Părinţii unei eleve de 12 ani din cadrul Liceului de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia, ajunşi la limita răbdării, au decis să vorbească despre abuzurile pe care o profesoară le exercită asupra unei eleve de gimnaziu. Nu spunem noi că sunt abuzuri, nu o spun părinţii elevei, ci doi psihologi ale căror expertize au fost solicitate pentru susţinerea celor relatate.
Mai bine de 12 luni de abuzuri asupra unui copil de 12 ani
Conform acestora, ca urmare a refuzului familiei de a participa la orele de meditaţii contra-cost, un copil este supus constant fenomenului de bullying de mai bine de 12 luni drept răzbunare, în prealabil profesoara trimiţând elevei un mesaj pe telefon afirmând printre alte reproşuri şi că „eram sigură că nu mă suporţi”. Părinţii copilului mai afirmă faptul că din discuţiile cu alţi părinţi ai elevilor din clasă a rezultat faptul că profesoara meditează contra-cost elevii claselor la care predă, ceea ce contravine în mod flagrant legii Educaţiei, lege care interzice în mod expres această practică, şi care reprezintă o abatere disciplinară. Mai mult decât atât, conform celorlalţi părinţi, aceasta nu le înmânează elevilor documente fiscale pentru serviciul prestat, ceea ce se încadrează în sfera infracţiunii de evaziune fiscală şi reprezintă o faptă penală.
Redăm mai jos fragmente din relatarea detaliată pe mai multe pagini A4 a părinţilor elevei: „Ulterior refuzului elevei de a participa la orele de meditații desfășurate de către profesoara de matematică aceasta a început să aibă în mod repetitiv și intenționat un comportament abuziv atât verbal cât și relațional, creând în timpul orelor față de minoră o atmosferă de intimidare, ostilă, degradantă, umilitoare sau chiar ofensatoare. Astfel profesoara a supus-o pe eleva minoră în mod repetat la o serie de abuzuri cu impact emoțional cum ar fi forme de umilire verbală și nonverbală, intimadare, denigrare, acuzații nedrepte și chiar amenințare, ridiculizare, atitudini ostile sau de respingere față de copil toate acestea devenind practic un abuz psihologic la adresa acestuia. (…) Au existat cazuri în care subiectele trimise de profesoară elevilor au circulat anterior examinării printre elevi prin mesaje pe telefon. Nivelul de pregătire al clasei este afectat și de faptul că se zvoneşte că profesoara ar avea unele probleme personale, probleme pe care le afirmă și detaliază și în fața elevilor uneori ajungându-se ca parțial sau în întregime orele să nu se țină iar profesoara să plângă, să vorbească probleme personale la telefon sau chiar să le povestească elevilor problemele personale.” afirmă părinţii fetei.
Legile sunt opţionale la Liceul de Arte din Slobozia
Aceştia acuză că eleva este în pragul corigenţei ca urmare a abuzului de putere pe care profesoara îl exercită, fiind notată în repetate rânduri cu notele 1 şi 2, nu în baza cunoştinţelor din cadrul materiei predate de profesor ci în baza unor considerente pur subiective, cunoştinţele elevei fiind evaluate cu ocazii diferite de alţi trei profesori de matematică, aceştia concluzionând că nivelul său este de nota 8. În momentul în care părinţii au solicitat să le fie prezentată una dintre lucrările de evaluare ale elevei, profesoara a refuzat să dea curs acestui demers deşi Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP 2024) aprobat de Ministerul Educaţiei şi Statutul elevului art. 9 prevede în mod incontestabil următoarele:
„În cazul lucrărilor scrise, elevii pot contesta rezultatele facând o solicitare verbală cadrului didactic în maximum 5 zile de la comunicarea notei. Dacă argumentele prezentate de cadrul didactic nu sunt considerate satisfacatoare, elevul/ părintele/ tutorele pot solicita, în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, conducerii unităţii de învăţământ reevaluarea lucrării scrise. (…) pentru soluţionarea cererii de reevaluare, directorul desemnează alte două cadre didactice de specialitate din unitatea de învăţământ preuniversitar care nu predau la clasa respectivă şi care reevaluează lucrarea scrisă; media notelor acordate separat de cadrele didactice este nota rezultată în urma reevaluarii.” Cu alte cuvinte, din ignoranţă sau din necunoaştere, aceasta privează elevii şi părinţii acestora de instrumentele de contestare a notelor acordate elevilor aşa cum au fost ele prevăzute de lege, ceea ce nu este de mirare ţinând cont că aceasta ar fi afirmat în cancelarie faptul că părinţii fetei nu ar avea sorţi de izbândă împotriva sa pentru că are susţinere politică: „Mă susţine mai multă lume de la PSD şi sunt apropiată a doamnei Grecu şi nu au ce să-mi facă…”
Şedinţe de terapie necesare ca urmare a acestor abuzuri
„Aceste abuzuri și presiuni psihice exercitate asupra minorului au fost ulterior constatate și de către un psiholog și încă un psiholog-clinician cu expertiză în astfel de cazuri fiind necesară ulterior consilierea și efectuarea unor ședințe de psiho-terapie cu minorul, ședințe care continuă și în prezent, însă cu rezultate incerte deoarece la nivelul școlii abuzurile continuă. Deși la nivelul conducerii școlii este cunoscută situaţia de violenţă psihologică-bullying la care este supus elevul, nu s-a luat nici o măsură de protecţie a elevului sau de stopare a acestor practici abuzive de tip bullying din partea profesoarei de matematică. Mai mult decât atât profesoara de matematică afirmă în mod constant în faţa altor profesori că are un elev cu probleme încercând astfel să inducă și acestora faptul că ar avea de-a face cu un elev problemă deși chiar și astfel dacă ar sta lucrurile ar fi trebuit să sesizeze aceste aspecte și să ia atât ea cât și factorii decidenți măsuri de ajutorare a elevului, în acest sens existând și un ordin al ministerului de resort cu nr. 4343 din anul 2020 privind violența psihologică-bulying. (…) Prin semnalarea în presă a acestor fapte de abuz psihologic, asupra unui elev, care se petrec la Liceul de Arte Ionel Perlea din Slobozia, încercăm să le aducem la cunoștință atât autorităților cât și opiniei publice în vederea luării măsurilor de ordin legal și adminsitrativ dar și pentru ca astfel de practici să înceteze și nici să nu se mai repete față de alți elevi cu atât mai mult cu cât aceste aspecte au fost cunoscute la nivelul conducerii instituției însă nu s-au luat măsuri, fiind negate sau minimalizate. În susținerea acestora exemplificăm și faptul că deși au fost solicitate în scris la data de 13 februarie 2025, o copie după foaia matricolă a elevului, o adeverință care să ateste înscrierea la școală a copilui și fișa psihopedagogică a acestuia, toate aceste documente fiind necesare la întocmirea unui dosar la nivelul DGASPC Ialomița, deși au trecut mai bine de 30 de zile școala nu a oferit documentele solicitate sau un răspuns în acest sens, încălcând astfel prevederile legale.” afirmă părinţii fetei care ne-au confirmat faptul că au făcut solicitări şi către alte instituţii ale statului cu atribuţii în acest caz.
Vom reveni pe acest subiect pe măsură ce autorităţile competente vor finaliza demersurile şi vom intra în posesia altor documente oficiale atât din partea autorităţilor cât şi din partea părinţilor elevei vătămate.