ITM, degeaba îndeamnă: „Munceşte legal!”, dacă nu vede şi dincolo de aparenţe…!

Distribuie articolul:

Potrivit unui Comunicat de presă, aşa se numeşte acţiunea de informare a Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomiţa, sub îndrumarea Inspecţiei Muncii, ce are loc  în perioada 08.07.2021-30.07.2021, în vederea creşterii gradului de conştientizare a lucrătorilor cu privire la consecinţele sociale şi economice negative pe care le produce munca nedeclarată şi munca subdeclarată, la drepturile şi obligaţiile pe care le au aceştia , cât şi riscurile la care se expun atunci când accepta să munceasca « la negru » sau « la gri ».

ITM informează că „în aceste sens, au fost redactate materiale informative cuprinzătoare care atrag atenţia cu privire la reglementările în vigoare ce trebuie respectate, atât de angajatori, cât şi de salariaţi pentru a se asigura că nu se încheie contracte individuale de muncă în devafoarea lor.”

Meseriaşii „jmecheri”

Angajaţi la stat sau chiar la privat, dar şi pensionaţi, unii chiar „pe caz de boală”, meseriaşii prestează „acasă la client” după orele de program. Meseriaşii provind din rândurile celor care s-au descurcat şi şi-au făcut rost de-un loc „călduţ” în instituţiile statului, acolo unde sunt fochişti, instalatori, paznici, curieri, etc. Odihniţi, după cele 8 ore de pretins-presupusa muncă, meseriaşii sunt numai buni să monteze instalaţii sanitare, electrice, termice, să „pună” faianţă şi gresie, să zugrăvească, să facă de toate, ca nişte „meşteri făurari”. Şi fiindcă au salariul asigurat (şi chiar mare!), băieţii „jmecheri” îşi permit a presta şi pe bani mai puţini decât o fac angajaţii în firmele patronilor.

Cum nu avem dovezi, consemnăm doar în treacăt că, în lumea meseriaşilor, se vorbeşte despre faptul că mulţi dintre cei ce pretind a se pricepe „la toate”, în fapt nu-s decât nişte „pârliţi” care n-au făcut faţă în firmele particulare. Şi mai consemnăm că, nu puţini sunt patronii revoltaţi de faptul că ITM, dar şi alte „Organe de control” ale Statului, nu reuşesc, nici măcar să diminueze, nicidecum să înlăture din practica socio-profesională, această „bătaie de batjocură” la adresa firmelor. Care, firme, intrate într-o concurenţă neloială, din punct de vedere al preţurilor, cu toţi „meseriaşii”, sunt de cele mai multe ori depăşite de situaţie, clienţii preferând să plătească mai puţin, ei nefiind interesaţi de MOTIVUL din spatele preţului cel mai mic!

Pierd firmele, dar – SIGUR! – pierde şi Statul

Convinşi că firmele „iau şi pielea de pe om”, cei mai mulţi dintre cetăţeni nu conştientizează că, în cazul firmelor, în preţ intră şi impozitele pe care, atât salariaţii, cât şi firmele le plătesc către bugetul statului. Bucuroşi (uneori, chiar mândri!) că au făcut un chilipir, beneficiarii lucrărilor efectuate de către meseriaşii „jmecheri” , trăiesc cu impresia că ei nu sunt vinovaţi pentru că, urmare a unor asemenea practici, prietenii, vecinii, rudele lor rămân fără locurile de muncă. Căci, nici o firmă nu poate lucra fără adaos comercial. Care, adaos comercial, nu înseamnă numai hulitul profit de care se bucură patronii, ci şi banii din care se suportă dezvoltarea tehnico-materială a firmei, echipamentele (inclusiv cele de Protecţia Muncii, pe care le impun ITM şi tot felul de instituţii) şi cursurile de perfecţionare pe care, comparativ cu „meseriaşii”, angajaţii din mediul privat chiar le fac.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *