Închide uşa, creştine!

Distribuie articolul:

Ca şi în perioada premergătoare Ajunului Crăciunului, având în vedere obiceiul colindatului, şi pentru Revelion şi sărbătorile de după, poliţiştii ialomiţeni atrag atenţia cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri preventive pentru ca bunurile cetăţenilor să nu cadă în mâna infractorilor. Atenţie la falşii colindători !

Acordaţi o atenţie deosebită persoanelor care intră în locuinţa dumneavoastră cu pretextul de a vă colinda. În momentul în care primiţi colindătorii, nu expuneţi la vedere, în locuinţă, obiecte de valoare care pot capta interesul hoţilor şi nu discutaţi despre bunurile din interior, chiar dacă aceştia se arată încântaţi de anumite obiecte.
Nu intraţi în discuţii cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice întrucât, pe fondul unor nemulţumiri, acestea pot manifesta un comportament agresiv.
Instruiţi-vă copiii ca atunci când sunt singuri acasă să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute, indiferent de motivul invocat.
În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa, sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!
Când plecaţi de acasă încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode, respectiv instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere.
Dacă plecaţi pentru o perioadă scurtă, puteţi aprinde luminile, radio-ul sau televizorul.
Încuiaţi uşile chiar şi atunci când sunteţi la domiciliu sau plecaţi pentru câteva minute.
Nu depozitaţi sume mari de bani sau valori în locuinţă.
Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să informaţi străinii că aţi plecat de la domiciliu


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *