Poliţia Locală Slobozia vrea un centru de 83 miliarde lei

Distribuie articolul:

De la an la an Poliţia Locală Slobozia pare a se transforma constant într-o instituţie a cărei cheltuială devine din ce în ce mai greu de suportat de la bugetul local dar la care toţi cetăţenii contribuie, într-o formă sau alta, mai mult sau mai puţin. Şi tot anual, Laurenţiu Abaza, conducătorul acestei instituţii „de forţă locală” pare să caute, şi evident să fi găsit, împreună cu primarul actual dar şi cu edilii de dinaintea acestuia, noi metode prin care să-şi satisfacă dorinţele imobiliare.

Expunere de motive marca Adrian Mocioniu

„Fostul poligon al MAN situat pe DN 2A, km 121, a fost transmis din domeniul public al statului român în domeniul public al Municipiului Slobozia. Deasemenea, prin acelaşi act normativ (HG nr. 999/2009) acest obiectiv a fost transmis în administrarea Consiliului Local Slobozia. Prin HCL Slobozia nr. 231/2009 s-a aprobat trecerea obiectivului sus-menţionat în administraţia Poliţiei Locale. Având în vedere prevederea art. 1 alin. 2) al HG nr. 999/2009, imobilul care face obiectul acestei hotărâri este destinat amenajării unui centru de instruire a personalului din cadrul Serviciului Public de Poliţie Comunitară (actualmente Poliţia Locală) şi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru implementarea acestui proiect, Poliţia Locală Slobozia a comandat un studiu de fezabilitate prin care să se estimeze atât volumul şi structura costurilor investiţiei cât şi eşalonarea lor în timp.” stă scris pe documentul ce poartă semnătura primarului Adrian Mocioniu. Mai mult decât atât conform studiului de fezabilitate realizat de societatea comercială Omega Invest SRL, valoarea totală a investiţiei pe care directorul Abaza vrea să o demareze se ridică la o valoare totală de 8.340.314 lei, adică 83,4 miliarde de lei vechi, urmând ca eşalonarea investiţiei să se realizeze pe o perioadă de 24 luni.

Dorinţele şefului se execută, nu se discută

Cel mai recent hatâr imobiliar al şefului poliţiştilor locali slobozeni vine la nici un an de la demararea unei construcţii noi-nouţe în curtea actualului sediu al Poliţiei Locale Slobozia din strada Răzoare, imobil care va „stoarce” de la bugetul local, adică de la plătitorii de taxe şi impozite peste 16 miliarde de lei vechi. Asta în condiţiile în care acum 2-3 ani bugetul local a mai fost „sărăcit” de câteva miliarde de lei pentru a separa Poliţia Locală de Abaza uniformaDirecţia de Evidenţă a Persoanelor Slobozia. Printre investiţiile pe care urmează să se desfăşoare pe suprafaţa noului imobil ce poartă denumirea de „Centrul de instruire multifuncţional Poliţia Locală Slobozia” sunt enumerate şi lucrări de reabilitare a patru dintre cele şase clădiri însumând o suprafaţă construită de 407 mp. Pentru ca această suprafaţă să devină complet funcţională, societatea care a realizat SF-ul consideră că pentru reparaţia tencuielilor exterioare, a izolaţiilor termice, montarea uşilor şi ferestrelor precum şi finisajele interioare suma necesară ar fi aproximativ 789.968 lei, adică aproape opt miliarde lei vechi. Printre doleanţele mai puţin inspirate din punct de vedere al cheltuirii banului public ale directorului Abaza se numără şi un teren de fotbal în mărime naturală (105m x 55m) + vestiare stadion pentru care primăria Slobozia va plăti nu mai puţin de 1.387.363 lei, adică 13,8 miliarde lei vechi.

Ce zice directorul Laurenţiu Abaza

„(…)Am zis să încercăm să dăm semnalul unui administrator care încearcă să-şi gospodărească un teren, un imobil în administrare şi să-l valorizeze.” Întrebat fiind despre sursele de finanţare la care s-a gândit, directorul Poliţiei Locale Slobozia a spus că în urma discuţiilor pe care le-a purtat împreună cu mai mulţi colegi de-ai săi din cadrul instituţiei, a rezultat că singura formulă de finanţare fezabilă este bugetul local al municipiului Slobozia. Întrebat despre cele 14 miliarde pe care domnia sa le-a gândit pentru obiectivele „teren de fotbal (105m x 55m) + „vestiare stadion”, conducătorul instituţiei a dat un răspuns evaziv, neputând Sediu Politia Locala Slobozia evidenţia motivul pentru care cetăţenii Sloboziei vor finanţa prin taxele şi impozitele pe care le plătesc, acest moft Poliţiei Locale de a avea un teren de fotbal la cele mai înalte standarde. Totodată, directorul Abaza a mai afirmat că sumele sunt mari, dar este probat faptul că societatea care întocmeşte SF-ul foloseşte preţuri maximale, urmând ca valoarea finală a investiţiei să fie aproape de jumătate din valoarea preconizată. „Nu contestă nimeni, suma estimată de proiectantul care a întocmit Studiul de Fezabilitate este destul de mare. (…)Lucrurile se pot realiza şi la alt nivel rezonabil, de bun simţ şi fiabil.” În definitiv domnul Abaza a afirmat faptul că în momentul în care va avea parte din proiect într-un stadiu final, ne va invita să observăm îndeaproape pe ce anume s-au cheltuit banii publici. Nu ştim exact când va veni acest moment, sperăm doar să nu fie la anul şi la mulţi ani.

 

Victor Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *