Premierul Grindeanu – vizită de lucru la Slobozia

Distribuie articolul:

În timp ce omologi de-ai lui îşi pun amprenta pe investiţii menite a ridica nivelul de trai al popoarelor pe care le conduc, Sorin Grindeanu îşi pune pecetea, iatăei copii, pe-un frasin care, oricât de durabilă ar putea fi pădurea, puietul riscă să nu ajungă la maturitate dacă se tot defrişează pentru a se fura „ca-n codru” chiar din codru …     

„Luna  plantării arborilor” a debutat prin acţiunea de plantare, sugestiv intitulată „Creştem împreună”. 15 martie este ziua în care Direcţiile Silvice, Ocoalele Silvice, pădurarii încep lucrările specifice silviculturii, silvicultura fiind unul dintre domeniile de activitate care intră în competenţele angajaţilor în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor. Pe motiv că se dă startul lucrărilor specifice domeniului silviculturii, în judeţul nostru a venit într-o vizită de lucru premierul României, domnul Sorin Grindeanu. Ca şi înaintaşii lui, şi domnia-sa a fost întâmpinat de-o droaie de copii aduşi de doamnele educatoare, direct de la Grădiniţă. Cum nu se putea să lipsească principalul responsabil al acestui sector de activitate al economiei naţionale, doamna Adriana Petcu l-a însoţitcu copii, domnia-sa fiind ministrul Apelor şi Pădurilor. Oaspeţilor veniţi în vizită de lucru, li s-au alăturat, de bună seamă, Moraru – preşedinte al Consiliului Judeţean, dar şi Mocioniu – primarul municipiului pe raza căruia s-a desfăşurat acţiunea. Căci, acţiunea s-a petrecut în păduricea de la ieşire din Slobozia către Constanţa, în foarte apropiata tarla de lângă cabana pădurarului…Cum era de aşteptat, salariaţii Ocolului Silvic s-au pregătit din vreme. Au făcut gropile şi au aliniat puieţii în dreptul fiecăreia. Din arsenalul rostuit pentru ca „treaba să meargă unsă” n-au lipit nici uneltele (noi vrem să Grindeanu 4credem c-au fost cazmale, chit că mulţi jurnalişti le numesc lopeţi!) şi nici „efectele puse în operă” , ca să dea bine la impresia artistică! Ne referim, desigur, la veste, şepci, toate inscripţionate publicitar şi, bineînţeles, toate verzi ca pădurea. Nu ştim dacă să mai explicăm oficialităţilor locale şi chiar celor centrale că e cam necunoscută activitatea pe acest sector de piaţă liberă. La Fondului forestier ne referim, desigur! Ne facem datoria şi titrăm pentru cei care trebuie să-l informeze pe domnul Grindeanu, că mulţi dintre cetăţenii informaţi de-atare acţiune, nu s-au arătat impresionaţi! Şi-asta, deoarece în opinia celor care nu-s PSD-işti, dar şi a celor care chiar ştiu cât s-a furat şi încă se fură din codru, din păduri, în mod cert nu asta 4trebuie să facă un prim-ministru; să planteze un pom, în lumina reflectoarelor!

Iată câteva frânturi de atitudine civică „renăscută” în momentul în care oamenii au văzut fotografiile şi filmuleţele postate pe ziarulstirea.ro! „Sunt destui angajaţi ai statului care sunt plătiţi să facă treaba asta! Sunt pădurarii, dar şi ONG-urile care vehiculează cu îndestulătoare sume de Grindeanu COPIIbani pentru a activa în această direcţie a protejării ecosistemului. Şcolile se pot implica, desigur, dar nu aşa cum am văzut în filmările jurnaliştilor, imagini în care se văd copiii de la Grădiniţă, copii care sunt duşi acolo, de paradă, mai rău  ca pe vremea lui Ceauşescu! Domnul Grindeanu ar face mai bine să ceară să se ia urgent măsuri care chiar să stopeze defrişările. S2ă fie prinşi şi judecaţi vinovaţii pentru cât lemn s-a cărat din ţara asta! Nu să vină ca să… ce? Să dea girul cheltuielilor cu astfel de plantări despre care, la o adică, nu ştim nici cât de mult ne costă şi nici cine sunt beneficiarii?  Eu cred că Direcţiile Silvice, Ocoalele ar trebui să dea dovadă de transparenţă în cheltuirea banilor cu pădurile. Şi-abia după aceea să aibă pretenţia să fim impresionaţi de astfel de acţiuni (…) ”. Văzând ce reacţii a stârnit vizita (ce, iată, vă este prezentată în câteva imagini captate de la faţa locului în care s-au plantat puieţii ăia), nici nu le-am mai zisGrindeanu 2 celor intervievaţi că, după ce s-au dat în spectacol în faţa jurnaliştilor, onorabilii şi stimabilii s-au întâlnit cu venerabilii membri ai PSD Ialomiţa. Nu de alta, dar cine ştie ce mai ziceau, iar noi nu am fi putut consemna, deoarece erau mult prea „deocheate” vorbele de ocară. Nu ştiu ce anume vorbe vor mai fi rostite şi după ce oamenii îi vor vedea pe PSD-işti şi-n fotografiile ce par a fi fost menite a-i înfăţişa cum s-au adunat ei şi, cel mai probabil, s-au şi felicitat unii pe alţi pentru amărâta asta de acţiune. Însă ştiu sigur că-s vorbe neaoşe, din popor! Unele chiar „de dulce”, chit că suntem în Postul Paştelui!


Distribuie articolul:

3 thoughts on “Premierul Grindeanu – vizită de lucru la Slobozia

  1. E penibil sa incerci sa iei la misto cand scrii cu greseli gramaticale din doua in doua randuri…Si sa citezi alte publicatii pe motiv ca au talent cand e evident ca motivul e cu totul altul:critica la fel vulgar.Si sunt de acord cu critica pentru politicienii care au iesit in fata pentru imagine.Dar macar ala de la GSE scrie romaneste

    1. Măi…Gabi, măi! Bine că eşti tu „diştept” .
      Trec peste faptul că nu foloseşti diacriticele, cel mai probabil,fiindcă după mintea ta şi a tuturor care scriu „ingliş”, Limba Română nu merită să-ţi instalezi diacriticele şi-ţi zic doar: Ia reciteşte textul propriei tale postări tale, ca să vezi dacă e corect cum ai scris! Revenind la apostrofarea ta, REŢINE: Textul ăla cu greşelile descoperite de tine (care erau minore, nicidecum impardonabile!) a fost scris de URGENŢĂ , de pe mobil, în timp ce eram cu noroiul pe ghete, măi …dragă! Sigur că asta nu-i o scuză! Dar nici nu cred că tu nu ai fi greşit (chiar mai rău!) în atare situaţii de disconfort! Cât despre exemplul pozitiv cu GSE, află că „ăla”, cum îi zici tu, n-a fost acolo! A scris după…Şi, deci, corect gramatical (ŞI) fiindcă a fost ceva mai liniştit cu nervii capului. Căci, la nervi, o mai dai dracului şi de punctuaţie, măi…dragă!
      P.S. De-aia n-ai putut tu îngurgita informaţia (în loc să zici: mersi!), fiindcă au fost niscaiva greşeli? „Vai de steaua ta!”

  2. Niște șantajabili..toți! Toți politicienii ( lideri) cred că au pus botul la banul ăstora ce exploatează lemnul. Altfel..ce mare șmecherie să dai o ordonanță cu ” Stop defrișărilor” Stop exportului de cherestea și bușteni”. Și inteligenții ăia din informații și MI..alte lepre de trădători și hoți!! Dar poate vine Tinel cu vreun proiect…că tot e silvicultor, guristul:)))))))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *