Poliţiştii ialomiţeni au confiscat … „decât” cartofi!

Distribuie articolul:

* Nu vă bucuraţi, căci bărbatul de la care au confiscat marfa nu era din Ialomiţa, ci  din județul Constanța. Că şi poliţiştii erau ai Serviciului Județean Transporturi Ialomița, de! Totuşi, fiind vorba despre aproape o tonă de legume, sigur că e demnă de cartofi confiscatitoată atenţia (presei!) această „captură”. Mai ales că ele, capturile, se petrec atât de rar, în timp şi spaţiu  …!

 Carevasăzică, dintr-un COMUNICAT DE PRESĂ reţinem pentru cei doritori să afle şi ştiri pozitive, cum că poliţiştii au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi respectarea regulilor de convieţuire socială pe raza de competență. Pe timpul desfășurării activităților specifice, polițiștii au depistat un bărbat de 39 de ani, din județul Constanța, în timp ce încerca să comercializeze cantitatea de 810 kg cartofi, fără a deține documente legale. Față de persoana depistată a fost luată măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, piata comercianticomerț sau prestări de servicii ilicite, întreaga cantitate de legume fiind ridicată în vederea confiscării.

Altă întrebare?

        Iat-o: – Pe acest „front de lucru” să nu avem, oare, nici măcar un producător sau comerciant prins „cu ocaua mică” , dar care să fie băştinaş?


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *