Poliţia Rutieră Ialomiţa i-a mai liniştit pe unii …

Distribuie articolul:

  • În contextul ştirilor având ca subiect principal creşterea numărului de accidente de circulaţie, Serviciul Poliţiei Rutiere Ialomiţa şi-a propus să repete acţiunea de control în trafic, întru depistarea şi sancţionarea celor certaţi cu legile „la regimul circulaţiei”..  

Aşa se face că poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Ialomiţa au repetat acţiunile rutiere de săptămâna trecută, pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane şi pentru combaterea nerespectării normelor Politie rutiera 1legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Au fost vizate în principal, autovehiculele destinate transportului public de persoane.

În acțiune au fost implicați un număr de 23 polițiști și 2 lucrători din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în urma căreia au fost verificate peste 100 de autovehicule, fiind aplicatepolitie rutiera controale 46 de sancțiuni.

Pentru abaterile constatate au fost retrase 3 certificate de înmatriculare şi un permis de conducere reţinut. De asemenea, au fost efectuate 55 de teste pentru depistarea alcoolemiei, rezultatele fiind negative.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru diminuarea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, precum și pentru conștientizarea tuturor participanților la trafic, în vederea respectării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *