Madam Trifan – un consilier judeţean care joacă în Liga …tinerilor profesori!

Distribuie articolul:

*  Această ligă a avut în week-end prima întrunire.

Profesorii au avut ca obiectiv mai multe vizite, printre care și o vizită la Ministerul Educației Naționale. Acolo au discutat, pe mai multe teme, chiar cu domnul Pavel Năstase – ministrul Educației. În cadrul întâlnirii care, cică, a durat aproape trei ore, domnul ministru a fost asaltat cu întrebări. Printre cei ce au avut întrebările „ticluite” s-a numărat şi Luminița Trifan, director al Școlii Gimnaziale Săveni, cea care i-a propus domnului ministru nu una, ci mai multe teme de…tip „problemă” care planează asupra educației din secolul XXI.

Faptul că doamna director este şi consilier judeţean ne dă ghes să gândim că această calitate a făcut-o atât de specială pe planul expunerii ideilor despre dezvoltarea sistemului de învăţământ. Vreţi să aflaţi ce a propus respectabila doamnă consilier judeţean? Ei bine, asta am vrut şi noi! Şi, după discuţii purtate în mediul online, am creionat o ştire. Deşi, atunci când vorbim cu politicienii, în dorinţa de a ne minimaliza importanţa, cei mai mulţi spun că nu citesc ziarele, nu vizitează site-urile, în realitate mulţi dintre ei sunt „cu ochii ca pe butelie” pe ceea ce scrie presa! Aşa s-a întâmplat şi cu madam consilier judeţean. Şi-i spunem madam, deoarece chiar s-a comportat ca o madamă atunci când ne-a sunat la redacţie şi, nici una, nici două, ne-a apostrofat că nu i-am cerut şi ei un punct de vedere. Cum noi chiar făcuserăm acest gest, sigur că i-am replicat pe măsură, dar am şi înregistrat, astfel că avem şi „dovada” discuţiei în care chiar ne ruga să menţionăm şi funcţia politică, pentru a-i „creşte cota şi pe politic”. Facem această menţiune, ca nu cumva să avem vorbe la procesul de …intenţie, nicidecum pentru a da în vileag aroganţa tipic PSD-istă, pe care parcă toţi consilierii judeţeni au preluat-o printr-un fel de copy paste, de la Moraru. După ce i-am ascultat „punctul de vedere”, deşi am fi putut să publicăm, asumându-ne un drept la replică, fiind de bună credinţă i-am propus stimabilei să-i transmitem pe-un e-mail două întrebări la care să răspundă, urmând ca, mai apoi, să-i tehnoredactăm răspunsul în ziar, respectiv pe site-ul acestui ziar! Deşi a fost de acord că atare propunere, până la data la care scriem acest articol, deşi au trecut 4 zile, nici vorbă ca madama să fi transmis răspunsuri din care cu toţii să înţelegem cine anume sunt şi ce anume „îi mână-n luptă” pe profesorii tineri, de a fost nevoie să se organizeze într-o aşa numită Ligă? Mai apoi, am  vrea să ştim, desigur, şi  ce anume a solicitat ea şi profesorii care fac parte LIGA 2din Liga condusă de ea, de la ministrul de resort?

Nu de alta, dar poate aşa o să înţelegem şi noi, de ce nu glăsuieşte madama în şedinţele Consiliului Judeţean Ialomiţa, făcând propuneri întru rezolvarea problemelor stringente, legate de finalizarea lucrărilor vizând investiţiile în infrastructura şcolară, dar se întâlneşte cu ministrul, având pretenţia ca noi să fim convinşi că a aşezat în atenţia acestuia, multele probleme ale învăţământului ialomiţean, implicit pe segmentul investiţional. Nu contează, desigur, că noi suntem convinşi că apartenenţa la PSD şi deţinerea funcţiei de consilier judeţan i-a adus stimabilei, atât funcţia de director al şcolii din comuna Săveni, cât şi calitatea de lider in Liga profesorilor, al căror număr nu-l ştim, dar îl bănuim a fi mic…! Contează, însă, că doamna director lasă impresia că nu pierde nici o oportunitate menită a-i rotunji veniturile, ştiut fiind că ’mneaei încasează vreo 500 de lei, ca şi consilier judeţean, şi – cel mai probabil! – încasează sau urmează să încaseze alţi bani şi ca femeie de afaceri, şi ca preşedinte al Ligii, şi ce calităţi va mai avea domnia-sa, de-acu’ înainte!

(I.G)


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *