E oficial! Marian Pavel şi-a preluat mandatul de preşedinte al CJ Ialomiţa

Distribuie articolul:

În data de 20 octombrie în sala Europa a CJ Ialomiţa s-a consumat episodul politic prin care preşedintele ales uninominal pentru şefia Consiliului Judeţean Ialomiţa şi-a preluat mandatul. Mulţumită pandemiei de Covid-19, toată procedura de prezentare a consilierilor judeţeni, cea de depunere a jurământului şi cea de discursuri lacrimogene a fost făcută pe repede înainte şi după 42 minute pe ceas, majoritatea oamenilor a putut pleca liniştită din sala de festivităţi. Am spus majoritatea oamenilor, pentru că au fost şi câţiva perdanţi care au candidat la şefia CJI şi care în prezent au căzut de pe soclul pentru semi-zei, fiind nişte simpli consilieri judeţeni.

Consilier PSD la 84 de ani

De asemenea în cadrul acestui eveniment a avut loc şi un moment inedit, atunci când cel mai în vârstă consilier judeţean ales la acest scrutin a fost stabilit în urma consultării documentelor ca fiind Dumitru Minciu, secretarul organizaţiei PSD Ialomiţa, fiind născut în anul 1936 şi având venerabila vârstă de 84 de ani. Acesta a fost desemnat să conducă alături de cei mai tineri consilieri, Luminiţa Şuican şi Niţescu Vlad-Alexandru. Dumitru Minciu: „Prezenţa noastră de consilieri în această instituţie am dori să fie de bun augur, să fie o prezenţă de înţelegere, colaborare şi totul să fie făcut cu bună credinţă şi în interesul celor care ne-au trimis aici cu gândul şi speranţa că ceea ce-i preocupă se va regăsi în activitatea pe care noi o vom desfăşura aici. Sper ca acest mandat al nostru să devină un mandat de referinţă pentru cei ce vor urma după noi. Vă mulţumesc.”. Trebuie menţionat faptul că în urma alegerilor din 27 septembrie, PSD Ialomiţa a obţinut un număr de 14 consilieri judeţeni, PNL 10 consilieri judeţeni iar Pro România 6 posturi de consilieri judeţeni.

Marian Pavel a câştigat şefia CJI cu 37.068 voturi

După discursul veteranului Minciu în politică şi procedura de depunere a jurământului pe care au îndeplinit-o rând pe rând fiecare dintre consilierii judeţeni, a venit şi vremea preluării mandatului de către preşedintele CJI, Marian Pavel care a declarat: „Domnilor consilieri judeţeni, stimaţi invitaţi, pe care fiecare dintre noi îl trăim în momentul în care depunem jurământul. Precizez că pentru mine este a 7-a oară, dar de fiecare dată emoţiie sunt parcă din ce în ce mai mari. Vreau să le mulţumesc tuturor cetăţenilor din Ialomiţa, şi celor care m-au votat şi celor care nu m-au votat. Îi felicit pe fiecare dintre consilierii judeţeni validaţi, felicit pe contracandidaţii mei pentru campania frumoasă pe care au făcut-o şi pe care am făcut-o toţi, şi să vă asigur de toată susţinerea mea şi de faptul că voi încerca să fac politică respectându-mi cuvântul. Cetăţenii judeţului Ialomiţa au gândit şi au cântărit foarte bine, astfel că nu avem majorităţi absolute şi avem în Consiliul Judeţean o reprezentare echitabilă. Sunt convins că vom colabora pentru binele judeţului.” a conchis preşedintele CJI Ialomiţa pentru perioada 2020-2024, Marian Pavel.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *