Luminiţa Barcari – despre structura şi preocupările anului şcolar ce stă să înceapă

Distribuie articolul:

Vacanța de vară se apropie de final, au rămas câteva zile până când va începe școala!

Intervalele de cursuri si intervalele de vacanță din anul școlar următor:

  • Cursuri: 11 septembrie 2023 – 27 octombrie 2023
  • Vacanță: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023
  • Cursuri: 6 noiembrie 2023 – 22 decembrie 2023
  • Vacanță: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024
  • Cursuri: 8 ianuarie 2024 – 9/16/23 februarie 2024
  • Vacanță: o săptămână, în perioada 12 februarie 2024 – 3 martie 2024
  • Cursuri: 19/26 februarie/4martie 2024 – 26 aprilie 2024
  • Vacanță: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024
  • Cursuri: 8 mai 2024 – 21 iunie 2024

Cursurile anului școlar 2024-2025 vor începe în 9 septembrie 2024Barcari portret

Preocupare majoră

Vrând să arate că este de acord, şi că şi-a însuşit “Măsurile” pe care Ministerul Educaţiei le doreşte implementate pentru ca anul şcolar ce urmează, să se desfăşoare în condiţii dintre cele mai propice, doamna deputat Luminiţa Barcari lansează în spaţiul public următoarele declaraţii: “Combaterea violenței din școli este una dintre prioritățile ministrului liberal al Educației, Ligia Deca. În acest sens, a fost pusă, astăzi, în consultare publică „Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului școlii”.

Aceasta completează reformele incluse deja în Planul Național de Combatere a Violenței în Școli, din Legea învățământului preuniversitar.

Această procedură cuprinde modalitățile de lucru, regulile care trebuie aplicate, dar și responsabilitățile fiecărei persoane implicate în gestionarea situațiilor violente. Ne-am asigurat ca toate prevederile să fie coerente, pentru a fi însușite de personalul școlilor, însă au fost incluse și sancțiuni. Este important ca, atunci când într-o școală există un episod violent, adulții să abordeze într-un mod unitar pașii ce trebuie parcurși. Fiecare om din şcoală şi din instituțiile abilitate trebuie să acționeze rapid şi coordonat. Procedura poate fi consultată aici: https://shorturl.at/pFOPU

Bani pentru unităţile de învăţământ

Semnarea contractelor de finanțare a investițiilor în unitățile de învățământ este unul dintre cele mai importante momente din istoria învățământului românesc, fiind vorba despre cea mai mare investiție care a avut loc vreodată în România în acest domeniu. Totalul sumelor se ridică la peste un miliard de euro, fonduri alocate creșterii calității a peste 5600 de unități de învățământ. Cu acești bani proveniți din PNRR, sălile de clasă vor fi dotate cu mobilier nou, materiale didactice specifice, echipamente digitale, iar sălile de sport și atelierele de practică vor avea parte de renovări substanțiale.

Investițiile contractate astăzi sunt partea practică a proiectului de țară ”România Educată”, lansat de președintele Klaus Iohannis. Partea normativă se regăsește în pachetul Legilor Educației, conceput de către PNL și care a intrat deja în vigoare. Ca urmare a materializării acestor proiecte liberale, generațiile viitoare vor avea parte de un învățământ de calitate, prin metode de predare moderne și în școli dotate corespunzător.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat: ”Aceste investiții sunt necesare pentru realizarea reformelor din pachetul Legilor Educației. Infrastructura educațională adecvată permite aplicarea noilor metode pedagogice, crescând motivația elevilor dar și a cadrelor didactice pentru un învățământ de calitate”.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *