În Ialomiţa, pentru bătrânii din Azil şi copiii din orfelinat, cel puţin 520 de miliarde de lei vechi şi-n 2013

Preşedintele Ciupercă, directorul Marcu şi cei 31 de consilieri judeţeni sunt factorii decizionali în ceea ce priveşte grija pentru cei bătrâni şi, deopotrivă, pentru cei minori, ambele categorii sociale fiind dintre cele mai oropsite, fie şi numai pentru faptul că au fost părăsiţi, unii de către copiii lor, alţii de către părinţii lor. 

Dacă vă întrebaţi (nădăjduiesc asta!) ce fac venerabilii, onorabilii şi stimabilii cu atâta bănet, fiindcă mi-am făcut temele, eu sunt pregătită să vă răspund astfel: un număr de 130 de birocraţii lucrează acolo, în clădirea Consiliului Judeţean Ialomiţa şi ei sunt cei care au pe mâna lor hârtiile reprezentând „docomentele” semnate şi parafate de domn’ preşedinte de judeţeană (şi de partid, desigur!) Vasile Silvian Ciupercă şi întru funcţionarea megainstituţiei condusă de Marcu Paul, directorul neclintit din funcţie, de parcă zici că rezultatele în management sunt nu cel puţin discutabile, ci eminamente pozitive. Acestor 130 de birocraţi aflaţi pe mâna profesorului, chiar şi în materie de ascundere a incompetenţei sub fraze meşteşugit rostite, li se adaugă cei 630 de salariaţi aflaţi în organigrama Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ialomiţa, cea condusă de Marcu Paul. Nădăjduiesc ca în acest impresionant număr de angajaţi să fie implicit numărul asistenţilor maternali. Adică al celor 95 de familii care au luat acasă cei 111 copii orfani, abandonaţi. Aşadar, în slujba bătrânilor din Azilul din amărâtul acesta de municipiu Slobozia, cel din prăpăditul acela de oraş Fierbinţi- Târg şi cel din comuna Balaciu, dar şi în slujba acelor bieţi copii, care daţi în plasament, care cazaţi în casele de tip familial, care în internatul acela în care, dacă era totul ca-n occident, mă îndoiesc că domnul Marcu n-ar fi fost mândru să se laude cu „realizările măreţe”.

 Adopţiile – o „floare rară” în glastra de pe masa directorului

Deşi ar fi trebuit să bată la ochi faptul că, deşi nu-s deloc puţine familiile care-şi doresc să înfieze un copilaş abandonat în orfelinatul condus de Marcu Paul şi de adjunctul domniei sale, domnul Badea Neculai, în cei 23 de ani câţi au trecut de la aşa-zisa Revoluţie, pare că nimeni nu i-a întrebat de ce-i aşa de ridicol de mic numărul adopţiilor? Ca să înţelegeţi cum am ajuns la această părere am să titrez dând copy paste pe-un răspuns oferit de curând de către conducerea DGASPC Ialomiţa. „ Pe parcursul anului 2012 au fost 13 adopţii definitive şi irevocabile. La sfârşitul anului 2012 un număr de 12 copii erau încredinţaţi în vederea adopţiei.”  Sigur că dacă am spune că multora dintre cei care nu au copii şi-ar vrea să înfieze unul de la orfelinat li se pare că nu se doreşte plecarea unui număr cât mai mare de copiii în familii adoptive, tocmai pentru faptul că, astfel, DGASPC şi-ar pierde din „obiectul muncii” şi, totodată, i s-ar diminua purcoiul de bani alocaţi, an de an, mai mult pentru salarizarea unui număr atât de mare de angajaţi, că şi de-ai gândi activitatea lor desfăşurată în patru schimburi (cu tura „pană”, cu tot!) şi tot ţi s-ar părea că se cam „calcă pe picioare” plimbând hârtii şi, mai ales, tergiversând adopţiile şi îngreunând internarea bătrânilor în Azil. Căci, or fi ei 985 de copii (nădăjduiesc că în acest număr intră şi cei 111 copii daţi în plasament la asistenţii maternali, din moment ce domnul Marcu spune că-s „ aflaţi în evidenţa noastră la sfârşitul anului 2012”), dar şi numărul celor plătiţi să aibă grijă de ei nu-i deloc mic, iar cheltuielile cu salarizarea acestora par a fi destul de consistente, cei 11.589.000 lei RON, adică peste 115 miliarde de lei vechi, fiind bănet, nu glumă! Mai cu seamă că planează ceva întrebări legate de numărului de copii cărora, efectiv, li se asigură cazare, mâncare, îmbrăcăminte, încălţări, rechizite, medicamente şi tot ce are nevoie un copil pentru a creşte mare, pentru a fi educat măcar cât să deprindă o meserie…Spun asta având în vedere că din cei 985, aproape 500 de copii se află fie în plasament la familiile asistenţilor maternali, fie chiar familiile lor, Direcţia de Protecţie a Copilului doar supraveghindu-i, cică. Acum c-am stabilit foarte clar că jumătate din copii nu sunt cazaţi sub acoperişul clădirilor aparţinând DGASPC Ialomiţa, zic să mai aflaţi şi că din ceilalţi aproape 500 de copii, 171 sunt consideraţi „beneficiari ai serviciilor oferite în Centrul de zi pentru recuperarea Copilului cu Handicap Neuropsihic Slobozia”, iar alţi 19 sunt „găzduiţi” în Centrul de zi din Urziceni. Ca să nu fiţi tentaţi la fel ca mine să consideraţi că dacă e Centru ed zi, asta înseamnă că personalul trebuie să lucreze într-un singur schimb, cel de zi, fac cuvenita menţiune, şi-anume că, din păcate, jumătate din numărul  copiilor nu sunt luaţi acasă seară de seară ci numai în week-end…Din numărul acela de 985 care poate părea nu numai impresionant ci şi justificativ în ceea ce priveşte cheltuielile, mai ales cele de personal, mai reţinem că 80 de copii nu se află în îngrijirea – materială – Direcţiei, ei fiind „copii care au săvârşit fapte cu caracter penal, dar nu răspund penal, pentru că s-a instituit măsura supravegherii specializate”. Cum s-ar spune sunt închişi în acele penitenciare pentru minori, deci nu-s în ograda DGASPC Ialomiţa.  Ce vreau să spun cu asta, este că mai mult ca sigur se mai cheltuiesc alţi bani din bugetele altor instituţii pentru cel puţin jumătate dintre aceşti copii…Luând în considerare şi aceste cifre, punând cap la cap supoziţiile, bănuielile, certitudinile, pentru mulţi e cât se poate mai clar motivul pentru care, în România, în Ialomiţa, adopţia, integrarea copiilor orfani în familii adoptive nu reprezintă un deziderat pentru salariaţii instituţiilor statului care, chipurile, se pre(a)ocupă de viaţa bieţilor orfani şi-a amărâţilor bătrâni…Cum asupra problematicii adopţiilor, dar şi asupra cheltuielilor DGASPC Ialomiţa planează mari semne de întrebare, promitem să revenim atât pe subiectul adopţiilor, cât şi pe cel legat de funcţionarea celor 3 Centre de îngrijire bătrâni, de pe raza judeţului nostru. IONICA GHINEA