Poliţiştii ialomiţeni şi-au declarat nemulţumirea …

Distribuie articolul:

Cel mai probabil s-ar putea arăta nemulţumiţi şi de condiţiile precare care se văd la tot pasul, imediat ce păşeşti în sediul IPJ Ialomiţa. Dar, vineri, 03.03.2017, lucrători în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi-au declarat nemulţumirea doar faţă de salarizarea lor. Cum se practică, liderii de sindicat au fost cei care au organizat această acţiune care, înţelegem, va fi urmată sindicat politistide altele, dar doar că nu aici, ci la Bucureşti, acolo unde pe 16 martie se vor strânge din toată ţara pentru a se face auziţi!    

Victor  Tilă este unul dintre lideri. El este reprezentantul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al altor categorii de lucrători în cadrul IPJ Ialomiţa. Pe scurt, salariaţii-sindicalişti au pichetat sediul instituţiei în care lucrează pentru a cere conducerii M.A.I, dar şi altora  îndriduiţi să reglementeze starea salarială a poliţiştilor, să uniformizeze salarizarea la nivelul Poliţiei Române. Dar, acolo, în fata sediului IPJ s-au mai strâns şi membrii Sindicatului politisti sindicatNaţional al Agenţilor de Poliţie.

În fruntea lor se află de ceva timp, Marian Pavel. Şi el ca şi toţi ceilalţi, înţeleg inechitatea chiar şi ca pe-un afront la demnitatea lor de oameni chemaţi să întroneze şi să menţină ordinea în comunităţile judeţului, în trafic şi oriunde mai este nevoie de prezenţa poliţiştilor. Ştiind că nu de puţine ori se întâmplă ca munca lor să le pună în pericol viaţa, poliţiştii vizează şi sporurile pentru condiţii de muncă vătămătoare şi periculoase. Şi cer ministrului M.A.I, doamna DAN, să facă tot ceea ce depinde de domnia-sa şi să le asigure venituri pe măsura aşteptărilor pe care şi ministrul, şi cetăţenii, le pretind de la lucrătorii Inspectoratelor Judeţene ale Poliţiei Române.


Distribuie articolul:

One thought on “Poliţiştii ialomiţeni şi-au declarat nemulţumirea …

  1. Fabricam chitanțe false cu care va puteți achita toate datoriile din primarie,pt doritori întrebați la politia locala tandarei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *