Marian Neacşu – un deputat care nu (prea) mai poate candida…

Distribuie articolul:

* … nici pentru a fi preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, nici pentru a fi – iarăşi – parlamentar!

Deputatul PSD de Ialomiţa Marian Neacşu a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce şi-a angajat nelegal fiica la biroul său parlamentar. Instanţa a stabilit în cazul deputatului PSD un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Deputatul a fost trimis în judecată în decembrie 2013 de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub acuzaţia de conflict de interese, ancheta fiind deschisă în urma unei sesizări depuse de Agenţia Naţională de Integritate.
Potrivit procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ, Marian Neacşu, în calitate de deputat, a formulat cererea de angajare a fiicei sale, Cristina Monica Neacşu, în cadrul biroului său parlamentar şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009 – decembrie 2012) în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.
Marian Neacşu a mai fost discutat în presa cârcotaşă şi pentru funcţia pe care o ocupă soţia ’mnealui. Pentru cei care n-au aflat la momentul la care vuia presa, facem precizarea că madam Neacşu este ditamai directorul general al PAID România. Ce este PAID. Este o instituţie bugetofagă înfiinţată în septembrie 2009, chipurile, pentru ca toţi proprietarii de locuinţe să fie obligaţi să încheie o poliţă de asigurare obligatorie emisă de PAID (denumită PAD) pentru „deranjamente” în caz de cutremur, alunecare de teren şi inundaţie…
În sfârşit, ce-a fost a fost….
Revenind la subiectul – fierbinte – al zilei, vă mai reţinem atenţia spunându-vă că, potrivit Agerpres, un complet de cinci judecători de la instanţa supremă a admis apelul declarat de Parchetul General şi l-a condamnat pe Marian Neacşu la şase luni închisoare cu suspendare, după ce acesta primise la instanţa de fond, în februarie 2015, o amendă penală de 2.000 de lei.
Pentru că Marian Neacşu se va ocupa de campaniile partidului din acest an, el a fost înlocuit cu Florin Pâslaru, astfel nemaifiind nici liderul deputaţilor PSD. Marian Neacşu este secretar general al PSD, el ocupând funcţia de chestor la Camerei Deputaţilor.
Rămâne însă şeful Organizaţiei Judeţene Ialomiţa, funcţie în care-şi va face me(a)ndrele concretului…


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *