Într-un comunicat de presă remis şi ziarului nostru (ne place să credem că datorită imparţialităţii pe care am dovedit-o), deputatul de Ialomiţa a transmis: „ Am constatat că, din păcate, în timp ce Partidul Social-Democrat promovează iniţiative în vederea creşterii economice şi în interesul întregii populaţii, alţii folosesc orice prilej pentru a-şi aduna capital electoral înainte de a se fi dat startul campaniei pentru alegerile europarlamentare. Tentativa unor colegi din opoziţia liberală de a folosi – în scopuri populiste şi demagogice – respingerea de către Grupul Parlamentar al P.S.D. din Camera Deputaţilor a unui proiect de lege PNL privind intabularea terenurilor agricole şi forestiere nu este decât o încercare lamentabilă şi dramatică de a strânge notorietate pe baza meritelor altuia. În calitate de lider al Grupul Parlamentar al P.S.D., subliniez că votul de respingere pe care social-democraţii l-au dat marţi pentru această iniţiativă invocată de PNL, are raţiuni cât se poate de clare, pe care le explic în cele ce urmează. În primul rând, cetăţenii acestei ţări, şi în particular proprietarii de terenuri vizaţi de reglementările privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere, trebuie să ştie faptul că iniţiativa PNL, respinsă de Camera Deputaţilor, de fapt ar fi dublat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, aflată deja în vigoare, care se va aplica din luna septembrie. Guvernul a prevăzut, prin această Ordonanţă, că finanţarea pentru derularea programului de primă intabulare a terenurilor agricole şi forestiere se va realiza din fonduri europene pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 şi din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Ordonanţa nr.8/2014 mai prevede ca banii să fie alocaţi exclusiv pentru acest program. Totodată, costurile aplicării programului propus de Guvern sunt mult mai scăzute, de patru ori mai mici decât cele ce ar rezulta din concretizarea iniţiativei legislative a PNL (care ar fi necesitat 2,7 miliarde de euro). Ar trebui ca PNL şi purtătorul său de cuvânt, deputatul Pocora Cristina, să ne explice de unde să ia statul român suma de aproape trei miliarde de euro, pe care doresc să o plătească statul clientelei liberale. Soluţia aprobată deja de Guvern, prin O.U.G. nr.8/2014, nu intră în conflict cu modalitatea de înregistrare a proprietăţii negociată de România cu UE. În plus, intabularea se va desfăşura sistematizat, şi nu „la cerere”. Având în vedere numărul foarte mare de proprietari care aşteaptă clarificarea situaţiei terenurilor, metoda înregistrării proprietăţilor „la cerere”, fără un sistem organizat de lucru, ar crea haos în întreaga ţară. „Programul de primă intabulare”, finanţat de statul român, este un proiect pe care Partidul Social-Democrat şi l-a asumat. Această promisiune făcută proprietarilor de terenuri din satele româneşti va fi concretizată prin legea pe care o vom adopta pentru aprobarea OUG 8/2014, cu amendamentele necesare. Este o prioritate legislativă pentru Guvern şi pentru Grupul Parlamentar al P.S.D. să reglementeze situaţia proprietarilor din mediul rural, şi nu vom permite ca unii colegi din opoziţie, care au avut la dispoziţie ani la rând pentru a soluţiona această problemă, să se folosească de ea în scopuri pur demagogice şi să dezinformeze milioane de români. Opinia publică ialomiţeană trebuie să constate diferenţa dintre soluţiile oferite prin gândirea pragmatică a Guvernului P.S.D. şi vorbele fără temei aruncate în spaţiul public de echipa de zgomote a P.N.L. Astfel, remarcăm cu surprindere că purtătorul de cuvânt al P.N.L., doamna Pocora Cristina, nu suflă un cuvânt despre interesele reale ale cetăţenilor din Colegiul său electoral, pescarii de la Dunăre din zona Feteşti – Giurgeni, care au primit interdicţie să mănânce câteva luni pe an, tocmai de la colega şi prietena doamnei deputat Pocora Cristina, adică fostul ministru PNL Lucia Varga, care a semnat fără să analizeze Ordinul Ministrului pe care PSD a trebuit să îl modifice săptămâna trecută. Trebuie să reamintim opiniei publice din judeţul Ialomiţa că doamna Pocora Cristina a fost aleasă deputat în Colegiul uninominal nr.1, Ţăndărei – Feteşti . Recomandăm doamnei deputat Cristina Pocora, purtătorul de cuvânt al PNL, decât să invoce aşa de des şi generic pe români, mai bine să îşi amintească de românii din Colegiul său electoral. Să se concentreze pe interesele comunităţilor locale din această zonă, mai degrabă decât pe proiecte fanteziste de genul celui care a eşuat marţi în Camera Deputaţilor.
Marian Neacşu o plasează pe Cristina Pocora în fruntea „echipei de zgomote”…
Raluca Dumitrescu – deputata care se întâlneşte, în mod repetat, cu cetăţenii, la Parlament
Europarlamentarul Muşoiu se opune unei decizii la Bruxelles
Liviu Patrichi:„Salariul mediu net a trecut de pragul de 1000 de euro pe lună, pentru prima dată în România.”
Luminiţa Barcari: "PNL investeşte în educaţie!"
:)) e dus cu pluta Neacșu)) …care s măi omule inițiativele alea , psdiste, de creștere economică în interesul întregii populații??? Alea de le repeta Pocora, ca maimuța, cu reîntregirea salariilor și indexarea pensiilor și tva ul la pâine:))….sauu astea cu acciza la carburanți și iar ”AICI SUNT BANII DVS”)) Io vă înțeleg acțiunile de comunicare, dar vă spun că pt mine sunteți doi nemernici, dumneata cu mândra de la ASF…și Pocora de când comunica demisia lui Câmpeanu, înfierbântată că ajungea ea ministru:))Dar la dezbaterea pe Roșia Montană sau alea cu amnistia și grațierea, de ce n ai sărit cu un comunicat către fraieri, măi Neacșule??Acum înțeleg c o să ne rupeți viața cu cuvântul social…întreprinderi sociale, produs social, vaucer social….futai social, bazat pe vrăjeală, nu tu sentimente sau lovele la mijloc….asta am înțeles io de la Rovana la Income:))Mare dobitoc, conu Neacșu …și i tare parvenită și domnița Pocora….niște zdrențe , vorba lui Jiji..usliste, adaug io)) D aia vrea Ponta refacerea USL…să ascundă zdrențele, incompatibilii, corupții și turnătorii ca Nica și acoperiții ca Tăriceanu ,Stroe și Diaconu.))Măi Neacșule, da Duicu ăla , șef la președinții de cjuri psdiste, o bătea pe mă sa, că dde furat, fura???
Și uite așa ..te face Știrea….cu materialul clientului:))Sunt convins c-o să primești multă apă cu….lămâie și bicarbonat la un comunicat de căcat:)) În fine, domnul deputat are de dat răspunsuri la niște probleme semnalate de presă, nu pe contre de giboni în călduri:))Dar ordonanța cu ASF e bună bre?? Io zic s-o lași pe Pocora…și să beliți ochii la ce vă face Băsescu, că-i plăcut să te freci cu Pocora, dar e jale dacă te freacă Băsescu..și la ce-a dat pe gură satana la RTV, vai de curul vostru de baroneți, o să vă reguleze o femeie decorată pentru curaj:))
…concluzionând,pentru ei(politicienii lu’ peşte) avem numai scârbă,dispreţ,ură,lehamite,etc.
– Argeş! – Căzut eroic la datorie! – Brăila! – Lovit!
– Constanţa!
– Încă pe metereze!
– Dolj!
– În ambuscadă!
– Iaşi!
– Asediat!
– Prahova!
– Non parliamo di cose tristi.
– Mehedinţi!
– Căzut la datorie!
– Curaj! Nici în 1989 n-au putut să ne împuşte pe toţi!
– Murim, luptăm! De DNA scăpăm!
– Eu cred că dreptate se va face până la capăt, în ziua în care pe poarta de la Cotroceni va ieşi Băsescu şi noi toţi cei care ne-am luptat cu el vom şti că am avut un scop şi că am câştigat această bătălie!…
– Noi cu NUP, Băse la zdup!
– … Atunci îi vom face dreptate şi lui Costică Nicolescu şi celorlalţi mulţi, care nu au putut să fie învinşi la vot şi atunci s-a încercat în cazul multora să fie învinşi pe alte căi. ..
– România, nu uita, asta nu e ţara ta!
– … Ştiu că e o perioadă în care o întreaga propagandă lucrează împotriva dumneavoastră. Nu puteţi să fiţi bătuţi la vot altfel, aşa că vă detestă şi vă invidiază!
– Ura, ura, ura!
– Vă consider cei mai legitimi reprezentanţi ai comunităţilor! Cât timp voi fi şef al Guvernului, vă voi respecta, vă voi aprecia! Mereu voi considera că reprezentaţi cel mai bine oamenii!
– Ura şi la recurs!
Strâns uniţi în jurul premierului, livizi, care cu branula-n venă, care cu cateterul în aortă, care cu bisturiul în măduvă, baronii roşii, psd-istii, coboară îngânduraţi spre maşinile de serviciu, spre ambulanţe, spre dube şi spre ce i-o mai aştepta la ieşire.