Poliţia a confiscat niscaiva lemne

Distribuie articolul:

* Poliţişti din cadrul Serviciului Județean Transporturi Ialomița au cu ce se lăuda şi-n acest domeniu, daaaa! Că aceste „fapte de vitejie” sunt şi sporadice şi anemice, nu credem că mai încape îndoială şi că trebuie să ducem muncă de lămurire ca să vă convingem, nu?    

De-aceea şi intrăm abrupt în „miezul problemei” şi titrăm aşa: Conform cu „lauda de sine”, ieri, 18 septembrie a.c., în urma controalelor efectuate, polițiștii au identificat într-un vagon aflat staționat pe calea ferată, cantitatea de 34,5 m3 material lemnos din speciile fag și carpen, ce aparținea unei societăți comerciale de profil, fără documente care să ateste îndeplinirea condițiilor cu privire la legalitatea provenienței acesteia. Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în lemne IPJ 2valoare de 5.000 de lei, cantitatea de lemne fiind ridicată în vederea confiscării. Dovadă că nu era cine ştie ce mare „captură” este  valoare financiar-contabilă a acesteia, de doar 4.000 lei. Lemnele au fost date în custodia Ocolului Silvic Fetești. Şi, cică, la activitățile derulate, alături de polițiști, au participat reprezentanți ai Gărzii Forestiere, dar și cei ai Ocolului Silvic, iar cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *