Posibilă „curăţenie de toamnă” în PNL

Distribuie articolul:

În conferinţa de presă pe care a susţinut-o la sediul organizaţiei judeţene de partid, deputatul Gheorghe Tinel care este şi preşedintele PNL Ialomiţa, întrebat fiind despre posibilele disensiuni dintre conducerea de partid şi consilierii locali liberali, a afirmat că în timpul viitoarei şedinţe interne de la nivelul organizaţiei locale a PNL va fi dezbătut inclusiv acest subiect.

O mână spală pe alta

Motivul este cât se poate de evident în opinia multora având în vedere acţiunile consilierilor locali din partea PNL pe parcursul anului 2017, atunci când în fiecare şedinţă a consiliului local, iniţiativele primarului Mocioniu împreună cu viziunea social-democrată erau votate „cu două mâini” de reprezentanţii liberali chiar dacă proiectele erau evident menite pentru a da posibilitatea unor aşa-zişi afacerişti locali să-şi sporească cifra de afaceri la fel ca în anii trecuţi, cum altfel decât în dauna bugetului local şi implicit a locuitorilor din Slobozia. Explicaţia consilierilor este pe cât de puerilă pe atât de simplistă şi greu de „digerat” din partea cetăţenilor: „Decât să nu se facă nimic, mai bine să facă X, chiar dacă închiriază / concesionează / cumpără imobile, terenuri, sau bunuri aparţinând domeniului privat al municipiului Slobozia, pe extrem de puţini bani în comparaţie cu preţul pieţei imobiliare. Măcar să facă…” este zicala preferată a consilierilor atunci când sunt întrebaţi de ce votează proiecte în defavoarea oamenilor pe care s-au angajat să-i reprezinte.

Analiză internă cu repercursiuni externe

De această dată însă, conducerea PNL Ialomiţa prin persoana preşedintelui Gheorghe Tinel s-a autosesizat şi va „lua la puricat” acţiunile consilierilor care nu pot să vadă sau nu vor să vadă TINEL sept 2017imaginea de ansamblu şi consecinţele pe termen lung pe care le determină votul consilierilor. „Asta nu înseamnă că sunt disensiuni între conducere şi consilierii locali. Asta înseamnă că nu sunt înţelese corect care sunt poziţiile şi care este strategia politică a Partidului Naţional Liberal cu privire la ceea ce face PSD-ul şi ceea ce nu face PSD-ul. Eu promit că într-o săptămână maxim vom avea o şedinţă în organizaţia municipală Slobozia şi vom discuta şi aceste aspecte care sunt foarte importante şi care se resfrâng negativ asupra întregii activităţi politice a partidului. Într-adevăr sunt multe voturi care vin la pachet cu voturile PSD-ului, ceea ce decredibilizează PNL.” Întrebat fiind dacă în urma analizelor care se vor face cu privire la voturile „făcute cadou” partidului-stat PSD,  organizaţia constată că unii consilieri au „călcat strâmb” cu bunăştiinţă din diverse motive, aceştia riscă inclusiv să fie excluşi din tabăra liberală a Consiliului Local Slobozia, Gheorghe Tinel a replicat: „Puteţi să vă gândiţi la orice…” lăsând să se înţeleagă că acţiunile pe care le va lua în calitate de preşedinte al partidului nu vor fi uşor digerabile de cei care au greşit.

Victor Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *