KAUFLAND – un loc în care eşti şi taxat, şi „capsat”…

Distribuie articolul:

Când plouă, am văzut cu toţii cât este de greu să străbaţi, chiar şi cu maşina, parcarea acestui supermarket ce se pretinde a fi „la standarde occidentale”. De parcă nu ar fi fost de-ajuns pentru a lăsa o impresie destul de proastă, reprezentanţii acestei unităţi de alimentaţie publică se încăpăţânează să nu fie atenţi la tot ceea ce ar putea provoca un disconfort greu de admis de către cumpărătorii care, la o adică, nu-s deloc puţini doar pentru faptul că, până la această dată din calendar, nu există un alt mare retailer care să poată intra în competiţie. Astfel, în parcarea acestui magazin clienţii sunt asaltaţi de cei care maschează cerşetoria în disponibilitatea de a-ţi căra coşul cu care au fost cărate alimentele la maşini, ştiut fiind că acest gest se soldează cu fisa de 50 de bani strecurată-n dispozitivul de taxare montat pe cărucior. Sigur că, la o adică, se poate spune că aşa-zişii cerşetori prestează o muncă pentru bănişorii aceia. Problema este că, nu o dată, aceştia devin agresivi cu cei care aleg să-şi ducă singuri înapoi cărucioarele spre a-şi recupera banii. Şi, de parcă n-ar fi fost de-ajuns agresivitatea cerşetorilor, din ce în ce mai mulţi cumpărători se plâng şi de numărul mare de câini maidanezi care s-a aciuat pe lângă dughenele ce împroaşcă miros de mititei şi de cârnaţi…Plini de bube şi, probabil, şi de căpuşe, nu numai de boli, patrupezii latră asurzitor bătându-se pe câte-o ciozvârtă de carne scăpată şi/sau intenţionat aruncată „să mănâncă şi gura lor” cum zic ţiganii şi, deopotrivă, cei ce se pretind a fi mari „iubitori de animale”, deşi, în realitate, ei iubesc doar javrele, fapt dovedit de carnea de alte animale pe care tocmai ce-au îngurgitat-o sub formă de mititei, de exemplu. Pentru a preîntâmpina o replică acidă a vreunuia dintre reprezentanţii gomoşi, fac precizarea că, în cazul acesta, nu Primăria (DADP – Serviciul ecarisaj) este „responsabila de serviciu” deoarece parcarea este a magazinului. Şi-apoi, dacă acolo, la intrare, n-ar fi funcţionat „panaramele” alea de „şaormerii” poate c-am fi avut şi noi parte de ceea ce au nemţii…Că nu cred că în ţările civilizate, KAUFLAND îşi permite a vinde (mai mult sau mai puţin fiscalizat?!) mici, şi cârnaţi, şi-alte „alea, alea”….

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

5 thoughts on “KAUFLAND – un loc în care eşti şi taxat, şi „capsat”…

  1. Unde seful celor de la paza si cel de la Kaufland cu paza sunt fosti militieni cred ca nu putem avea pretentii de ordine si curatenie,oamenii sunt invatati sa ia nu sa dea.

  2. PUBLICATI UN ARTICOL SI DESPRE BANDITII DE PAZNICI CARE PERCHEZITIONEAZA OAMENI NEVINOVATI SI DESPRE SEFUL KAUFLAND SLOBOZIA CARE NU IA MASURI SI II TINE PE NEMERNCII LUI DE CAINI DE PAZA IN BRATE DE PARCA SUNT NEPOTII LUI

    CATE CAZURI ABUZURI IMPOTRIVA CLIENTILOR S-AU INREGISTRAT. LA CERERE VA POT FURNIZA NISTE ISTORII STRIGATOARE LA CER DESPRE GOLANII DE PAZNICI

  3. Pt Ionescu,cum vrei sa se ia masuri daca si seful de la paza si cel care raspunde de paza de la kaufland au fost colegi militieni care fosti comunisti au fost invatati sa faca abuzuri si sa mearga doar pe spaga?nu am vazut nici un comentariu din partea kaufland cu privire la sechestrarea de catre paza a fetitei in o camera obscura si perchezitionata,ca de obicei militienii ascund abuzurile.

    1. În articol era mai mult vorba despre prezenţa deranjantă a câinilor şi, desigur, despre mirosul pregnant de cârnaţi, miros care atrage maidanezii, maidanezi care n-au ce căuta lângă un magazin de talie internaţională, măi…dragă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *