Farmaciştii sunt supăraţi! Vaccinul antigripal nu se (mai)vinde…

Distribuie articolul:

* Din ce în ce mai mulţi români adulţi sunt reticenţi faţă de vaccinarea copiilor lor şi chiar a bătrânilor lor părinţi…Şi-asta fiind nimeni nu le explică şi la ce riscuri se expun prin vaccinarea efectuată an după an (o viaţă întreagă poate, dacă începi de copil, de exemplu!), ori din cauză că lăsăm corpul uman să-şi pună anticorpii la muncă în faţa viruşilor…    

Doar 4,2% din populaţia României s-a vaccinat sezonul trecut împotriva gripei, ţinta fiind de 50-60% pentru a putea controla gripa, a declarat miercuri în cadrul unei conferinţe directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol. Ea a precizat că din cele 1.000.000 de doze de vaccin antigripal gratuite care au fost puse la dispoziţia cetăţenilor de Ministerul Sănătăţii, pentru persoanele cu risc, au fost utilizate 904.251 doze.
Potrivit Adrianei Pistol, în sezonul 2012-2013 în România au fost confirmate 755 cazuri de gripă, de 2,5 ori mai multe faţă de anul precedent, dintre acestea 372 prezentând virusuri gripale A, 380 – virusuri gripale B, iar 3 – cazuri coinfecţie.
 Un număr de 3.039 persoane au prezentat cazuri de infecţii respiratorii acute şi afecţiuni clinice compatibile cu gripa, cu 38 mai multe ca sezonul precedent, 43% dintre cazuri fiind înregistrate în rândul persoanelor cu vârste între 15-49 de ani, 9% – 2-4 ani, 18% – 5-14 ani, 18% – 50-64 de ani, 9% – mai mari de 65 de ani. Din cele 3.039 de cazuri 41,9% au necesitat internare (1.274 cazuri). Cele mai multe persoane care au necesitat internare au fost persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani”, a spus Pistol.
Consilierul în MS Cristina Vladu a declarat că ministerul este foarte îngrijorat de scăderea numărului de copii care se imunizează. „Prevenţia este o luptă pe termen lung iar rezultatul se va vedea în rândul populaţiei în 10-15 ani. Avem un mic instrument pe care încercăm să îl lansăm – este asistentul comunitar, acea asistentă care mergea acasă”, a arătat Vladu. Şefa secţiei Terapie intensivă copii de la Institutul Matei Balş, Monica Luminos, a subliniat că un caz complicat de gripă, care necesită şi suport ventilator, costă între 1.500-2.000 euro pe zi, la care se adaugă şi medicaţia, ajungându-se astfel la 8.000-10.000 de euro pentru toată spitalizarea. Potrivit Agerpres, complicaţiile gripei sunt laringita, bronşiolita, encefalita virală, otita supurată. Potrivit statisticilor, la nivel mondial 1 miliard persoane se îmbolnăvesc anual de gripă, 5 milioane de cazuri fiind grave, iar 500.000 mor din cauza gripei.


Distribuie articolul:

One thought on “Farmaciştii sunt supăraţi! Vaccinul antigripal nu se (mai)vinde…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *