INCINERATORUL de la Perieţi arde şi „hoituri”. Firma zice că nu degajă miros pestilenţial

Problema aerului mirosind a hoit, din cauza aşa-numiţilor poluatori este una care e departe de a fi rezolvată. Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu, dar şi ANSVSA şi DSP sunt instituţiile care au printre responsabilităţi şi autorizarea, supravegherea, controlul degajării în atmosferă a emisiilor care, la un moment dat, ar putea deveni extrem de dăunătoare sănătăţii cetăţenilor.

De câţiva ani, locuitorii municipiului Slobozia, dimpreună cu cei ai comunei Ciulniţa se plâng de mirosul de-a dreptul pestilenţial degajat, aproape zilnic, în atmosferă, de către Fabrica din Ciulniţa. Fabrica prepară mâncare pentru animalele de companie, din aşa-numitele „scursuri” (sânge, maţe, şi-alte rămăşiţe) valorificate în urma procesului tehnologic de tăiere a păsărilor în Abatoare precum AVICOLA. În decursul anilor, oamenii au făcut reclamaţii, Garda de Mediu a tot amendat SC Clean Tech SRL, s-au tot desfăşurat aşa-numite Dezbateri Publice.

Fiindcă, în timpul întâlnirilor au fost exprimate şi păreri conform cărora mirosul ar putea avea „filon” şi în alte societăţi comerciale/firme, precum Staţia de Epurare/Canalizare a S.C URBAN, dar şi Incineratorul PRO AIR CLEAN S.A. situat în comuna Perieţi, la „o aruncătură de băţ” de municipiul Slobozia, l-am intervievat pe managerul firmei VIVANI, firmă care deţine nu numai aşa-numita „Groapă de gunoi” care funcţionează pe raza municipiului, ci şi Incineratorul situat pe „răzor” (PARCELA, Nr. 21, TARLAUA 180/6) , undeva la hotarul dintre comuna Perieţi şi municipiul Slobozia.

Reporter: Pornim discuţia de la mirosurile pestilenţiale care se tot abat asupra localităţilor Slobozia şi Ciulniţa, ca urmare a funcţionării defectuoase a Fabricii din Ciulniţa, şi vă întreb dacă INCINERATORUL de deşeuri, unitate economică aparţinţând firmei VIVANI, încă funcţionează la capacitate maximă, şi dacă nu cumva şi această unitate poate polua atmosfera astfel încât să se înscrie în „corul” poluatorilor?

Domnul Buzea: Noi avem Avize,  tot ce ne trebuie. Noi nu avem cum să poluăm, pentru că suntem monitorizaţi, avem emisiile la zi, adică nu e nici o problemă! Funcţionăm, da: Nu la capacitate maximă, dar funcţionăm.

Reporter: Cam care este capacitatea maximă de produse incinerată pe zi?

Dl. Buzea: Nu pot să vă spun care es, zilnică, că n-am făcut un calul.

Reporter: Aşa, cu aproximaţie, ziceţi-ne! E vorba despre câte tone?

Dl. Buzea: Pe zi? În jur de 40 de tone, în 24 de ore.

Reporter: Şi, în general, deşeurile arse sunt din judeţ, din ţară sau şi din afara ţării?

Dl. Buzea: Sunt deşeuri industriale, periculoase, nepericuloase. Sunt şi din judeţ, şi din ţară. Din străinătate, din afara ţării, nu.

Reporter: Precizaţi, vă rog, dacă incineraţi şi produse de origine animală?

Dl. Buzea: FNC-uri? Da, incinerăm !

Reporter: Din punct de vedere olfactiv, oamenii se plâng nu numai de smog/fum degajat în atmosferă din cauza arderii, ci şi de mirosul de carne arsă, miros de hoit, un miros care e chiar mai greu de suportat decât cel al arderii gunoiului menajer, industrial, etc.Aşadar, la Perieţi se incinerează şi porci morţi, găini moarte,  cadavre de animale, nu? Pe care le aduceţi dvs, cu maşinile firmei sau vă sunt aduse de către alţi transportatori ai altor firme?

Dl. Buzea: Da, cadavre de animale, dar şi produse care nu mai sunt destinate consumului uman, produse expirate, de exemplu! Cei care ni le livrează au transportul lor, dar şi noi avem maşini autorizate, dacă ni se solicită.

Şi dacă domnul director Buzea a dat curs invitaţiei noastre de a răspunde câtorva întrebări pertinente şi, mai ales, legitime, sperăm ca şi domnul Mihai Puia – şeful Direcţiei Sanitar-Veterninare Ialomiţa, dar şi doamna Radu Marinela – directoarea Sanepidului (DSP) să ne răspundă, cu privire la  condiţiile cel puţin precare în care se transportă cadavre, dar şi „fluide” folosite la prepararea „bobiţelor” animalele de companie, în special câini şi pisici. Până atunci, este imperios necesar a se reţine că, scârbiţi de aerul pestilenţial, oamenii îşi exprimă părerea în ceea ce priveşte suportabilitatea viscerală, opinând că există o diferenţă între mirosul de hoit, cel de fecale, cel de prăjire a oleaginoaselor, şi-alt fel de „arderi”.