de stat. Din păcate, venit la conducerea CJI numai fiindcă un număr ridicol de mic de consilieri judeţeni l-au ales preşedinte, fostul primar Victor Moraru, nu numai că a făcut pact cu o parte a presei şi a plătit-o ca pe-o …slugă, ci a şi adus în prim-plan o fiţuică pe care el o „călărise” mai ceva ca pe Sara – o iapă pe care a ţinut-o în formă cheltuind purcoi de bani din bugetul Primăriei Amara. Contează mai puţin faptul că nouă ni se pare că, în aroganţa lui, pe când era vătaf pe moşia UAT Amara, Victor Morau „a pus botul” şi a considerat drept ziar acea fiţuică menită a-l prezenta „gigea, măi, măi”, acelor cetăţeni care, de ani de zile, formează şi/sau sunt „arvuniţi” să formeze „bazinul electoral” al PSD.  Ceea ce contează este că noi, cei care trudim de peste 20 de ani în acest domeniu, considerăm că s-a atins apogeul în ceea ce priveşte neruşinata cheltuire a banilor publici pentru a răsplăti presa pupincuristă! O catalogăm astfel, ca să nu o catalogăm altfel! Căci, la o adică, ne-am putea întreba (unii ar zice chiar că retoric!) dacă nu cumva în ecuaţia CJI Nou4cu atâtea necunoscute intră şi parandărătul din sumele, deloc modice, cheltuite an de an, de-atâta amar de ani!

Nu ştim care-i „ghişeftul” lui Moraru şi al PSD – Organizaţia Ialomiţa. Ştim însă că în această „captură” ce pare a-şi avea sursa într-o Fişă de Achiziţii Publice, un Centralizator SEAP, apar cantităţi suspect de mari şi preţuri pe măsură. Pe măsura „ordinului de mărime”, crede cel ce ne-a transmis această mică parte din ceea ce, în opinia expeditorului, este „o ciupeală care nu bate la ochi”. Ce credem noi, cei de la ziarul Ştirea? Noi nustop credem că mai e nevoie să vă spunem dumneavoastră, cititorilor, ci suntem convinşi că trebuie să spunem aşa-numitelor „Organele cu atribuţiuni de control” că Primăriile şi Consiliul Judeţean Ialomiţa trebuie verificate, iar (i)responsabililor care au achiziţionat atâtea „CADOURI” trebuie să li se ceară să prezinte lista cu beneficiarii! Că degeaba vedem, iată, că vreo câteva pungi cu portocale li s-au dat amărâţilor, dacă nu ştim, bunăoară, şi cine-s boierii care au primit, de la primarii comunelor amărâte, fie sutele de pixuri PERSONALIZATE, fie sutele de agende manager, cu clapă” fie alte şi alte… „atenţii” (toate furnizate, aşa după cum se poate observa – sper! – în facsimilul alăturat) de către S.C. ZIARUL PATRIOTUL SRL…

IONICA GHINEA

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *