Ialomiţa – singurul judeţ despre care IGSU scrie că nu are nici un adăpost

• Conducerea I.S.U „ Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa, însă, ocoleşte răspunsul atunci când întrebăm câte adăposturi sunt în evidenţa instituţiei, ca fiind taman bune să adăpostească populaţia în caz de … – Doamne, apără şi păzeşte! – vreo ameninţare la adresa siguranţei cetăţenilor!

Ce ne-a apucat şi pe noi, aşa dintr-o dată, să întrebăm despre astfel de „amplasamente” ce-ar trebui să fie cunoscute, astfel încât să nici nu trebuiască să-i întrebe cineva pe cei de la Pompieri sau de prin alte instituţii ale statului care, altfel, se-arată preocupat(e) nevoie-mare să raporteze că acţionează în această direcţie? Păi, cel mai aprig impuls ne-a fost dat de sunetul alarmelor slobozite în cotidian, întru înfiorarea celor care, fie n-au aflat că Pompierii „trag sirenele”, fie se întreabă – şi ne întreabă! – care este orizontul renunţării la această repetitivă acţiune care, la o adică, se dovedeşte a fi cât se poate de penibilă, în contextul în care alarmarea nu este urmată de atâtea şi-atâtea măsuri de informare şi, mai ales, de adăpostire?Îmboldită de către concetăţeni să întreb despre una, despre alta, despre toate câte se petrec şi-n cadrul ISU Ialomiţa (POMPIERI, SMURD), am adresat întrebări, şi iată ce răspunsuri am primit întru lămurirea stării de fapt!

„ Începând cu luna august a anului trecut, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) desfăşoară în prima zi de miercuri din fiecare lună exerciţii de alarmare care sunt destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel naţional şi îmbunătăţirii timpului de reacţie al autorităţilor în situaţii speciale de urgenţă. Astfel, în intervalul orar 10:00 – 11:00, în toate localităţile de pe raza judeţului au loc aceste exerciţii, în vederea pregătirii populaţiei şi familiarizării cetăţenilor cu semnificaţia semnalelor de alarmă (…) La nivelul judeţului Ialomiţa sunt operaţionale 78 de sirene electrice de alarmare publică (12 în municipii, 9 în oraşe, 51 în comune şi 6 la operatorii economici), precum şi 25 de sirene electronice (8 în municipii, 2 în oraşe, 4 la comune şi 11 la operatori economici)”. Precizăm că răspunsul pe această temă a cuprins ceva mai multă informaţie. Dar fiindcă restul datelor sunt de… „umplutură” (fapt care ne-a şi deranjat, fie şi numai din cauză că nu-i vedem rostul, ţinând cont că şi noi cunoaştem şi ştim unde să căutăm reglementările în domeniul ISU – Protecţie Civilă – şi puteam prelua de-acolo cu copy paste), după ce precizăm şi că am aflat pentru cei pe care i-ar interesa şi o astfel de informaţie, că în ţară sunt vreo 7.713 de sirene, ne îndreptăm atitudinea doar către partea aceea de răspuns care vizează adăposturile…Şi-asta, deoarece, am aflat că mulţi dintre cetăţeni se întreabă CE ANUME ar trebui să facă şi UNDE ANUME ar trebui să se adăpostească „ÎN CAZ DE…” ?

Teoria ca…teoria! Practic, însă…

Citind tot felul de documente despre acest subiect de presă, nu mă voi apuca să titrez nici despre declanţarea automatizată sau manuală a sirenelor, nici despre sistemele paralele şi redundante, nici măcar despre faptul că, cică, ar trebui ca fiecare dintre adăposturi să fie marcat cu semnul distinctiv internațional de protecție civilă care este prevăzut în articolul 66, paragraful 4 al Protocolului adițional la Convențiile de la Geneva din 1949”. Voi titra doar că, în opăinia mea şi a multor altora ca mine, adică animaţi de sentimente civice, cei plătiţi pentru a fi responsabili cu aceeastă activitate, ar trebui să ştie că adăposturile de protecţie civilă „sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşiure” Şi dacă ştim mulţi că adăposturile sunt spaţii special amenajate pentru protecţie şi situaţii specifice, proiectate, executate, dotate, echipate şi autorizate potrivit normelor şi instrucţiunilor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi
aprobate de Ministrul Administraţiei şi Internelor, foarte puţini ştim şi unde sunt amplasate şi amenajate astfel de adăposturi? Este şi motivul pentru care, l-am întrebat pe domnul Bâcu Laurenţiu – şeful ISU Ialomiţa – cum se face că, în scriptele IGSU, judeţul Ialomiţa apare ca fiind singurul care „nu are adăposturi publice de protecţie civilă” (vezi facsimil!), chit că în răspunsul oferit sub semnătura domniei-sale apar ca fiind „amenajate 13 spaţii de adăpostirepentru salariaţi şi populaţie, iar la nevoie se pot amenaja alte 76 de subsoluri, sau spaţii ale instituţiilor, operatorilor economici sau blocurilor de locuinţe (…)”?

Şi-aşa cum ne aşteptam, domnul Laurenţiu Bâcu a ocolit răspunsul divagând până ce, sătulă să-l mai ascult, l-am rugat să accepte un interviu filmat, în care domnia-sa să aibă posibilitatea să ofere răspunsuri la întrebările legate şi de starea de fapt a tuturor sectoarelor activităţii ISU Ialomiţa, nu numai aceea care vizează incendiile.„ …Cele 13 spaţii de adăpostire au un statut de privat. În sensul că nu vine omul de pe stradă, în caz de alarmă aeriană. (…) Faptul că la nivel naţional noi apărem că nu avem…ce să vă spun? Nu vreau să arunc pisica în curtea nimănui. Suntem cu toţii responsabili. Mă refer şi ca cetăţeni, şi ca autorităţi. Legea 481 per …nici nu mai ştiu…2004, parcă, privind Protecţia Civilă (…) Deci, nu a fost o preocupare pentru a face aceste adăposturi PUBLICE, atenţie! (…)” Când l-am rugat să-mi localizeze pe harta municipiului, a judeţului, cele 13 spaţii, şeful Pompierilor „a dat din colţ în colţ” încercând chiar a-mi abate atenţia spre alte „probleme” pe care, cică, el le are, aşa cum este cea referitoare la numărul insuficient de „cadre”. „ Nu le ştiu pe de rost” s-a bâlbâit dumnealui şi sper că a şi roşit de-atare atitudine! Degeaba i-am tot repetat că pe site-ul IGSU, spre ruşinea domniei-sale, dar şi a predecesorilor domniei-sale, până şi judeţul Călăraşi are 25 de adăposturi, până şi judeţul Giurgiu are 44 de adăposturi, asta în timp ce, IATĂ, vedeţi în facsimilul alăturat, în dreptul judeţului nostru stă scris negru pe alb că nu avem nici unul.

Pompierii – salvaţi de la… „incendiar”

În istoria ziarului şi, mai nou, a site-ulu www.ziarulstirea.ro, aproape că nu este săptămână să nu fi apărut ştiri despre lupta pompierilor cu incendiile, care în locuinţe, care în mirişti, care pe drumurile judeţului plin de hârburi…! Gândindu-ne că ei, pompierii se luptă cu focul, ne-am reţinut instinctul de a „muşca” cât să şi ştirbim imaginea ISU Ialomiţa. Din păcate, însă, şefii pompierilor au crezut că „ne-au prostit” şi noi nu mai vedem şi dincolo de aparenţe…! Că, bunăoară, nu mai vedem marile cheltuieli bugetare cu răsplata „datoriei” pompierilor de a salva de la incendii oameni şi acareturi! Că, la o adică, nu vedem că sunt puţini şi din cauză că în birouri sunt destui care „freacă menta” (scuzaţi, pardon de expresie!), dar care sunt plătiţi cu salarii de-a dreptul „nesimţite”, în raport cu câţi bani încasează un jurnalist, de exemplu, pe care pompierii îl consideră ca fiind dator să publice ce „acte de vizejie” se petrec acolo, la ISU Ialmiţa! Spre dezamăgirea noastră, ne vedem nevoiţi să-i dezamăgim la rândul nostru. Spun asta având în vedere regândirea politicii redacţionale, editoriale, astfel încât de-acum încolo să publicăm şi alte informaţii despre această instituiţie, nu numai „lauda de sine” transmisă de-un purtător de cuvânt care are impresia că toţi jurnaliştii n-au subiecte şi-abia aşteaptă să le transmită despre faptul – devenit divers, din păcate! – că s-a mai aprins o casă de la o ţigară uitată aprinsă, într-un colţ, pe etajeră…

IONICA GHINEA