Pentru mirosul pestilenţial ce împresoară Slobozia, de vină e … „curentul” care se întrerupe prea des

Distribuie articolul:

* Nu o spunem noi, cei de la ziarul Ştirea, ci o spune chiar vinovatul care, cică, e şi păgubit…!

Sunt ani de zile de când ziarul Ştirea publică articole despre chinul locuitorilor municipiului Slobozia, dar şi cel al locuitorilor comunei Ciulniţa – localitate limitrofă municipiului, cea pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea firma SC CLEAN TECH. Şi-asta, deoarece, de ani de zile, foarte des, aerul nopţilor „pute de te trăzneşte”, oamenii ajungând chiar să aibă probleme viscerale din cauza mirosului pestilenţial cu care sunt împresurate cele două localităţi.

Depistând sursa „danfului”, cetăţenii au început a „trage un semnal de alarmă”, ba pe facebook, ba apelând la presă, ba spunându-i primarului, ba chiar făcând petiţii către Garda de Mediu, respectiv către Primărie/Prefectură.

La un moment dat, datorită/din cauza numărului mare de reclamaţii, fostul primar, Adrian Mocioniu, a reuşit să desfăşoare o întâlnire cu „factorii de răspundere”.

Primăria Ciulniţa a fost gazda întâlnirii dintre Primarul municipiului, Garda de Mediu, respectiv Agenţia pentru Protecţia Mediului Ialomiţa, conducerea firmei reclamate şi, desigur, reprezentanţii presei locale. Ce titram la vremea aceea, puteţi citi AICI  https://ziarulstirea.ro/clean-tech-fabrica-din-ciulnita-care-se-lupta-cu-apm-ialomita-din-cauza-mirosurilor/ .

Azi, după ce foarte mulţi cetăţeni ne-au rugat şi pe noi să facem tot ce putem pentru a afla cine, unde, de ce şi, mai ales, cât va mai dura această „bătaie de batjocură”, iată, prezentăm ce zic „oficialii”, cu privire la această tărăşenie!

Prefectul Tănăsescu DIXIT

 „ Ca urmare a sesizărilor primite din partea cetățenilor cu privire la prezența emisiilor olfactive apărute în urma procesului de producție a companiei Clean Tech International SRL ce își desfășoară activitatea pe raza comunei Ciulnița, Primarul Municipiului Slobozia, Dragoș Soare, a sesizat Instituția Prefectului și Garda de Mediu, în urma acestei reclamații am avut o întalnire cu reprezentanți ai Garzii de mediu și ai Agentiei pentru protecția mediului pentru a vedea cum anume putem remedia in cel mai scurt timp acest disconfort. Vă putem comunica următoarele informații primite de la reprezentanții fabricii de făinuri proteice:

– cauza acestor emisii olfactive a fost generată de întreruperile repetate de energie electrică, ce au cauzat pagube în procesul tehnologic. Uneori și o singură fază de câteva secunde provoacă întreruperea întregului proces de producție, iar repornirea acestuia durează și câteva ore.

– ca măsuri imediate, compania a procedat la igienizarea continuă a întregii fabrici, la mărirea numărului personalului pentru procesul de igienizare și chiar la achiziționarea unui produs inovativ de odorizare atât a platformei betonate, cât și a mijloacelor de transport. De asemenea, s-a luat măsura creșterii temperaturii în Termoxidor între 875-900 de Grade Celsius pentru a preveni aceste emisii olfactive.

SC Clean Tech International SRL are în derulare un program amplu de investiții care se ridică la valoarea totală de aproximativ 20 de milioane de euro. În urma acestor investiții, va fi creat un sistem închis, care în ciuda întreruperilor de energie electrică nu va mai crea probleme. Mai mult, s-a terminat construcția instalației de aspirație din fabrică și construcția unui biofiltru care va evacua și filtra toate emisiile din incinta fabricii.

Toate echipamentele reprezintă cea mai performantă tehnologie disponibilă la acest moment în Uniunea Europeană. Reprezentanții companiei susțin că emisiile rezultate în urma procesului de producție sunt de natură ORGANICĂ și nu afectează sănătatea umană.

Aceștia mai menționează că fac eforturi pentru a menține funcțional pocesul de producție pentru a evita un eventual colaps al industriei avicole și implicit un accident de bio-securitate la nivel național.  SC Clean Tech International asigură pe această cale că prioritatea sa o reprezintă protejarea mediului înconjurător și totodată depune eforturi susținute pentru a nu crea niciun disconfort comunității în care își desfășoară activitatea.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *