Premieră în politica judeţeană: ALDE Ialomiţa şi-a instruit aleşii

Distribuie articolul:

Dintr-un comunicat de presă am aflat că marţi, 19 iulie, în sala de şedinţe a Grupului ALDE din Camera Deputaţilor, s-a desfăşurat sesiunea de informare a aleşilor locali ALDE Ialomiţa pe subiectul prevenirii actelor de corupţie, situaţiilor de incompatibilitate şi conflictului de interese în administraţia ALDE 2publică a judeţului Ialomiţa.

La eveniment au participat peste 60 de consilieri şi preşedinţi de organizaţii locale ALDE din judeţ, conferinţa cuprinzând dezbateri pe tematica încadrată următoarelor normative: Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancţionarea faptelor de corupție, Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali şi Legea 215/2001 a administraţiei publice locale. Sesiunea de informare a fost organizată de conducerea Filialei judeţene ALDE Ialomiţa şi l-a avut ca invitat pe deputatul Liviu Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor. Acesta l-a felicitat pe liderul ALDE Ialomiţa pentru iniţiativa de a organiza în premieră la nivel judeţean o astfel de conferinţă şi a subliniat utilitatea acestor dezbateri în contextul noii distribuţii politico – administrative rezultate în urma recentelor alegeri locale. Îl felicit pe domnul deputat Aurelian Ionescu pentru că a avut ideea şi iniţiativa aceasta, care nu are de a face neapărat cu politica, ci are de-a face, mai degrabă, cu unele lucruri ce ţin de viaţa reală. Sunt lucruri practice, astfel încât toţi aleşii locali ALDE din judeţ să interpreteze corect legislaţia în materie. Din experienţa avută la Comisia Juridică, am constatat că foarte multe situaţii de incompatibilitate sau conflict de interese au fost generate fără ca persoana respectivă să-şi imagineze, la data la care s-a produs acţiunea care a condus la conflict de interese sau incompatibilităţi, că se va ajunge în situaţia aceasta. Dacă ar fi ştiut, ar fi evitat-o. Mi s-a părut o idee extraordinară organizarea acestui eveniment. Tipul acesta de ALDE Ionescudezbateri şi de acţiuni nu am cunoştinţă să mai fi organizat cineva, cu atât mai meritoriu pentru domnul deputat Ionescu, a declarat parlamentarul Bogdan Ciucă.

În calitate de organizator, deputatul Aurelian Ionescu (foto) a precizat că este în sarcina sa, ca lider judeţean ALDE, să instruiască aleşii locali membri ai partidului pe tema unor aspecte ale normativelor ce trebuie să le ghideze activitatea în administraţia publică. Datoria mea, în calitate de preşedinte ALDE Ialomiţa, este să informez aleşii locali despre reglementările în materie de corupţie în administraţie, incompatibilitate şi conflict de interese. Evenimentul este o premieră în politica ialomiţeană şi am considerat că trebuie organizat, conştient fiind că aleşii locali ALDE Ialomiţa trebuie să înceapă mandatul cu dreptul, să ştie la ce se expun şi de ce anume să se ferească, astfel încât activitatea lor în cadrul Consiliilor Locale să nu fie afectată, a menţionat deputatul Aurelian Ionescu.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *