De ani de zile, mai toţi directorii spitalelor se feresc ca dracul de tămâie să raporteze aşa-numitele infecţii nosocomiale, chit că ele există şi fac ravagii care, de cele mai multe ori, nu sunt vinovate de agravarea bolilor pacienţilor, pentru simplul fapt că ele nu sunt raportate. O postate pe pagina de facebook a unei paciente care a filmat-o pe doctoriţa Baltă, cadru medical al spitalului din Slobozia ne-a determinat să aflăm cum mai stau unităţile spitaliceşti din Ialomiţa, în ceea ce priveşte cazurile de infecţii nosocomiale.
Aşa se face că am fost invitaţi la o conferinţă de presă stabilită a se desfăşura în data de 10.03.2017. Pentru întâlnirea cu cadrele medicale, mi-am făcut temele şi, citind cu mare atenţie Raportul semnat de directorul DSP Ialomiţa, am reţinut următoarele informaţii care, neapărat, trebuie mediatizate şi, neapărat, trebuie urmate de răspunsuri specializate în evaluarea riscurilor care există la această dată, acolo, în sputalele din Ialomiţa. Şi spunem asta, având în vedere că, de la un timp, cazurile grave au început să fie şi numerice, iar oamenii nu mai sunt nici ei aşa de neinformaţi precum erau înainte de a apărea Google şi Facebook, cadrele medicale au fost nevoite a răspunde întrebărilor vizând infectarea cu fel de fel de viruşi şi bacterii care mişună prin saloane, prin WC-uri, pe holuri şi chiar şi-n sălile de operaţii şi ATI . Ceea ce este cu-adevărat îngrijorător este că au început să şi moară unii dintre pacienţii infectaţi, iar rudele îndrăznesc a susţine că din cauza infecţiilor s-a ajuns la asemenea tragedii. Din motive lesne de înţeles, conducerea DSP Ialomiţa a trebuit să raporteze, totuşi, şi ea. Astfel că, din raportul prezentat sub semnătura domnului Noel în faţa prefectului care este Gigi Petre, am reţinut spre informarea celor îngrijoraţi, că în perioada 2015-2016, numărul cazurilor de infecţie nosocomială a fost în creştere față de anii precedenți, în primul rând din cauza numărului mare de infecţii nosocomiale cu Clostridium difficile (ICD). Dacă în 2014 au fost raportate doar 8 cazuri de infectie cu bacteria Clostridium, în 2016 numărul acestora a crescut la 24. Din cele 30 de cazuri de infecţii nosocomiale, 28 de cazuri au fost în spitalul din Slobozia şi 2 în spitalul din Feteşti. Potrivit raportului DSP Ialomița, nu în toate spitalele au fost astfel de cazuri. Nu ştim dacă n-au fost raportate sau dacă infecţiile chiar nu au existat. Oricum, în tot anul trecut, doar 30 de cazuri, în patru spitale, mi se par puţine! Infecțiile nosocomiale cu Clostridium difficile au fost întâlnite în Spitalul Judeţean de Urgență din Slobozia pe secția de chirurgie generală -10 cazuri, 7 pe medicină internă, 3 pe ATI, 2 ortopedie, 1 neurologie și 1 obstretică-ginecologie. Clostridium Dificile este un bacil gram –pozitiv, anaerob, sporulat, producător de enterotoxină. El este considerat vinovatul pentru starea diareică sau, în cazurile mai grave, colita pseudomembranoasă şi megacolon toxic. Există motiv de îngrijorare, cu-atât mai mult, cu cât unele cazuri nu se pot vindeca, evoluţia bolii fiind spre decesul pacientului. Sursele de infecţie sunt foarte variate. Practic, multe din cele ce ne înconjoară pot fi contaminate şi, deci, sursă de infectare a unora. Aerul, apa, solul, animalele, dotările cu tehnica modernă de care oamenii se folosesc. Calea dominantă de transmitere este fecal-oral prin mâinile murdare contaminate cu spori. Mai ales cei care au avut intervenţii chirurgicale, care sunt sub tratament îndelungat cu antibiotice, cei care sunt internaţi sau au fost nu cu mult timp înainte internaţi şi care au un sindrom diareic trebuie să aibă în vedere şi o posibilă infecţie cu acest bacil. De reţinut şi că din cauza faptului că este destul de scumpă asistenţa medicală în atare situaţii, spitalele nu efectuează prea uşor evaluări ECDC, astfel încât suprevegherea infecţiilor să fie o procedură ce se întâmplă cu-adevărat, şi nu doar în scripte, în raportări.