Considerată o necesitate, această practică a intrat atât de tare în obişnuinţa cotidiană, încât până mai ieri, nici un politician nu părea să mai gândească, dacă nu cumva ar trebui schimbat ceva „pe ici, pe acolo, prin punctele esenţiale” acest ajutor care, la o adică, este oferit tuturor elevilor, deşi unii chiar n-au nevoie, iar mulţi nu-l mai mănâncă, fie şi numai din cauză că e greu să mănânci 177 de zile acelaşi mic dejun…Zilele trecute, însă, premierul Victor Ponta a anunţat că guvernul analizează posibilitatea de a limita programul Cornul şi laptele, pentru elevii care au cu adevărat nevoie de aşa ceva. În Ialomiţa, situaţia se prezintă astfel:
(I.G.)
Citește și ...
Cum combini comodele cu rafturile pentru un look armonios și practic – descoperă cele mai noi tendințe
Comunicarea este cheia succesului în alegeri. Chiar și a celor viitoare!
Romsilva – două milioane de metri cubi de lemn pentru iarna care vine
Finanţiştii raportează cât au colectat, doar că nu ne spun şi cât era de colectat