Mari suprafeţe de teren agricol se află, de fapt, în mâinile boierilor, nu ale ţăranilor!

Distribuie articolul:

 

E-adevărat că partea covârşitoare a exploataţiilor agricole din România o reprezintă exploataţiile mici, sub două hectare, dar ponderea lor, care înseamnă doar 13% ca suprafaţă, arată că, în fapt, marile suprafeţe de teren sunt în proprietatea latifundiarilor care, de ani de zile, încasează „nesimţite” subvenţii de la bugetul naţional şi/sau al Uniunii Europene, subvenţiile fiindu-le plătite atât pentru suprafaţă, cât şi pentru numărul de animale pe care le cresc, desigur, cu recoltele de pe acele suprafeţe…Ce fac latifundiarii şi crescătorii de animale cu producţia, cât încasează pe kilogramul de cereale, legume, fructe, carne, lapte, etc? Cât din ce încasează, în numerar, se fiscalizează şi, pe cale de consecinţă, se impozitează? De ce moşierii şi boierii au tupeul  să considere că Statul are obligaţia să „le facă şi să le dreagă”din moment ce ei vând „la negru” mare parte din produsele obţinute de pe ogoare şi în ferme, abatoare, depozite şi tot felul de făbricuţe?            
 Concomitent, fermele sub 10 hectare reprezintă 97,7% din numărul de ferme, iar acestea deţin 38,7% din suprafaţa agricolă utilizată. La celălalt capăt se află fermele mari de peste 100 ha, care deşi reprezintă doar 0,3% din numărul de ferme, exploatează 48,8% din suprafaţa agricolă. (…) România este unul dintre statele membre ale Uniunii Europene care se bucură de un potenţial agricol deosebit, mai ales în ceea ce priveşte fondul funciar, fiind ca mărime, cel de-al doilea nou stat-membru al Uniunii Europene, după Polonia. La nivelul anului 2012, cu o suprafaţă agricolă ce reprezenta 61% din teritoriu, România se situa pe locul 6 din ţările membre UE ca suprafaţă arabilă pe locuitor (după Franţa, Spania, Germania, Marea Britanie şi Polonia) şi pe locul 5 din ţările membre UE ca suprafaţă agricolă utilizată pe locuitor (după Irlanda, Lituania, Letonia şi Estonia), media UE 27 fiind de circa 0,35 ha/locuitor, comparativ cu cea a României de 0,64 ha/locuitor, titrează AGERPRES citând un document oficial . Deşi dispune de suficiente resurse agricole, România nu asigură necesarul alimentar naţional, datorită producţiei agricole modeste şi instabile. (…) Toată lumea ştie că pieţele nu sunt reglementate corespunzător, că încă mai avem comerţ ambulant aşezat pe marginea drumurilor, iar din aceste cauze apare specula, corupţia, accesul greoi al producătorilor, preţuri deformate, importuri mai mari decât ar fi necesar. Toată lumea ştie cât de corupte sunt „Organele” statului. Nu puţini sunt cetăţenii care nu cred că efectivul instituţiilor statului cu atribuţiuni de control este unul redus, fie şi numai pentru că mulţi îşi dau seama că, în realitate, sunt nejustificat de multe  instituţii ale statului. Şi când , oficialităţile recunosc că „în România cele două verigi, respectiv angrosiştii şi detailiştii, de cele mai multe ori nu se regăsesc ca persoane autorizate (fiscalizate), iar locul lor este luat de o mulţime de intermediari speculatori neautorizaţi, nefiscalizaţi, care acţionează în afara legii” cum să mai crezi că „Organele” îşi fac datoria şi îşi merită salariile alea care sunt mici în comparaţie cu şpaga, nu cu cât câştigă românii care muncesc, poate mult mai mult decât hoardele de birocraţi.

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

4 thoughts on “Mari suprafeţe de teren agricol se află, de fapt, în mâinile boierilor, nu ale ţăranilor!

  1. De grija fermierilor ai sa mori.Sau prostul moare de grija altuia si tu de ai sa mori de grija fermierilor.De ce nu te faci si tu mai draga…..fermiera?Vedeat-as mare lati..fund…iara.

    1. Şi tu ai să mori de grija mea, măi…dragă! Tu ai făcut averea aia ŞI pe banii mei, fără ca eu să vreau să ţi-i dau şi fără să mă aleg cu ceva de pe urma subvenţionării tale ŞI din banii mei! Aşa că scuteşţe-mă de aberaţiile tale!

  2. Pariez ca @mai draga este @sorin care de cind are verboten la dvs. pe site ar face orice ca sa va atraga atentia.

    1. Eu NU am interzis NIMĂNUI NICI O postare…poate, cine ştie, din greşeală, să fi dat trash la vreo elucubraţie…EU nu zic să nu mă critice, DAR să zică dracului ceva ŞI despre personajele din articol, că de-aia mă strofoc să adun informaţii şi să am idei despre întrebările din ale căror răspunsuri scriu articolele alea pe care nu-i obligă nici dracu’ să le citească!!!!! DE REŢINUT că astfel de limbaj NU FOLOSESC decât la adresa celor care chiar au întrecut măsura în ceea ce mă priveşte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *