Ghici cât costă – şi-n acest an! – „desfundarea” D.N. de pe raza judeţului Ialomiţa?

Distribuie articolul:

În fiecare an, orice intemperie ce se petrece în oricare anotimp, prinde pe picior greşit sau ia pe nepregătite autorităţile. Atitudinea de mirare urmată de incompetenţă care conduce la degringolada ce se petrece de fiecare dată mai ales pe majoritatea drumurilor naţionale (DN) n-are cum să nu atragă reacţii dintre cele mai viscerale, fie şi numai pentru faptul că nu-s deloc mici cheltuielile cu deszăpezirea…  În pragul fiecărei ierni, ca şi când n-ar avea timp toată toamna, cei de la CNADNR se trezesc că e „urgenţă” în ceea ce priveşte contractarea activităţii de deszăpezire a Drumurilor Naţionale. Auzind că şi-n iarna pe care o traversăm, Secţia de Drumuri Naţionale (SDN) Bucureşti Nord a atribuit exact în ajunul Crăciunului, în urma unei licitaţii deschise, un contract cadru pentru două ierni (2013/2014 si 2014/2015) în valoare de 59,6 milioane de lei (13,3 milioane de euro), sigur că am fost curioşi să aflăm cine sunt fericiţii câştigători. Şi nu mare ne-a fost mirarea când am văzut figurând în listă, că DN-urile din judeţul Ialomiţa  fi-vor deszăpezite de către salariaţii şi, bineînţeles, utilajele aparţinând SC OYL COMPANY HOLDING AG SRL. Vrând să nu am probleme de conştiinţă şi, mai ales, să nu ni se poată reproşa că nu obţinem punctul de vedere al celor care fac obiectul articolelor, l-am apelat telefonic pe domnul Cornel Dragomir şi, cum nu-l puteam întreba dacă i se pare corectă încredinţarea lucrărilor printr-o „negociere fără anunţ de participare” ce-a avut loc în data de 24 decembrie 2013, adică în zi de Ajunul Crăciunului, l-am întrebat dacă valoarea contractului înseamnă chiar 6 (şase) milioane lei RON, adică 60 de miliarde de lei vechi? Deşi a ţinut să precizeze că CNADNR este singurul în măsură să ne răspundă tuturor întrebărilor, totuşi, domnul Cornel Dragomir a confirmat valoarea contractului, nu însă înainte de-a mai preciza şi că valoarea poate fi mai mică sau, dimpotrivă, mai mare dacă Dumnezeu ne va da zăpadă mai multă şi pe o perioadă mai mare decât cea prevăzută în contract. Care contract, a ţinut să precizeze tot domnul Cornel Dragomir, a fost încheiat aşa cum se cuvine, mai ales că după graba aceea soldată cu o negociere directă, a urmat, cică, o licitaţie „ca la carte”, în urma căreia fiindcă „nu s-au prezentat alte firme” SC Oyl Company Holding AG SRL a participat şi, bineînţeles, a câştigat! Aşadar, peste 60 de miliarde de lei vom scoate din buzunar pentru a acoperi cheltuielile ocazionate de înzăpezirea/deszăpezirea DN. Şi-acestei sume de bani publici, i se va adăuga şi suma cheltuită de SC Drumuri Judeţene – firma condusă de Consiliul Judeţean Ialomiţa, firma încredinţată managerului Ghibanu. Ştefan Ghibanu. O fi mult, o fi puţin, o fi taman „tandi pe mandi”? Sunt întrebări (ne)justificate, la care nu noi trebuie să răspundem. Aşa că azi, 28 ianuarie 2014, între două viscole, unul care tocmai s-a încheiat azi dimineaţă, şi-altul care stă să înceapă, cică, la noapte, ne mai ocupăm doar să vă prezentăm „starea drumurilor” aşa cum este ea evidenţiată pe site-ul CNADNR. Şi nu întâmplător facem şi noi această evidenţiere, ci pentru a atrage atenţia că, la o adică, se poate „gini” şi-un prost unde, când, cu ce s-a acţionat şi, pe cale de consecinţă, cât ar fi de încasat…            

DN 3B  (Fetesti – Vladeni)

58+000-96+600

FETESTI (IL)-VLADENI (IL)

Viscol . Vizibilitate redusa. Ninsoare abundenta

Se actioneaza cu 2 autoutilaj.

   

DN 21A  (Baraganu-Tandarei)

0+000-23+366

BARAGANUL (BR)-TANDAREI (IL)

Viscol cu vizibilitate redusa

Se actioneaza cu 2 autoutilaje.

 Mai ales precizările de tipul „Judeţul Ialomiţa: – Slobozia: în localităţi zăpada frământată 4-5 cm, în afara localităţilor parţial zăpadă frământată 4-5 cm, pe drumurile închise se formează suluri de zăpadă 50-100 cm
– Feteşti: zăpada viscolită 4-5 cm, cu suluri de zăpada 50-60 cm”
  sunt informaţii care, dacă s-ar pune „cap la cap” ar naşte, cu siguranţă, alte mari semne de întrebare, nu credeţi, domnilor de la CNADNR?    

 


Distribuie articolul:

5 thoughts on “Ghici cât costă – şi-n acest an! – „desfundarea” D.N. de pe raza judeţului Ialomiţa?

  1. daca o sa caute responsabilii utilaje necesare pentru dezapezire,cu banii pe o iarna isi pot dota parcul la marele fix .problema se pune: da de ce sa nu mananca si gura lor ceva? mai degraba sa dea lucrarea ca asa nu pot fi trasi la raspundere.si legea nu ii obliga sa nu incheie un contract de dezapezire mai mult sau mai putin avantajos.CNADNR poate dormi linista ca nimeni nu ii intreaba de ce?,spaga vine,daca se supara de la comandamentu de iarna o amenda de 20000 de RON e o bagatela la cat incaseaza firma de la primarie.

  2. Stirea!!!!!! nu este reala. Unde sunt pozele cu zapada de 4 cm si starea drumurilor domnilor ziaristi.Haideti sa ne aducem aminte de articolele din anii precedenti si sa facem comparatie intre ce a fost atunci si ce este azi. Adica acum chiar s-a putut circula pe DN fara probleme.(in conditii de iarna ce-i drept si fara polei)
    Coano Ionica ai bre da pozele alea frumoase sau ai ceva cu Oyl???!!!

    1. George, săracul de tine! Păi frazele alea cu cm de zăpadă aparţine CNADNR, măi…dragă, nu mie! Nu vezi c-am pus ghilimele sau nu te duce mintea? Ca să nu tic că ai ceva cu mine, taman cum zici că am eu ceva cu Oyl Company…Şi-apoi, substratul era privitor la câta „purcoiul” de bani publici se cheltuie pentru câtă zăpăadă, zice-se că se ia de pe DN…

  3. La banii astia se puteau cumpara din US 359 buc autofreze performante deci apreoape una pe zi .( erau o data niste desene in ziar ‘Una pe zi de Matty”

  4. Barack Obama: Care e situaţia, domnule Hagel?

    Chuck Hagel, secretarul de stat al Apărării: Raportez că puşcaşii marini sunt toţi la lopată, domnule preşedinte!

    Barack Obama: Bill, aţi închis şcolile, grădiniţele, think tank-urile?

    Bill de Blasio, primarul New York-ului: Închis tot! Ne străduim să închidem şi ”Le Bernardin”, dar ne împiedică un grup violent de gurmeţi.

    Barack Obama: Pennsylvania! Alabama!

    Rick Scott, guvernatorul Floridei: Domnule preşedinte, guvernatorii Corbett şi Bentley sunt blocaţi în nămeţi. M-au trimis pe mine, că-s mai dezgheţat. La noi e bine, avem 68 de grade!

    John Brennan, directorul CIA: Fahrenheit!

    Barack Obama: Mulţumesc, John.

    John Brennan: Pentru puţin. Nu-mi fac decât datoria.

    Barack Obama: Aţi disponibilizat bani din fondurile de rezervă pentru motorină? Au pornit şenilatele?

    Jack Lew, secretarul Trezoreriei: De ieri, domnule preşedinte! Ultimii dolari i-am dat pe răcoritoare pentru sinistraţi şi coniac pentru saintbernarzi.

    Barack Obama: Ce oră e acum în România?

    John Brennan: 4 pm, domnule preşedinte!

    Barack Obama: Să luăm legătura cu Ministrul Marilor Proiecte, pentru un know-how. Omul acesta admirabil a reuşit, într-un timp record, să închidă toate autostrăzile. Domnule Biden, cum stăm cu circulaţia în zonele calamitate?

    Joe Biden, vicepreşedintele SUA: Camioanele şi tirurile au fost oprite, ca să împrăştiem clorură de calciu. Până terminăm, le-am sugerat şoferilor, ca să nu se plictisească, să-şi facă poze.

    Barack Obama: ?!

    Joe Biden: Aşa am văzut pe CNN că se întâmplă între Drajna şi Feteşti şi toată lumea e mulţumită.

    Barack Obama: Paul şi Shark sunt aici?

    Paul & Shark: La datorie, domnule preşedinte!

    Barack Obama: Aţi pregătit colecţia de uniforme pentru membrii Comandamentului?

    Paul & Shark: Cu discounturi patriotice, domnule preşedinte!

    Barack Obama: Hai, că putem!

    In loc de concluzie: NUMAI prostii si leprele voteaza usl!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *