Ecologic, foarte scump ne costă!

Distribuie articolul:

ecologicPlăţile efectuate luni beneficiarilor din sectorul de agricultură ecologică, dar şi celor care derulează anumite măsuri de piaţă, au depăşit 25,5 milioane de lei, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat remis AGERPRES.
Sumele au fost acordate din Fondul European de Garantare pentru Agricultură (FEGA). Potrivit APIA, cea mai mare sumă autorizată şi plătită luni beneficiarilor a vizat ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică (conversie), circa 17,97 milioane lei, pentru un număr de 10.269 de beneficiari.
De asemenea, pentru măsurile de piaţă au fost plătite: ajutorul comunitar pentru furnizarea laptelui în instituţiile şcolare – 4,72 milioane lei, suma destinată restructurării şi/sau reconversiei plantaţii viticole – 2,33 milioane lei, asigurarea recoltei de struguri – 161.176,54 lei şi suma destinată grupurilor de producători din sectorul de legume-fructe – 295.726,63 lei.
În 27 iunie 2014, APIA a mai plătit ajutoarelor de minimis pentru conservarea raselor locale de animale în pericol de abandon, conform HG 962/ 2013, pentru beneficiarii eligibili prevăzuţi în OMADR 1416 /2013. Este vorba de 1,361 milioane lei, cu sursă de finanţare de la bugetul naţional, pentru un număr de 103 beneficiari.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *