Patronul Marian Aldea trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Distribuie articolul:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ALDEA MARIAN  pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.35 al.1 din Codul penal şi spălare de bani în formă continuată, prevederile de art. 29 alin. 1 lit. a şi c din legea 656/2002 cu aplic. art. 35 C.pen.

Probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt: Inculpatul Aldea Marian, în calitate de administrator al SC RAVAL COM SRL Slobozia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie – octombrie 2011, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii un număr de 8 facturi fiscale emise de SC D.T.M.  care reprezintă cheltuieli fictive de consultanţă, în valoare totală de 4.154.000 lei, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat cu suma totală de 1.340.000 lei, reprezentând TVA de plată şi impozit pe profit. De asemenea, inculpatul Aldea Marian, în calitate de administrator al SC RAVAL COM SRL Slobozia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie – octombrie 2011 a transferat din conturile SC RAVAL COM SRL suma totală de 3.035.013, 65 de lei în conturile SC D.T.M. SRL, provenită din comiterea de către acesta a evaziunii fiscale, sume de bani sustrase de la plata obligaţiilor fiscale către stat, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume de bani, prin crearea unui circuit fictiv de operaţiuni comerciale de consultanţă derulate între cele patru societăţi comerciale implicate în aceste tranzacţii, sume de bani care au fost dobândite ulterior, de inculpaţii T.I. şi T.D., prin retragerea lor din conturile D.T.M. SRL, cunoscând că acestea provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie activităţi procesuale care nu pot, în nici o situaţie să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 


Distribuie articolul:

5 thoughts on “Patronul Marian Aldea trimis în judecată pentru evaziune fiscală

  1. Cu o schemă asemănătoare, Mitică Vișan a luat cu executare, definitiv, vreo patru ani!!Numai prostii au învățat ăștia pe terasă la Select:))

  2. culmea stii care e Dănuț, ca la ambii evidenta contabila a fost „pastorita” de Geta Radulescu iar sesizarea la instanta a facut-o Daniel Radulescu.
    poate nu mai dadeau cit trebuia, ca au crescut pretentiile odata cu guvernarea US….L

    penali si astia frate :))

  3. esti chiar aiurea….dosarele sant din perioada pnl-pdl…..ca dealtfel si acuzatii. Poate ca Radulescu nu a mai putut sa ii protejeze ca pe vremuri…………..Acuzatii erau prieteni cu Hoinaru?

  4. @aiurea…esti un pic (sau poate mai mult) dezinformat…nu stiu cine „pastorea” contabilitatea lui Mitica Visan, insa cu siguranta cea a lui Aldea nu era pastorita de Geta Radulescu…era tinuta de Corina Teodorescu (ECONOMIC 2002)…chiar crezi ca Daniel Radulescu i-ar face rau sotiei sale zvarlind-o in „gura lupului”?!?

  5. @ Sorin. cum iti premiti sa faci afirmatii despre cineva fara sa ai habar de realitate. De ce dai nume care nu au nicio treaba cu cazul de fata ?
    probabil esti acel Sorin F. baiatul nasului de cununie al familiei Radulescu angajat si el la finante direct sef in structura de control. Ai mare grija ce spui ca se stiu despre dumneata multe care inca nu au rasuflat catre presa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.