În cadrul conferinţei de presă organizată de PNL Ialomiţa în data de 10 noiembrie a.c, deputatul Tinel Gheorghe a atras atenţia opiniei publice precum şi adversarilor politici, asupra abuzurilor care se petrec în Feteşti: „(…) un subiect pe care vreau să îl aduc în atenţia opiniei publice ialomiţene, este legat de un caz de la Feteşti. Ştiţi că l-am adus în atenţia dumneavoastră, vestitul caz deja, Dragoş Şerban – şeful ADP Feteşti, căruia i-au încetat raporturile de muncă printr-o decizie a Consiliului Local şi a primarului de la Feteşti. Prefectura însă invalidează cele două hotărâri şi obligă CL şi primarul să repună în drepturi pe Dragoş Şerban. Este un caz tipic de abuz în serviciu. Acestea sunt lucrurile mărunte, dar care contează pentru administraţia publică locală. Avem şi la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei un alt caz, tot aşa de presiune de schimbare din funcţie, tot la Feteşti.” Cât despre numirea soţiei consilierului judeţean Manea Gigi, respectiv Manea Toniţa, care până mai ieri a ocupat funcţia de director economic în cadrul instituţiei numită Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, deputatul Gheorghe Tinel a spus că a văzut „lacrimi multe, scurse pe obrazul unora, la nivel de judeţ” care îşi fac griji inutile cu privire la această numire, venită tocmai de la Guvern. Totodată a mai spus că doamna Manea este pur şi simplu, soţia unui coleg de-al dânsului de partid, făcând precizarea că nu este membru PNL şi că interpretările de natură politică sunt lipsite de formă şi fond. „Nu organizează doamna Manea alegerile ! Competenţele subprefectului sunt stabilite de lege. În 2014, PSD-ul sub conducerea preşedintelui partidului Victor Ponta, a organizat alegerile europarlamentare, iar soţia lui Victor Ponta era candidat la europarlamentare. Nu s-a prăbuşit Pământul, România. Şeful guvernului era şi şeful tuturor prefecţilor şi subprefecţilor din ţară. Nu am auzit reproşuri că s-au făcut, că s-au validat, că s-au furat alegerile ca doamna Daciana Sârbu să iasă europarlamentar.” Gheorghe Tinel, preşedintele PNL Ialomiţa a mai precizat că aşteaptă presa, deci implicit şi pe cetăţenii ialomiţeni, în data de 14 noiembrie la orele 16.00, în incinta sălii de spectacole din Casa de Cultură a Municipiului Slobozia (fostul cinematograf Galax), pentru a fi alături de candidaţii care vor fi lansaţi în lupta politică, pentru ocuparea funcţiilor de senatori şi deputaţi în guvern, şi pentru a-i susţine în demersul de reprezentare a judeţului Ialomiţa la cel mai înalt nivel.
Victor GHINEA
Zi ba politrucule cum ai dat ordin consilierilor locali de la Fetesti sa boicoteze initiativa psd fara sa-ti pese ca lasati 25 de copii cu dizabilitati pe drumuri…Gargara ieftina e tot la ce te pricepi.Afara din clasa politica ! Esti compromis!