Gigi Petre e – iarăşi! – prefect şi ne comunică…

Distribuie articolul:

 

Întrucât în ultimele zile au apărut în presă diverse articole referitoare la revenirea mea în funcţia de prefect, care au redat versiuni mai puţin exacte ale situaţiei juridice create prin hotărâri judecătoreşti, vă aduc la cunoştinţă mai multe aspecte menite să lămurească publicul dumneavoastră. Am atacat mai multe acte administrative, în principal pe cel prin care mi s-a aplicat mobilitatea din funcţia de prefect în funcţia de inspector guvernamental, prin două acţiuni succesive: una vizând suspendarea executării actelor respective până la pronunţarea instanţei asupra legalităţii lor, iar cealaltă vizând anularea actelor (HG nr. 857/2012 – prin care mi s-a aplicat mobilitatea; HG nr. 858/2012 – prin care a fost numit Atanasiu Constantin pentru exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei de prefect al judeţului Ialomiţa; Decizia Primului-ministru nr. 452/2012 – prin care am fost numit în funcţia de inspector guvernamental).

Cererea mea privind suspendarea executării actelor administrative mai sus menţionate a făcut obiectul dosarului nr. 6781/2/2012 şi a fost respinsă de către instanţa de fond – Curtea de Apel Bucureşti. Am declarat recurs împotriva acestei sentinţe, recurs ce s-a judecat tot de către CAB, dat fiind că, între timp, intervenise Legea pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar ICCJ nu mai era competentă să judece calea de atac. Dosarul a primit numărul 6781/2/2012* şi s-a soluţionat la data de 04.07.2013 prin admiterea recursului meu, în sensul suspendării executării actelor administrative atacate. Această decizie este irevocabilă şi executorie de drept. Pe fondul cauzei ce face obiectul dosarului nr. 9052/2/2012, prima instanţă (Tribunalul Ialomiţa) mi-a dat câştig de cauză, dispunând anularea actelor administrative precizate anterior. Sentinţa este atacabilă cu recurs.

Prin urmare, fiind executorie, decizia de suspendare a HG nr. 857/2012 prin care mi s-a aplicat mobilitatea şi a HG nr. 858/2012 prin care a fost numit prefect Atanasiu Constantin, s-a impus revenirea părţilor la situaţia anterioară emiterii acestor acte administrative, reintrând în vigoare HG nr. 363/2012, prin care mi s-a aplicat mobilitatea din funcţia de subprefect, în funcţia de prefect al judeţului Ialomiţa.

Reintrarea mea în exerciţiul atribuţiilor de prefect se face, aşadar, în temeiul unei hotărâri irevocabile a instanţei, nefiind necesară emiterea unui alt act administrativ care să dubleze dispoziţia acesteia. Închei prin a vă mulţumi pentru interesul pe care îl arătaţi, justificat, acestei probleme şi vă asigur de disponibilitatea mea de colaborare continuă, pe care, de altfel, o cunoaşteţi.

 

 

 


Distribuie articolul:

One thought on “Gigi Petre e – iarăşi! – prefect şi ne comunică…

  1. Reintrarea in exercitiul atributiilor de prefect ale lui Gigi Muschi trebuie sa duca, nemijlocit, la plata de catre usl-asii prosti a consecintelor; evident, pot suporta consecintele si prostii care i-au votat, dar numai atat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *