Pe 19 iulie 2013, după 30 de ani, se sună iar „de intrare” pentru unii dintre foştii elevi…

Distribuie articolul:

 * Acest APEL către foştii colegi ne-a fost transmis spre publicare şi eu, nostalgică, mă grăbesc să-l trimit spre cei pe care colegul lor plecat „afară” vrea să-i revadă.        

… LA REVEDERE ! ne-am zis cu toţi într-o zi plină de lumină.
Era soarele lui iunie care ne încălzea sufletul, sau emoţia despărţiri? nu ştiu să vă spun acum, voi poate ştiţi mai bine, dragi mei colegi de clasă.
Frăgezimea vârstei ne balansa între entuziasm şi responsabilitate.  Eram cu toţii nerăbdători să gustăm viaţa, să zburăm, fără să ştim ce ne aşteaptă şi ceea ce ne va oferi anii care vor urma. An după an am păşit în timp, am avansat şi am ezitat, am câştigat şi am pierdut, am împlinit vise şi am construit amintirii.. O viata de om, toate puse la un loc… Vârsta nu mai are frăgezimea de atunci, sufletul în schimb este la fel de entuziast. Dar acum ştim de ce. Este emoţia revederii după cei 30 de ani care au trecut de atunci.
Pe 19 iulie 2013 se sună iar „de intrare” pentru aceia dintre noi care sunt nerăbdători să reînvie emoţiile de odinioară, să se privească în ochi, să-şi simtă inima cu bătăile ei puternice din cauza emoţiei revederi, unii pentru întâia oară după 30 ani, alţii după o lungă perioadă de timp de când nu s-au văzut, să-şi salute profesorii şi, mai ales, să se simtă din nou adolescenţi.
Dragilor ex-colegi şi, unii, actuali prieteni, absolvenţi ai clasei a XII-a B a Liceul Industrial nr. 2 Construcţii, profil Electrotehnic din Slobozia (Ialomiţa), actual Al. Ioan Cuza, dacă amintirile încă vă copleşesc, veniţi să le depănăm împreuna şi să ne spunem din nou cu aceeaşi emoţie a despărţiri…La revedere în 2013 . Veniţi în data de 19 Iulie 2013 la ora de dirigenţie împreună cu stimatul nostru domn diriginte Papacu şi la petrecerea din noaptea zile de 19 Iulie la restaurantul „Lacul Iezer” situat aproape de oraşul nostru Slobozia, pe şoseaua spre Ţăndărei. Dacă acest discurs v-a convins, nu mai staţi pe gânduri, puneţi mâna pe telefon sau scrieţi un e-mail organizatorilor pentru a reîntregi promoţia 1983 la REVEDEREA de 30 de ani. Dacă nu aţi fost convinşi, poate citiţi încă o dată şi … cine ştie?..
email-uri ;paulursachescu@yahoo.com , papacu1956@yahoo.com floreamarius2006@yahoo.com sau puteţi suna la tel. 0343078057 seara, după ora 20ºº oricând…
Cu stimă şi respect vă salut pe toţi şi vă aştept şi pe facebook VIRTUALCLASA LICEU…

 


Distribuie articolul:

One thought on “Pe 19 iulie 2013, după 30 de ani, se sună iar „de intrare” pentru unii dintre foştii elevi…

  1. Eu sunt colegul plecat „afará” , eu sunt cel care doresc sá vá revád pe 19-iulie în acest an . Suntem în numár mare pe reteaua de socializare facebook , dar încá nu suntem toti , am apelat la ziarul STIREA , (cárora le aduc mii de multumiri pe aceastá cale pentru ajutor)cu speranta ca asa voi ajunge si la colegele si colegi pe care nu i-am gásit încá si se v-or recunoaste în fotografia anuntului, dacá prin coincidentá v-or cumpára acest ziar . Pentru a lua legátura cu mine direct aveti email-ul meu si un numár de telefon românesc ( nu este necesar prefix) , chiar dacá sunt în Spania . Am aceastá dorintá si acest gând de mult timp , dar acum doi ani am pus în practicá ideia mea folosind internetul si am început sá-mi caut colegele si colegi dupá ce în primul rând am vorbit cu dl. prof. Papacu fost diriginte ce am avut . Dânsul mi-a dat lista cu toti colegi care o are „bine pusá” si pástratá de 30 de ani si zi dupá zi , luná dupá luná am descoperit pe toti colegi si colegele care acum suntem prietenii si uniti într-o paginá de facebook VIRTUALCLASA , unde ne puteti gási cei care ve-ti citi aceste rândurii si încá nu sunteti aláturi de noi , sau putem vorbi pe messenger sau skype ,la fel sunt prezent aproape zilnic. Vá astept si putem face din ziua de vineri 19 iulie a.c. o zi de neuitat si de mare bucurie . Sper sá putem organiza si sá nu avem nici o surprizá neplácutá . Florin Bozi pe care îl cunoasteti foarte bine , fost coleg si bun prieten ne ajutá în tará cu organizarea , voi încerca sá ajung si eu pe 1 iulie si sper sá reusim ca totul sá fie pregátit din toate punctele de vedere pâná la ziua mult asteptatá. Numai bine vá doresc , multá sánátate si mult succes în activitatea pe care o desfásurati fiecare cei care ve-ti citi aceste rândurii . Cu stimá si respect vá salutá Paul Ursachescu .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *