„Nemernicia” din cadrul Muzeului Judeţean văzută chiar prin ochii salariatului

Zilele trecute, pe adresa de e-mail a redacţiei ziarului nostru a sosit o  SCRISOARE DESCHISĂ, prin care eram anunţaţi: „AM DECLARAT RĂZBOI NEMERNICIEI”. Cu precizarea că, în urmă cu câţiva ani, tot doamna Emilia Corbu a fost cea care a procedat la o dare în vileag a fărădelegilor petrecute în incinta acestei instituţii, dar, mai apoi, din motive lesne de înţeles „s-a pus batista pe ţambal” , vă lăsăm să pătrundeţi în „meandrele concretului” din Muzeul condus de omu’ lu’ Ciupercă…     

„ Am considerat întotdeauna că lucrurile petrecute în muzeu trebuie să rămână aici. In ultimii 12 ani am trecut prin multe. In acest interval m-am adresat doar de două ori Consiliului Judeţean Ialomiţa, doar o singură dată în scris. Am greşit! Trebuia ca toate abuzurile şi prostiile actualei conduceri să fie făcute publice.De curând, am trimis un memoriu Consiliului Judeţean Ialomiţa şi Prefecturii Ialomiţa prin care ceream demiterea conducerii muzeului. Sunt momente când şi nervii cei mai tari se rup. Este prea devreme pentru un răspuns din partea celor două instituţii. Am răbdare, însă lucrurile petrecute astăzi m-au determinat să fac public memoriul meu. Am fost chemată la director. In birou, Dana Mihai de la Institutul Monumentelor Istorice şi directorul.  Sub pretextul unor modificări la o anexă a unui contract de finanţare mi se cerea să schimb sumele prevăzute. Dana Mihai mă asigura că vor fi aprobate. Am spus că nu pot face asta. In primul rând că sumele aprobate de Minister pe categorii de cheltuieli nu mai puteau fi modificate în acest moment. Riscam doar să zăpăcesc contabilitatea Ministerului şi să pierd contractul.  In al doilea rând, că nu puteam încasa diurnă de la două instituţii şi de la Muzeu şi de la Minister. Este ilegal!  Pentru că am refuzat, Dana Mihai m-a dat afară din birou. Buuun! Am plecat fără să modific nimic. Peste câteva ore, ajung în anticamera directorului unde păzeam telefonul. Printre atribuţiile mele de cercetător intră şi ghidajul în muzeu şi păzirea telefonului în timpul prânzului. Nu mereu, din când în când! Şi momentul a picat acum. Şi, stând eu acolo aud că în biroul directorului se discuta memoriul pe care eu îl trimisesem instituţiilor mai sus menţionate dar nu şi muzeului. Şi nu se discuta în sensul asumării unor responsabilităţi, ci se căutau soluţii pentru căsăpirea mea. Aşa lucrează Dumnezeu, de-a dreptul! Cum ucigăl-toaca nu a mai suportat atâta transparenţă, la un moment dat a sunat telefonul. Ca un angajat cinstit am făcut legătura în biroul directorului. Puteam să spun că e în concediu de odihnă, cum era de fapt în condică, şi să ascult mai departe. Dând legătura, şedinţălăii au aflat că sunt la un metru de ei, dincolo de uşă. Aşa că au ieşit cu toţii din birou să-şi mute locul de şedinţă. Nici unul nu a avut curajul să se uite în ochii mei, deşi eu m-am uitat la fiecare lung şi cu interes, că doar îi cunosc de-o viaţă. Se deplasau grav şi umflat de parcă aveau (iertată să îmi fie expresia neacademică) un băţ în fund. Aşa că le transmit ca înainte de a mă judeca pe mine să nu uite cine sunt ei. Dana Mihai ar trebui să nu uite nici în somn că a ajuns temporar la şefia şantierului Oraşul de Floci în urma unui concurs de împrejurări şi nu, aşa cum ar fi trebuit, în urma unui concurs naţional de proiecte. Dar aşa e ea, mereu unde nu trebuie! Elena Renţea, fostă directoare adjunctă a muzeului, actuală pensioană ar trebui să explice cum a stat ani de zile directoare fără să susţină nici un concurs şi de ce a avut ideea în anul 2001 să ridice o statuie la Oraşul de Floci, statuie care pe atunci a costat enorm, enorm şi a fost finanţată din bietul buget local. Şi acum, parcă văd scrisul ei de mână lungit pe tot felul de memorii. Nu ştia să scrie la calculator. Şi, cred că nici acum nu ştie. Dar aceste memorii au făcut-o directoare fără concurs şi i-au pus la dispoziţie o echipă care a ajutat-o să-şi susţină şi să publice teza de doctorat cu un text de vreo 40 de pagini la bătrâneţe, la câţiva  ani după vârsta pensionării. Ţaporea Tudoriţa, contabila-şefă a muzeului e un caz mai special. Prezenţa ei pe acel scaun este greşeala mea. Dar, e momentul acum să o îndrept. Despre director nu mai spun nimic. Veţi citi mai jos!

                                         MEMORIU

Prin prezentul memoriu, solicităm demiterea întregii conduceri a  Muzeului Judeţean Ialomiţa.  Măsura se impune atât  pentru stoparea abuzurilor domnului Florin Vlad, director în ultimii 12 ani, cât şi pentru asigurarea viitorului acestei instituţii. Acuzele pe care le aducem actualei conduceri sunt:

I.  DEPROFESIONALIZAREA MUZEULUI.

Acest lucru s-a făcut prin:

1)      măsuri abuzive  care au afectat corpul de profesionişi ai muzeului. Florin Vlad a preluat conducerea unui  muzeu renovat, în care se aflau  în activitate 30 de oameni. Cinci şi-au dat demisia, alţii s-au pensionat. In prezent, mai  sunt 20 de angajaţi din care doar şase sunt specialişti (deci, mai puţin de o treime). Aceştia trebuie să asigure partea de cercetare, publicaţii, valorificarea  ştiinţifică  şi expoziţională a patrimoniului mobil, pe cinci paliere: arheologie, istorie, etnografie, artă, restaurare-conservare la un patrimoniu de aproape 20.000 piese, cinci şantiere arheologice la care se adaugă şi săpături de salvare. Mai mult chiar, din cei şase specialişti, unul a fost trimis de trei ani de zile să facă ghidaje şi să tundă iarba la Oraşul de Floci. Oare nu putea fi trimis acolo altcineva?

2) Trafic de influenţă manifestat prin angajări rare şi cu pile. Deşi în timpul mandatului său, au devenit vacante 10 posturi, directorul a  făcut în 12 ani doar  trei angajări, doi muzeografi şi un contabil cu studii medii. Nu s-a organizat niciodată un concurs cinstit. Incepând din acest an, posturile vacante vor fi desfiinţate. Aceasta în timp ce majoritatea tinerilor absolvenţi ai Facultăţii de Istorie cu toate specializările pendinte sunt şomeri. Presa centrală chiar semnala rata scăzută de angajare a tinerilor absolvenţi ai facultăţilor de ştiinţe sociale, printre care şi Istoria.

3) Angajarea pe posturi de specialişti a unor angajaţi cu studii medii. De pildă,  luna aceasta,  în 15 iulie 2013, a avut loc un concurs anunţat doar la avizierul muzeului prin care un operator PC şi un supraveghetor au fost promovaţi pe posturi de referent şi  conservator. Menţionăm că profesia de conservator se studiază în cadrul Secţiilor  de Restaurare-Conservare de la Facultatea de Istorie, Universitatea de Arte, etc. Nu există specialişti cu studii medii şi nici studii medii de specialitate. In timpul comunismului, când numărul de specialişti era redus, se admiteau şi angajaţi cu studii medii care lucrau sub coordonarea unui specialist. Erau trimişi la cursuri de trei săptămâni. Dar acele cursuri nu calificau oameni la locul de muncă. Problema este că  muzeul nu are nici  măcar un conservator cu studii superioare. Doi  conservatori au fost şi şi-au dat demisia în timpul mandatului domnului Vlad. Prin urmare nu are cine să îl coordoneze pe noul conservator care la aproape 40 de ani a reuşit să termine  un liceu  la seral. Nu-i nimic! Domnul Vlad îl va trimite  pe banii statului la… perfecţionare la Ministerul Culturii. Am auzit că acele cursuri costă aproape 2000 RON.  Nu era legal, cinstit şi eficient  să  fie angajat un tânăr specialist deja format?

4) Nerespectarea condiţiilor de conservare în depozite. Specialiştii nu sunt de dorit pentru că actuala conducerea a mai făcut o prostie în materie de conservare, fapt ce  explică lipsa ani la rând a unui  conservator. In urmă cu câţiva ani, a fost înlocuit acoperişului de ţiglă al  muzeului cu unul din tablă. Se ştie că tabla nu are calităţile termoizolante pe care le are ţigla şi prin urmare microclimatul din depozitele aflate exact în pod a fost modificat dramatic. În Bărăgan sunt veri când temperatura urcă până la 45 grade C şi ierni când termometrul coboară sub 20 grade C. In depozite temperatura trebuie să fie constant menţinută la 22 grade C. Prin urmare acest lucru a devenit imposibil. Căldura insuportabilă transmisă de  acoperişul de tablă coboară până la etajul I unde se află alte depozite şi sală de expoziţii. Se utilizează ventilatoare  din când în când şi un aparat de aclimatizare dar fără nici un rezultat, decât eventual, creşterea consumului de energie. Cea mai afectată este colecţia de icoane pe lemn şi de etnografie. Printre atribuţiile conservatorului se află şi întocmirea proiectelor de organizare a depozitelor, asigurarea şi monitorizarea condiţiilor de microclimat, etc. In consecinţă concursul menţionat mai sus trebuie anulat pentru că nu răspunde nevoilor reale ale muzeului şi nici nu are acoperire legală. Pregătirea profesională nu corespunde cu funcţia.

5) O altă consecinţă cu efecte pe termen lung a lipsei specialiştilor este aceea că şantierele arheologice din judeţ, adică baza cercetării muzeale, sunt conduse de arheologi  de la alte instituţii din ţară, care devin astfel titularii drepturilor de autor. Doar unul singur, este vorba de Vlădeni-Popina Blagodeasca este asigurat doar de Muzeul Judeţean Ialomiţa. Mai nou, directorul se introduce în aproape toate colectivele de şantier deşi în majoritatea cazurilor  nu are specializarea necesară şi nici timpul de a participa la săpături. Măsura nu ajută cu nimic muzeul, contează doar la CV-ul  personal.

II. ERORI ADMINISTRATIVE

1) Lipsa de transparenţă în conducerea instituţiei. Directorul ţine o şedinţă pe an, de regulă la început, anunţată cu cinci minute înainte de a începe. Muzeul a ajuns condus de o clică. Niciodată nu ştim detaliile activităţilor în care instituţia este implicată şi nici fondurile financiare de care instituţia dispune. Deviza este: nu sunt bani! Ulterior aflăm că au fost.

2) Muzeul este implicat în două procese privind dreptul de proprietate asupra  colecţiei de artă  Nicolae Tuzlaru şi  colecţiei de artă religioasă Maia Catargi. La rădăcina ambelor procese stau deficienţe administrative speculate de partea adversă dar şi faptul că muzeul nu are nici un  muzeograf specialist în istoria artei, capabil să valorifice ştiinţific şi expoziţional colecţia de artă sau să fie la curent cu inovaţiile şi modificările legislative din domeniu. Din ce fonduri sunt plătiţi avocaţii în ambele cazuri? Cred că  tot din fondurile publice.

3) Direcţionarea fondurilor spre construcţii  în dauna asigurării resurselor umane şi materiale necesare bunei funcţionări a muzeului.  Deşi noi am cerut de mai multe ori conducerii muzeului să angajeze specialişti, de fiecare dată ni s-a spus fie că nu sunt bani, fie că angajările sunt blocate. Motivele financiare invocate de conducerea muzeului nu sunt valabile deoarece  doar în ultimii ani muzeul a cheltuit  din fonduri publice o jumătate de milion de euro (circa 20 miliarde lei vechi) într-o bază de şantier la Oraşul de Floci, un acoperiş de tablă  la muzeu şi un martor de monument. Nici cel de-al doilea motiv nu este valabil. In plină criză economică, muzeul a angajat în urmă cu doi ani contabil cu studii medii. Aşa s-a ajuns că aproape patru persoane sunt implicate în ţinerea contabilităţii la un muzeu cu 20 de angajaţi.

III. CONSECINŢE GRAVE PRIVIND VIITORUL INSTITUŢIEI

1.  Muzeul nu este acreditat în conformitate cu Legea  muzeelor şi colecţiilor publice nr. 311/ 2003  şi Ordinul Ministrului culturii nr. 2057/2007 privind aprobarea criteriilor şi normelor de acreditare a muzeelor. Iar unele criterii de acreditare, cum ar fi  condiţiile de conservare şi restaurare a patrimoniului mobil se pare că nici nu mai pot fi îndeplinite. Nici la criteriul cercetării nu stăm mai bine dacă ţinem cont că în ultimii 10 ani a fost publicat doar un număr din ,,Ialomiţa,, revista muzeului care trebuia să apară anual.  Bani  pentru publicaţii au fost (dovadă că au fost publicate  cărţi semnate de specialişti de la alte instituţii) dar nu şi pentru specialiştii muzeului. Eu, personal am publicat cartea ,,Sudul României în Evul Mediu-Timpuriu (secolele VIII-XI). Repere Arheologice,, cu bani din salariul meu de muzeograf. Am făcut acest efort pentru că respectiva teză de doctorat, susţinută în cadrul Universităţii Bucureşti în anul 2003, era singura monografie arheologică pe sudul României. Cartea nu mi-a fost acceptată nici la biblioteca muzeului la schimb cu alte publicaţii ale muzeului şi nici la standul de publicaţii. Motivul era că nu pot emite factură.

2. Laboratorul de restaurare-conservare nu este acreditat în conformitate cu HG 216/2004 privind autorizarea laboratoarelor şi atelierelor de conservare.  Deja patrimoniul de artă religioasă nu mai poate fi expus (cf. HG 1546/18 dec.2003 pentru aprobarea normelor de conservare şi restaurare) deoarece nu este restaurat (în ultimii 12 ani nu s-a restaurat nici măcar o singură icoană).  Bani de restaurare au fost de vreme ce doar într-un martor de monument de la Oraşul de Floci s-au investit trei milioane RON.

Deşi directorul este omul minciunii şi al vicleniei,  Consiliul Judeţean Ialomiţa are o părere foarte bună despre actuala conducere. Vlad Florin a stat cinci ani pe funcţia de director fără nici un concurs şi de şapte ani i se măsluieşte concursul sau evaluarea. Toate plângerile scrise sau verbale ale angajaţilor muzeului au fost mediate pe un ton împăciutor. De acelaşi sprijin nemeritat se bucură şi din partea Direcţiei pentru Cultură Ialomiţa la conducerea căreia se află de aproape 16 ani (din care 12 ani neîntrerupţi), Păcală Elena.Cine răspunde însă de situaţia actuală a unui muzeu neacreditat, fără specialişti, în care se fac angajări abuzive? Mâine-poimâine oamenii politici care sunt azi  în fruntea judeţului  se vor întoarce la afacerile lor. Noi rămânem cu un muzeu nemodernizat, fără specialişti, fără acreditări, cu procese pe rol. Cine răspunde? Un prim pas spre rezolvarea situaţiei este analiza obiectivă a situaţiei muzeului Semnat, Dr. Emilia Corbu, Cercetător ştiinţific”