Aproape două milioane de români suferă de diabet zaharat, adică 11,6% din numărul cetăţenilor cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani, ceea ce situează ţara noastră pe locul doi în Europa, după Turcia, arată rezultatele primului Studiu Naţional privind Prevalenţa diabetului, Prediabetului, Supraponderii, obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi.
Cifrele îi îngrijorează pe specialiştii români care au fost luaţi prin surprindere de numărul mare de români bolnavi de diabet sau care sunt pe cale să se îmbolnăvească de această maladie. „Am avut, personal, două surprize. Am avut surpriza zonelor cu cea mai mare prevalenţă şi zonelor cu cea mai mică prevalenţă. Şi am avut surpriza unei diferenţe pe care nu o aşteptam atât de mare între sexe, prevalenţa foarte mare a diabetului zaharat la bărbaţi comparativ cu femeile. (…) Şi procentul relativ mare. (…) Avem înregistrat oficial în ţară în jur de 5 % din populaţie şi ne-am trezit de fapt cu un procent dublu. E o surpriză. (…) Ne aşteptam să fie mai mult diabet, dar parcă nu atât de mult şi nu atât de mult prediabet. Nu ne aşteptam să avem un procent de 20 % prediabet”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de diabet, nutriţie şi Boli Metabolice.
Potrivit acesteia, în topul regiunilor cu cei mai mulţi diabetici se află sudul ţării, unde s-a înregistrat o prevalenţă a diabetului de 13,39%, urmată de regiunea Bucureşti-Ilfov, cu 12,79%. Pe locul trei în topul prevalenţei diabetului se află regiunea de Nord-Est (12,38%), urmată îndeaproape de regiunile Sud-Vest (12,1%), Nord-Vest (11,69%) şi Sud-Est (10,44%). La polul opus, datele studiului arată că regiunile cu cei mai puţini diabetici sunt Vestul (8,2%) şi Centrul (9,99%) ţării..
Întrebată de ce sunt mai mulţi români cu diabet în judeţele Argeş, Teleorman, Prahova, Ialomiţa, Giurgiu şi Călăraşi, Dr. Maria Moţa a spus că, deocamdată, specialiştii români nu au găsit o explicaţie.„Nu am găsit niciun fel de explicaţie. (…) Nu ştiu dacă vom găsi o explicaţie, dar e certitudine”, a spus dr. Maria Moţa. Dintre pacienţii cu diabet zaharat, 20,69% au reprezentat cazuri nou depistate, iar 79,31% erau deja în evidenţa medicilor de familie. În România, faţă de restul Europei, diabetologii au reuşit să depisteze foarte mulţi pacienţi, în realitate doar 20 % din bolnavi rămân fără să fie luaţi în evidenţe. „Cum ne explicăm că în România, 20 la sută sunt nediagnosticaţi, când în lume sunt zone în care 50 % nu sunt diagnosticaţi, iar în Europa sunt peste 30 la sută nediagnosticaţi? Dacă stăm la un capitol bine, la acesta stăm bine”, a mărturisit dr. Maria Moţa.
O altă mare problemă a medicilor români este faptul că unii români cu diabet nu doresc să se ştie de boala lor, cei mai mulţi de frică că îşi vor pierde locul de muncă.
„În România, dacă noi avem înregistraţi la centrele judeţene numai 5 % din populaţia între 20 şi 79 de ani, ca având diabet zaharat, iar în realitate procentul este de peste 9 %, deci aproape unu din doi nu e luat în evidenţă şi nu e declarat ca diabet zaharat”, a explicat dr. Maria Moţa. Teama că, dacă se ştie de boala lor, nu mai au un loc de muncă, face ca tot mai mulţi români să îşi ascundă diabetul. „Ce vă pot spune din viaţa de zi cu zi, o mare parte dintre salariaţi doresc să-şi ţină sub tăcere diagnosticul de diabet zaharat din teama de a nu fi, în caz de restructurări, primii pe listele de concedieri, de pensionare precoce (…). De teamă că nu îşi pot menţine o anumită funcţie la locul de muncă sau politicienii, în mare parte, doresc să se menţină secretul asupra bolii şi atunci refuză luarea în evidenţă”, a arătat dr. Maria Moţa.
Potrivit acesteia, medicii sunt obligaţi să anunţe angajatorii şi chiar şi poliţia, în anumite situaţii, deşi pacienţii cu diabet nu doresc să se ştie de boala lor. „Sigur că medicul diabetolog trebuie să aibă foarte mult discernământ şi să ştie până unde poate păstra acest secret, pentru că sunt o serie de pacienţi care trebuie declaraţi şi chiar noi îi anunţăm la locurile de muncă şi la nivelul poliţiei, mai ales pe cei insulino-dependenţi, care sunt purtători de arme, care conduc, care au meseria de şofer pe mijloace publice şi care ar putea pune în pericol nu numai viaţa lor, ci şi a celor din maşină sau a celor de pe stradă”, a spus dr. Maria Moţa.
Răspunzând unei întrebări a corespondentului AGERPRES, specialistul diabetolog a spus că românii merg, de obicei, la medicul diabetolog în cele mai multe cazuri când se depistează diabetul zaharat. Studiul PREDATORR este realizat în premieră naţională, realizarea acestuia a durat un an şi jumătate şi arată exact câţi români suferă de diabet. Pentru acest studiu a fost folosit un eşantion reprezentativ de 3.000 de persoane din 101 centre din România. Rezultatele finale ale studiului epidemiologic PREDATORR mai arată că peste 80% din populaţia adultă a României cu vârsta cuprinsă între 20-79 de ani prezintă anomalii ale lipidelor sanguine, în timp ce peste 2,6 milioane de români, cu vârsta cuprinsă între 20-79 de ani, au hiperuricemie (sindrom caracterizat prin creşterea nivelului de acid uric în sânge). PREDATORR a fost dat publicităţii în prima zi a celui de-al 40-lea Congres al Societăţii Române de diabet, nutriţie şi Boli Metabolice, desfăşurat la Sibiu, în perioada 21-24 mai 2014.