ADR Sud Muntenia, GAL-urile şi ADI au ceva mai mult „cârlig” la primarii din Ialomiţa. Zicem şi noi taman ca-n reclamă: „Prietenii ştiu de ce!”
Fondul Național de Dezvoltare și Investiții (FDI) a fost constituit prin OUG nr. 114/2018 şi operaționalizat luna trecută. Până luna aceasta, Comisia Națională de Strategie și Prognoză, organismul care aprobă dosarele de finanțare, a comunicat că au fost depuse 496 de proiecte eligibile.
Plafonul de creditare pentru 2019 este de 10 miliarde de lei.
Bani, nu glumă! Din păcate, autorităţile publice locale şi judeţene nu s-au prea înghesuit să acceseze nici fondurile europene, cel mai probabil din cauză că au impresia că banii proveniţi de la UE sunt ceva mai supuşi controlului decât sunt cei alocaţi din bugete, ştiut fiind că onor Curtea de Conturi nu prea vizează oportunitatea şi/sau supraevaluarea ori „spargerea” lucrărilor pentru a se fenta licitaţia.Ca şi în cazul multora dintre proiectele cu fonduri europene, investiţiile realizate prin FDI trebuie susţinute şi din banii localităţilor, adică de la bugetele administrate de Primării şi/sau Consilii judeţene. Pentru asta, FDI împrumută UAT-urile, dându-le posibilitatea restituirii integrale a contribuţiei proprii la proiect, pe o perioadă de maxim 20 de ani. Înţelegând asta din „modelul” de hâtii pe care trebuie să le depună solicitanţii/beneficiari, n-avem cum să nu ne întrebăm de ce, totuşi, chiar şi cu un astfel de împrumut oferit, primarii din Ialomiţa nu s-au bulucit să depună proiecte? Căci, vă vine sau nu să credeţi, deşi suntem un judeţ în care multe ne-ar trebui (mai ales drumuri/şosele şi trotuare, dar şi WC-uri în şcoli, şi reparaţii şcoli, şi apă curentă, canalizare, iluminat stradal şi, nu în ultimul rând, gaze), ca să fim şi noi cât de cât în rând cu lumea civilizată, primarii nu au depus proiecte. Din cele 496 de proiecte declarate eligibile, doar 5 sunt din județul Ialomița. Iată cine sunt cele (doar) cinci localităţi care vor bebeficia de banii alocaţi prin acest Fond de Dezvoltare şi Investiţii :
- Primăria Slobozia – pentru proiectul „Extindere utilităţi şi căi de circulaţie în zona Cartierul Gării Noi a solicitat suma de 4.666.270 lei, adică aproape 47 de MILIARDE lei vechi.
- Primăria Feteşti – pentru proiectul „Lucrări de ÎNTREŢINERE (?!) a sistemului rutier” a solicitat suma de 3.745.920 lei, adică aproape 38 MILIARDE lei vechi.
- Primăria Ţăndărei – pentru proiectul „Modernizare drumuri” a solicitat suma de 5.396.491 lei, adică aproape 54 MILIARDE lei vechi.
- Primăria comunei Andrăşeşti – pentru proiectul „Asfaltare străzi” a solicitat suma de 1.298.780 lei, adică gata 13 MILIARDE lei vechi.
- Primăria comunei Armăşeşti – pentru proiectul: „ Canalizare şi Staţie de Epurare” a solicitat 29.769.525 lei, adică aproape 300 de MILIARDE lei vechi. Să nu vă imaginaţi când citiţi despre modernizare străzi, că-i vorba despre cine ştie câţi km…! În realitate, aşa cum noi am şi scris despre Ţăndărei, spre exemplu, este vorba despre nişte crâmpeie din nişte amărâte de uliţe. Şi-aşa după cum deja mulţi dintre dumneavoastră aţi şi aflat deja, tocmai din cauză că nimeni nu are interesul de a stabili şi/sau respecta aşa-numitele „standarde de cost”, asfaltatorii „fac legea”, astfel încât per km aplică „preţ de preţ”, chit că raportat numai la calitate şi se poate dovedi că preşurile sunt mult supraevaluate!