Pentru stratul gros de praf depus pe dosare, poliţiştilor loviţi de lentoare li se aplică doar mustrare!

Distribuie articolul:

Începutul anului îi obligă pe conducătorii instituţiilor statului să prezinte un fel de „Dare de seamă”, o Informare pe care ei o numesc Raport…În fapt, directorii/managerii sau comisarii, aşa cum este în cazul Inspectoratului de Poliţie Ialomiţa, adună de prin birourile pline de salariaţi tot felul de statistici şi, în faţa presei, încearcă a le prezenta ca (ne)realizări…

În cea de-a doua decadă a primei luni din acest an, adunaţi într-o conferinţă de presă, ofiţeri şi jurnalişti, l-au ascultat pe Viorel Ştefu citind cu intonaţie din Raportul în care sta scris şi că, din păcateCu toate măsurile adoptate şi acţiunile întreprinse pentru întărirea ordinii şi disciplinei, în I.P.J. Ialomiţa s-au produs în anul 2013 o serie de nereguli care au constat în neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici, comportare necorespunzătoare în serviciu, şi absenţă nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu. Astfel, 7 ofiţeri şi 42 agenţi au comis 56 de abateri disciplinare, fiind aplicate sancţiuni disciplinare.  În cazul unui singur poliţist s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ca urmare a comiterii unor abateri disciplinare”.

Este lucru ştiut că majoritatea cetăţenilor trebuie să depunem/predăm diferitelor instituţii ale statului, la timp, tot felul de Fişe fiscale şi de situaţii statistice. Este lucru ştiut că „în caz contrar” , nu scăpăm fără o amendă cât „să ne usture”. Şi-n timp ce noi, toţi ceilalţi riscăm penalităţi financiare aplicate pentru fiecare zi de întârziere a depunerii la timp a banilor ăia reprezentând impozitele alea (din care li se plătesc şi poliţiştilor salariile), iată că din gura şefului Poliţiei judeţului Ialomiţa aflăm că pentru subordonaţii săi „Ordinul spune că sancţiunile care se aplică, se aplică în mod gradual. De obicei, pentru prima abatere, dacă nu este foarte gravă, se dă cea mai mică sancţiune, adică mustrare scrisă. Asta a rostit, cu nonşalanţă, şeful IPJ Ialomiţa, domnul comisar Viorel Ştefu! De ani de zile, fie că raportează, fie că nu, noi aflăm – cel mai adesea „pe surse” – despre starea dosarelor penale aflate-n cercetare şi în curs de soluţionare de către „Organ”. Tot „pe surse” aflăm şi că în dosarele alea puse „bine, la păstrare” figurează nume sonore şi/sau nume „grele”, nu puţine fiind cei care „şi-au lăsat loc de bună ziua”. Auzind prin târg şi că asupra maldărului de dosare strânse prin cele fişete şi prin cele sertare planează suspiciuni de mită, abuz în serviciu şi-alte abateri disciplinare la care, cică, s-ar fi pretat unii dintre poliţişti, fireşte că l-am întrebat pe şeful Inspectoratului Judeţean  al Poliţiei Ialomiţa ce efect are asupra celor vinovaţi o asemenea sancţiune. Vădit deranjat de întrebările jurnaliştilor ce insistau pe-o anumită temă, domnul comisar Ştefu a răspuns: Pentru unii are efect pentru alţii, nu are efect”. Cum noi, cârcotaşii, continuam să-i cerem să ne expună câteva exemple („de principiu”, cum spunea un confrate!)  de abateri disciplinare care au condus la sancţiuni, unele limitându-se doar la „mustrare”, şeful poliţiştilor ialomiţeni a îngăimat fără tragere de inimă:  „Credeţi că eu ţin minte acum toate… Abaterile disciplinare se încadrează într-o gamă largă. Să spunem că un dosar penal nu a fost soluţionat într-un anumit termen şi procurorul a constatat treaba asta şi ne sesizează. Noi avem obligaţia să verificăm, iar dacă am constatat că două luni de zile sau trei luni de zile dosarul nu s-a lucrat în el, atunci…”.

(I.G.)

 


Distribuie articolul:

One thought on “Pentru stratul gros de praf depus pe dosare, poliţiştilor loviţi de lentoare li se aplică doar mustrare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *