„ După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea”

Distribuie articolul:

MOȚIUNEA SIMPLĂ

Subsemnații, membri ai Grupului Parlamentar al Partidului Național Liberal din Camera Deputaților, vă înaintăm prezenta moțiune simplă ca urmare a modului dezastruos în care ministrul Petre Daea a gestionat prevenția, combaterea și eradicarea pestei porcine africane în România.

Așa-zisele acțiuni întreprinse de ministrul Petre Daea, de la apariția primului focar de pestă porcină africană în România (iulie 2017) și până în prezent, au demonstrat că acesta nu dispune de calitățile, cunoștințele, devotamentul și Daea si Dragnearesponsabilitatea necesare unui ministru în funcție.

Actuala moțiune simplă vine să sancționeze gravele derapaje din domeniul securității alimentare și a combaterii epizotiilor, atribut al ministrului conform Hotărârii de Guvern nr. 830/2016. Din momentul în care a apărut primul focar de pestă porcină africană în România, am auzit de la actualul ministru al agriculturii doar scuze și motivații despre cum nu poate sau de ce nu poate să acționeze, pasând întreaga responsabilitate fie Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, fie medicilor veterinari, fie Comitetului național pentru situații speciale de urgență, fie centrelor locale de combatere a bolilor, fie prefecților din județele respective. De fapt, dacă analizăm declarațiile publice ale domnului ministru Petre Daea, de la apariția primului focar de pestă porcină africană în Romania și până în VIORICAprezent, se observă cert că nu știe ce și cum să facă pentru a stopa extinderea bolii.

Oare, domnule ministru, de Planul de Contingență al României pentru pesta porcină africană, document care transpune Directiva Consiliului 2002/60/CE, ați auzit? Pentru că acest plan include prevederi privind nominalizarea atribuțiilor factorilor de decizie și de intervenție în focare, resursele financiare, de personal și de echipamente, necesarul de instruiri, modul de comunicare a crizei și modul de ecarisare a materiilor de risc rezultate din focare, în vederea unei reacții prompte în cazul unor alerte de boală și a reducerii de răspândire a virusului bolii.Harta evoluției pestei porcine africane în Europa ne arată că România este țara cea mai afectată de această epidemie – peste 70% din numărul focarelor din Uniunea Europeană fiind înregistrate în România. Dezinteresul, ignoranța, lipsa asumării de responsabilități, bâlbâiala autorităților, tardivitatea aplicării unor măsuri, blocarea luării unor măsuri, ascunderea probelor, dezinformările publice, neimplicarea unor factori instituționali care aveau obligații legale în gestionarea crizei au generat haos și au condus la neîncrederea populației, a crescătorilor, a fermierilor și a tuturor celor afectați, în autorități și în măsurile luate de acestea. Era obligatoriu, domnule ministru, ca încă de la apariția virusului, în vara lui 2017, să demarați, în regim de urgență, o acțiune de informare corectă a proprietarilor de porcine, a celor din industria de profil, a întregii populații cu privire la măsurile ce se impun a fi luate, a obligațiilor ce le revin, precum și despre gravitatea consecințelor nerespectării acestor măsuri.  Era să uitam, domnule ministru, că ați făcut totuși o informare. L-ați informat pe șeful dumneavoastră politic de iminența apariției și evoluției bolii în România, ceea ce a condus la salvarea fermei de familie a liderului PSD.Lipsa de acțiune și de viziune a dumneavoastră a contribuit semnificativ larăspândirea fulgerătoare a epidemiei (cea mai rapidă difuzibilitate a virusului din UE), astfel încât, în vreme ce în alte țări în care pesta porcină africană și-a făcut apariția cu doi ani de zile înainte de România, acestea au reușit să țină sub control focarele;în țara noastră, în doar 3 luni, s-a ajuns la DAEA Ialomitapeste 900 de focare în 13 județe, iar în fiecare zi mai apare un focar.

La nivel national, cele 13 județe afectate la ora aceasta sunt Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Sălaj, Satu Mare, Tulcea și Dâmbovița, iar numărul localităților depășește 200. În toate aceste zone, pentru prevenirea răspândirii virusului, singura măsură luată a fost uciderea a peste 250.000 de suine. Nu s-a recurs la măsuri de biosecurizare a fermelor comerciale prin organizarea de cordoane epidemiologice și nici la securizarea traseelor rutiere către centrele de abatorizare pentru valorificarea animalelor sacrificate voluntar de necesitate. Nici până azi nu a fost stabilită și comunicată public lista unităților de abatorizare pentru sacrificarea animalelor și procesarea cărnii provenite din zonele de protecție și supraveghere. Aceste prevederi constituie obligații ale autorităților conform Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. Situația este menționată și în Directiva 2002/60/CE, la art. 10 pct. 2 alin. b) și art. 11 pct.2 alin. b), precum și în Planul de Contingență al României pentru Pesta Porcină Africană la Cap. 1.1.9. pct. 2. Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România a făcut solicitări disperate în acest sens încă din luna august 2018.Fermierii au fost lăsați singuri cu situațiile de criză, am asistat la situații aberante de sechestru în depozite și ferme, animalele ajungând să se canibalizeze!!! Astfel, în județul Tulcea, au fost confirmate 549 de focare de pestă porcină africană în 75 de localități, existând societăți comerciale unde au fost uciși zeci de mii de porci – S.C. CARNIPROD S.R.L. – 48.034 uciși cu dioxid de carbon, 4.975 cadavre incinerate, 43.344 cadavre îngropate; S.C. PIGCOM S.A. – 20.289 porci uciși cu dioxid de carbon, 637 cadavre incinerate, 19.882 cadavre îngropate. În județul Constanța au fost confirmate 67 de focare de pestă porcină africană în 37 de localități, numărul porcilor uciși depășind 5.600.  În județul Bihor sunt confirmate un număr de 28 de focare în 8 localități, numărul porcilor uciși fiind de peste 1.300. În județul Satu Mare au fost uciși peste 40 de porci, fiind confirmate 7 focare în 3 localități. Județul Brăila are confirmate 60 de focare în 37 de localități și peste 64.000 de porci uciși – S.C. ROMSOCI – peste 14.000 de porci uciși, SC TEBU CONSULT INVEST SRL – peste 50.000 porci uciși. Județul Ialomița înregistrează 111 focare, 33 localități și peste 10.000 de porci uciși. În județul Sălaj avem 2 focare de pestă porcină africană la porcul mistreț  în 2 fonduri de vânătoare, fiind înregistrate 30 de decese. În județul Galați sunt 7 focare în 4 localități și peste 200 porci uciși. Județul Călărași înregistrează 33 focare în 8 localități și peste 20.000 de porci uciși. În județul Ilfov avem 7 focare în 3 localități și peste 50 de porci uciși. Județul Buzău înregistrează 3 focare în 3 localități și peste 90 de porci uciși. În județul Giurgiu a fost identificat un DANCILA Guvernfocar și au murit 38 de porci. Ultimul focar apărut este în județul Dâmbovița, într-o gospodărie, unde un porc a murit și ceilalți doi au fost uciși.

De ce nu s-au procurat încă din anul 2017 mijloace de incinerare, utilaje de dezinsecție, dezinfecție si decontaminare, și nu s-au stabilit locuri de îngropare predeterminate pentru eliminarea alternativă a cadavrelor care nu pot fi incinerate (pct. 4, anexa IV, Directiva 92/119/CEE), pentru a preveni contaminarea post-epidemică, contaminarea pânzei freatice și dezgroparea cadavrelor? Din cauza pericolului afectării exploatațiilor industriale, fapt confirmat ulterior, Comisia Europeană prin Decizia 709/2016 a introdus toate județele afectate direct în zona roșie de restricție și carantină. România este singura țară în această situație pentru că autoritățile române nu au putut prezenta garanții privind măsurile luate. Răspunderea pentru această situație gravă este și a ministrului Petre Daea, care a scăpat din mână situația și a neglijat avertismentele timpurii. Ne referim aici la informările venite de la Comisia Europeană, DG-Agri, DG-Sante și EFSA, precum și la cele făcute de SRI și adresate factorilor de decizie cu privire la iminența apariției pestei porcine africane în România și la pericolul răspândirii bolii pe teritoriul țări. Deși știați încă din 2016 despre aceste lucruri și ați fost informat oficial încă de la începutul mandatului (ianuarie 2017) domnule Petre Daea, acum există pericolul ca Uniunea Europeană să introducă în zonă de restricție și carantină întreaga țară, cu repercusDSV pesta porcina 2iuni economice devastatoare, situație de care sunteți responsabil în mare măsură.

Cum este posibil, domnule ministru Petre Daea, ca Centrul Național pentru Combaterea Bolilor să fie convocat abia în data de 28 iunie anul acesta, la un interval de 3 săptămâni de la reapariția focarelor de pestă porcină africană? În calitate de membru în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență aveați responsabilități clare în acest sens! Cum este posibil, domnule ministru Petre Daea, să nu solicitați în mod expres  restricționarea circulației animalelor, inclusiv a porcilor,  încă de la jumătatea anului 2017, când a fost diagnosticat primul focar de pestă porcină africană pe teritoriul României, în județul Satu Mare? Mai mult, domnule ministru, în iresponsabilitatea și populismul care vă caracterizează, ați fost cel care a exercitat presiuni asupra autorităților sanitare veerinare locale pentru redeschiderea târgurilor de animale, deși trebuia să fiți primul care să solicite închiderea acestora ca primă măsură de profilaxie. Este inacceptabil, domnule ministru, să nu solicitați, de asemenea, activarea în regim permanent a măsurilor de control la frontiere încă din anul 2017 (filtre sanitare, control marfă și bagaje), mai ales pe frontiera de nord și de est a României, acolo pe unde s-a și demonstrat că a pătruns virusul pe teritoriul țării noastre. Această măsură se aplică doar de două săptămâni. La presiunea Domniei Voastre, au fost emise Ordinul MADR nr.300/2017 pentru stabilirea tipurilor și exploatațiilor de creștere a suinelor și Ordinul comun al MADR/ANSVSA nr.20/2018 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condițiile de biosecuritate în exploatațiile de suine. Prin aceste modificări ale legislației în vigoare s-au făcut derogări nepermise, coborându-se gradul de biosecuritate în fermele de suine și facilitând astfel difuzia virusului pestei porcine africane. Este inexplicabil, domnule Petre Daea, că după apariția pestei porcine africane, în calitate de ministru al agriculturii, nu ați solicitat Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor reluarea, în regim de urgență, a programului de inspecții (examene clinice) în exploatațiile cu animale, așa cum prevăd normele sanitare veterinare, în condițiile în care aceste inspecții erau vitale și nu trebuiau stopate. Cunoașteți, domnule ministru, că în celelalte state membre ale Uniunii Europene aceste inspecții se fac de către medicii veterinari de două ori pe an, chiar dacă nu sunt semnalate cazuri de evoluții Daea PSDale unor epidemii?

Ați avut cunoștință, domnule Petre Daea, că medicii veterinari, Dumnezeii bolii, ca să vă cităm, au făcut solicitări repetate pentru reluarea inspecțiilor, inclusiv la mitingul de protest din primăvara aceasta, din fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Acest lucru ar fi permis identificarea din timp a bolii și ar fi condus la diminuarea pierderilor. Decizia CE 709/2014, la art. 8 lit. d, precizează foarte clar că se poate face comerț si export din zone libere de pestă porcină africană, numai dacă animalele provin din exploatații care au făcut obiectul inspecțiilor de două ori la interval de 4 luni. În acest fel, domnule ministru, s-a reușit performanța ca în România pesta porcină africană să evolueze necontrolat, evoluție nemaiîntâlnită în alte state UE afectate, cu un efect devastator asupra crescătorilor de porci și industriei de profil. După ciuma lui Caragea, pesta porcină africană marca Daea este cea mai gravă epidemie care lovește România! Ne așteptam, domnule ministru Petre Daea, în calitatea pe care o aveți, de membru al Guvernului, cu responsabilități clare privind strategia de creștere și dezvoltare a suinelor și dată fiind evoluția pestei porcine africane în România, având ca factor de diseminare mistrețul, să solicitați, în regim de urgență, factorilor de răspundere guvernamentali  responsabili de politicile în domeniul cinegetic, pe de o parte, creșterea numărului de acțiuni vânătorești care să aibă ca scop diminuarea numărului de mistreți și, pe de altă parte, modificarea legislației în domeniu cu privire la reluarea acțiunilor vânătorești, pe o perioadă limitată în arealele interzise. Ne referim aici la Rezervația Biosferei „Delta Dunării”. Dacă nu ați vizitat Delta în ultimele trei luni de zile, vă cerem să o faceți de urgență pentru a constata dezastrul ecologic pe care l-a generat incompetența dumneavoastră. Cum a fost posibil, domnule ministru Petre Daea, să nu solicitați Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, deblocarea sistemului național de identificare și înregistrare a animalelor, știut fiind faptul că în momentul de față baza de date nu poate fi utilizată pentru punerea în aplicare și verificare a restricțiilor de circulație a animalelor? Este o condiție obligatorie, domnule ministru, ca despăgubirile pe care le acordați de la bugetul statului, să aibă la bază date certe, corecte, rezultate în urma acțiunilor de identificare și înregistrare a porcilor din exploatații. Nici până astăzi, domnule ministru, nu se cunoaște cuantumul exact al despăgubirilor pentru pagubele cauzate de pesta porcină africană. Ați emis cu întârziere o hotărâre de guvern (H.G. nr. 484/2018) care modifică metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor (HG nr. 1214/2009) și care intră în contradicție cu legislația privind identificarea și înregistrarea animalelor – OUG 23/2010 și Legea pesta 1191/2012, fiind astfel imposibil de pus în aplicare.

Observăm, domnule ministru, că în ultima perioadă, anunțati triumfalist că au început plățile pentru despăgubirea celor afectați de pesta porcină africană. Nu informați însă beneficiarii despăgubirilor și despre măsurile pe care le gândiți pentru a fi reluată activitatea de creștere a suinelor. Auzim că una dintre măsuri este aceea a interzicerii creșterii porcilor pe o rază de 10 km distanță de orice fermă de suine afectată. Asta înseamnă, domnule ministru, că va fi interzisă creșterea porcilor în gospodăriile tărănești de subzistență și oamenii Pestaau dreptul să știe din timp acest lucru.

Asta da performanță economică și socială, domnule Daea!

Fermierii și toți cei care vroiau să taie un porc pentru masa de Crăciun sunt prea puțin preocupați de faptul că pesta vă deșteaptă și grija vă adoarme, în schimb așteaptă de la dumneavoastră răspunsuri și decizii! Veți rămâne în istoria României ca fiind artizanul principal al distrugerii creșterii porcului și industriei de profil din România. Încă de la începutul mandatului, domnul ministru ne-a demonstrat că are o aplecare specială asupra metafizicii oii, iar declarațiile sale sunt celebre: „Oaia este o statuie vie, oaia a descoperit înălțimile și le-a înnobilat, lângă oaie găsești o frunză, dar lângă frunză nu găsești o oaie”. În același spirit, în ultima perioadă, se pare că domnia sa a identificat și modul de pătrundere a virusului pestei porcine africane în România care ”nu intră în țară călare pe bicicletă sau cu pașaport”,precum și vinovatul principal în această criză ca fiind știința. Nu mai putem asista la acest dezastru care se agravează pe zi ce trece! Haosul, incoerența deciziilor, uneori chiar lipsa acestora, precum și solicitările dubioase ale actualului ministru al agriculturii către diferite instituții și autorități cu rol în gestionarea și combaterea pestei porcine africane riscă să arunce în faliment industria creșterii porcului în România, cu repercusiuni și asupra celorlalte sectoare ale industriei alimentare românești. Declarația iresponsabilă a lui Petre Daea întregește acest tablou: „Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz”. Aceste cuvinte trădează un mod de gândire rudimentară și o lipsă totală de discernământ, incompatibile cu funcția pe care o deține. Concluzionând, dragi colegi, avem dovada faptului că ne aflăm în fața unor acțiuni ilegale, abuzive și neglijente concertate la un nivel social și instituțional înalt ce au determinat, după părerea noastră, un atentat la siguranța națională, subminarea economiei naționale, insecuritatea alimentară și pagube incomensurabile la bugetul de stat. În cei 2 ani de când a fost numit ministru al agriculturii, domnul Daea a demonstrat că este incapabil să se ridice la înălțimea funcției sale. Românii nu mai au răbdare cu o astfel de abordare și nu mai sunt dispuși să îi acorde timp pentru îndreptare! Nu mai putem asista la acest dezastru continuu, care se adâncește tot mai mult sub tutela ministrului Daea și distruge agricultura românească! Prin votarea acestei moțiuni aveți posibilitatea de a mai da o șansă agriculturii, dar și să le arătați românilor că vă pasă cu adevărat de soarta lor și de securitatea alimentară a României!

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *