Muzeul Agriculturii – tradiţii prezentate la TÂRGUL DE CRĂCIUN

Distribuie articolul:

Ateliere de creaţie recuzită pentru Sărbătorile de Iarnă,D7K_4845standuri cu produse tradiţionale, preparate specifice Crăciunului, spectacol de colinde, o parte din ritualul tăierii porcului şi multe alte surprize. Aşa i-au aşteptat pe locuitorii municipiului – şi nu numai ! – angajaţii Muzeului, păstrători oficiali ai obiceiurilor acestui Neam.

Începând de vineri, timp de trei zile, Muzeul Agriculturii şi-a deschis porţile mai ales pentru această acţiune mult aşteptată, mai ales de către copiii care au participat pentru ca fiecare, alături de „doamna”, să D7K_4840 înveţe să meşterească o sorcovă, de exemplu!

Muzeul Național al Agriculturii a organizat pentru perioada 15-17 decembrie 2017, TÂRGUL DE CRĂCIUN, eveniment care dovedeşte, încă o dată, că aici este un loc de păstrare şi transmitere a unui valoros patrimoniu spiritual, exprimat în datini şi obiceiuri tradiţionale româneşti. Au fost organizate standuri cu vânzare de produse tradiţionale din carne de porc, de oaie şi de vită, dulciuri (turte dulci, prăjituri de casă), D7K_4860decoraţiuni handmade pentru Crăciun, cadouri pentru cei dragi, şi, bineînţeles, vinul fiert cu scorţişoară şi ţuica fiartă vor fi nelipsite. Ansamblul „Colinda” din Jilavele și formația de mandoline „Nuferii Dunării” din Giurgeni au prezentat un program de colinde.
Pe parcursul celor trei zile ale târgului, expoziţia „La pas prin lumea satului” şi casa de gospodar au încântat ochii şi au mângîiat cu aducerea-aminte, sufletele celor prezenţi la acest eveniment cultural-artistic.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *