Marian Neacşu a fost ales în locul lui Viorel Hrebenciuc

marian neacsuDeputatul PSD Marian Neacşu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, el înlocuindu-l pe Viorel Hrebenciuc, PSD-istul ce se-aşteaptă să şi fie trimis după gratii, acum că nu mai are imunitate parlamentară, iar fiu-său a fost deja arestat din cauza lui taică-său. Cu 223 de voturi pentru şi doar 30 împotrivă, deputatul (re)ales de ialomiţeni nu va mai fi (dacă a fost, cu-adevărat, vreodată!) îngrijorat din cauza ANI, cea care l-a trimis în judecată pentru că şi-a angajat fiica în Parlamentul României. Celor care se întreabă ce-a mai făcut alesul pe listele PSD, le pot spune că, potrivit presei centrale, domnia-sa a fost cel care a suplimentat ordinea de zi a şedinţei de plen, introducând proiectul de lege privind amnistia/graţierea, modificările la Codul Penal şi legea lobby-ului.
Ocupându-se de grupul PSD, ialomiţeanul nostru s-a numărat printre cei care au votat în ziua denumită „marţea neagră” dezincriminarea conflictului de interese. Ba, mai mult, Marian Neacşu este unul din cei 13 iniţiatori ai proiect de lege prin care se încearcă retragerea dreptului Agenţiei Naţionale de Integritate de a mai ancheta parlamentari. Acum, după ce-a fost „uns” în funcţia de mare angajament (faţă de partid, desigur!) ce are de făcut Marian Neacşu, el ştie şi la lege scrie! Noi, cei pe care Marian Neacşu nu pare să încerce măcar să ne bage în seamă, relaţia cu redacţia ziarului fiind una care se rezumă doar la transmiterea sporadică a unor comunicate eminamente laudative la adresa lui, suntem încă de pe-acum îngrijoraţi să nu ajungă şi ’mnealui să fie copia fidelă a înaintaşului său, Viorel Hrebenciuc fiindu-i, până mai ieri-alaltăieri, un adevărat „model”, nu?

Distribuie dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *