* Deszăpezirea Drumurilor Naţionale de pe teritoriul judeţului, căci Drumurile Judeţene fi-vor deszăpezite, ca şi până acum, de către Societatea pe Acţiuni al cărei acţionar este Consiliul Judeţean Ialomiţa.
După ce an de an a tot câştigat licitaţiile desfăşurate de către primării, în vederea executării lucrărilor de infrastructură prin care s-au asfaltat nişte uliţe şi, de cele mai multe ori, s-au astupat gropile, după ce a tot împrumutat utilaje pentru a fi folosite la deszăpezire, patronul Cornel Dragomir „atacă” frontal acest segment participând la licitaţia prin care s-a concesionat acţiunea de deszăpezire a porţiunilor de DN existente pe raza judeţului Ialomiţa. A participat şi, bineînţeles, a câştigat! Nici nu se putea altfel, spun cei care au habar despre cât de bogat este palmaresul acestei firme. Într-unul dintre numerele recent publicate ale ziarului vă spuneam că în Slobozia, iarna trecută, deszăpezirea a scos din bugetul Consiliului Local peste 2,5 miliarde de lei vechi. Mai exact, 253.842 lei RON. Vă mai spuneam şi că din această deloc modică sumă de bani publici, cheltuielile cu utilajele închiriate se ridică la fix 81.578 lei, adică peste 800 de milioane de lei vechi. Cât din aceşti bani a încasat Oyl Compani Holding, sigur c-am putea afla, dar fiindcă ni se pare a fi deja istorie, nu mai privim cu mânie proletară înapoi, ci ne îndreptăm toată atenţia către sumele de bani alocate pentru deszăpezirea din iarna care stă să bată la uşă…Câte primării or mai fi apelat la serviciile firmei, nu ştim, deşi şi în această privinţă ne-ar fi la îndemână să aflăm. Aflând, totuşi, că din luna noiembrie 2013, SC OYL COMPANY HOLDING AG SRL din Slobozia a adăugat la obiectul de activitate fabricarea şi comercializarea produselor ecologice pentru deszăpezire (e vorba despre clorura de calciu – tehnica sub formă solidă şi lichidă) ne-am gândit să-l întrebăm pe domnul Cornel Dragomir cum se va desfăşura operaţiunea: per kilometru deszăpezit sau pe anumită perioadă de timp reprezentând durata iernii 2013 – 2014? Am fi vrut să aflăm asta deoarece au fost cazuri în care şi de n-au mişcat utilajele zile de-a rândul, firmele câştigătoare tot au facturat deoarece, ziceau patronii, contractele fuseseră încheiate pentru cele 3 – 4 luni de iarnă. Din păcate, domnul Cornel nu ne-a putut declara decât că trebuie să ne adresăm Companiei Naţionale de Drumuri (vestita CNADNR), dacă vrem să şi previzionăm cam cât ne va costa deszăpezirea…Cum răspunsul l-am primi peste 30 de zile, zic că mai bine vă fac cunoscut faptul că DN 2 A (Slobozia – Urziceni) ; DN 3B (Feteşti – Făcăeni) ; DN 21 ( Slobozia – Scânteia – ieşire din judeţ către Brăila); DN 21A (Scânteia – Ţăndărei); DN2C (Slobozia – Pogoanele, spre Buzău) ; Varianta C3A Feteşti şi DN 3, spre Călăraşi, sunt Drumurile Naţionale care au pe porţiuni aflate pe teritoriul judeţului Ialomiţa, fapt pentru care domnul Cornel Dragomir ar trebui să le aibă sub observaţie pentru ca să nu se înzăpezească şi să îngreuneze circulaţia rutieră. Ce-o fi pe ele – zăpadă sau utilaje deszăpezind! – atunci când or veni ninsorile, rămâne de văzut şi, desigur, de consemnat!
(I.G.)
ce fac cei de la drumuri nationale….adica directorul lor care nu a stiut decit sa falimenteze firmele pe care lea avut in administratie si sa isi ridice viloi la ciulnita….foarte bine ca a cistigat oil company licitatia ,ca poate asta face ceva cu bani furati de la primarie poate chiar face dezapezire….ha ha ha