Peste 20 de miliarde de lei vechi au fost încadrate eronat de către DADP Slobozia

Distribuie articolul:

* Cine trebuie să se autosesizeze, să facă bine şi să nu mai piardă timpul aşteptând …mita pentru a „pune batista pe ţambal”!

Cu ocazia ultimului control, Curtea de Conturi a României a constatat nerespectarea prevederilor legale în elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget pe anul 2011 la Direcţia de Administrare a Domeniului Public (DADP) Slobozia, în sensul că nu au fost alocate distinct credite bugetare pentru desfăşurarea activităţilor de întreţinere a parcurilor şi spaţiilor verzi, de producere a materialului dendrologic și floricol, precum şi pentru activităţi de întreţinere şi funcţionare a fântânilor arteziene, cu toate că aceste operaţiuni intră în sfera de competenţă a entităţii auditate şi au fost aprobate a se desfăşura pe seama fondurilor publice. Consecinţa nerepartizării distincte de credite bugetare cu destinaţia „întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement”, subcapitol 67.02.05 servicii recreative şi sportive, a condus la efectuarea de raportări eronate în contul de execuţie bugetară întocmit la 31.12.2011, astfel că plăţi efectuate pentru activităţi de întreţinere zone verzi, parcuri, etc. în valoare totala de 2.086 mii lei au fost încadrate eronat la subcapitolul 70.02.50 „Alte Servicii în Domeniile Locuinţelor, Serviciilor şi Dezvoltării Comunale”.

                               Matrapazlâcuri (ne)evidenţiate  

Citind aceste concluzii desprinse în urma controlului efectuat de-această instituţie a statului abilitată să ia la „puricat” conturile altor instituţii ale statului, respectiv Primăria Slobozia, n-am avut cum să nu-mi aduc aminte de anii când scriam „în draci” despre ex-directorul DADP şi despre bârfele rostite „pe după vişin” în ceea ce priveşte cheltuirea, dacă nu ilegală, cel puţin imorală, a purcoiului de bani publici care în fiecare erau direcţionate, cu precădere, către activităţile de la „Spaţii verzi”. Care spaţii verzi, desigur, erau mai mult pârloagă. Noroc c-au mai salvat situaţia aşa-numitul „gard viu” şi cu cele câteva ronduri de panseluţe (ronduri amenajate mai mult prin centrul oraşului, şi aproape deloc pe la periferie, desigur!), flori care şi de n-ar fi fost aşa de scumpe din punct de vedere financiar-contabil, şi tot ar fi putut fi înlocuite cu flori ce-şi lasă seminţele pentru ca-n anul următor să răsară fără a necesita atâta forţă de muncă şi, mai ales, atâta cheltuială. Sigur că la vremea la care scriam despre matrapazlâcurile săvârşite cu ştiinţa ex-primarului şi, desigur, a consilierilor locali, mi-a fost aproape imposibil de demonstrat că „e ceva putred în Danemarca”. Nici azi, după controlul acesta, nu e mai uşor de susţinut că, în anii de tristă amintire administrativ-politică, angajaţii DADP erau folosiţi şi pentru a se construi vilele unora dintre baştanii de prin primărie, şi-ale altor membri marca(n)ţi, cu precădere din PSD, dar şi din PDL, PNL. Şi-apoi, atâta timp cât ex-directorul DADP, deşi pensionar, era susţinut în funcţie de ex-primarul Gabi Ionaşcu, iar azi bătrânelul este cel mai bun consilier/sfătuitor al actualului primar, ce şanse credeţi că am să demonstrez că şi-acum, în multe privinţe, se-ntâmplă „lucruri necurate” acolo, în ograda DADP Slobozia? Noroc că, iată, de data aceasta şi o instituţie a statului atrage atenţia asupra „permutărilor şi aranjamentelor” săvârşite în evidenţele financiar-contabile…

IONICA GHINEA     


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *