Drogeanu şi Crunţeanu – dovada vie a „înfrăţirii” între partide

Distribuie articolul:

* Drogeanu este mare în PNL. Crunţeanu este mic în PSD. Dar asta nu înseamnă că, în AFIR, cei doi nu sunt mahări peste proiectele cu finanţare europeană…

Poate nici nu i-am mai fi băgat în…cerneală dacă n-am fi aflat – iarăşi! – că ziarul Ştirea nu este considerat a fi tot atât de important precum sunt altele, atunci când e vorba să desfăşoare AFIR o acţiune menită a informa pe unii despre unele proiecte cu finanţare de la Uniunea Europeană.
Cum însă, de curând, iarăşi am citit cum că spre sfârşitul lunii februarie ar fi avut loc oarece discuţii în cadrul consultărilor organizate de PSD pentru realizarea strategiei judeţene de dezvoltare durabilă 2016 – 2026, iar „directorul adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Daniel Crunţeanu, le-a punctat legumicultorilor posibilităţile pe care le au pentru accesarea de fonduri nerambursabile”, sigur că ne simţim datori să scriem…
Ce, pentru ce, şi cu cine împarte AFIR
În ceea ce priveşte informaţiile, nu vom începe „de la calendele greceşti” recapitularea informaţiilor, ci mai dincoace… Şi ştim că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a deschis acum un an, mai precis în luna martie 2015, primele sesiuni de primire a proiectelor de investiţii finanţate prin măsurile din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
Potenţialii beneficiari vor avea la dispoziţie fonduri europene nerambursabile de peste 205 milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole prin submăsura 4.1 şi de mai bine de 110 milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri prin submăsura 6.1, primele două submăsuri din PNDR 2020 deschise pentru depunerea cererilor de finanţare.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Ruale a primit până în prezent pentru toate cele 10 submăsuri de finanţare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR) deschise în acest an 1.397 de proiecte, în valoare de peste 103 milioane de euro. Cele mai multe cereri de finanţare, 1041, au fost depuse pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Valoarea totala nerambursabilă, cumulată, pentru toate proiectele, depuse prin această submăsură, este de 44 milioane de euro. De asemenea, un interes deosebit se constată pentru Submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”. AFIR a primit 121 de proiecte, dintre care 103 privesc sectorul vegetal. Valoarea totală nerambursabilă a celor 121 de proiecte se ridică la peste 53 milioane de euro. În afară de aceste submăsuri AFIR a mai oferit clienţilor săi şi posibilitatea depunerii unor proiecte pentru : Investiţii în exploataţii pomicole; sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole; investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol; investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice; sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale; sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici; investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole şi, mai ales, sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală”. Şi, cică, au fost primite 178 de cereri de finanţare conforme în valoare totală de aproape 2,5 milioane de euro. Adunaţi sumele pe fiecare submăsură şi-o să fiţi uimiţi de suma totală vehiculată de AFIR.
Cum stă judeţul Ialomiţa la rezultatele obţinute de OJFIR ca subunitate a AFIR? Bine, cică! Cine-s beneficiarii purcoiului de bani ? Proiectele de investiţii pot avea beneficiari publici (comunele şi asociaţiile acestora conform legislaţiei naţionale în vigoare) şi ONG-uri pentru investiţii în infrastructura educaţională (grădiniţe) şi socială (creşe şi infrastructură tip after-school). Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele depuse de autorităţile publice locale şi ONG-uri care sunt negeneratoare de venit. Amintiţi-vă ce-aţi citit în ziarul Ştirea despre cine-s cei care şi-au „tras” locaţii în care, chipurile, să se joace copiii. Vă reamintesc că în Slobozia sunt două astfel de… locaţii, iar despre ele „gura târgului” spune că una aparţine familiei domnului Muşoiu – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa – iar cealaltă aparţine domnului senator Marian Pavel, ambii fiind membri marcanţi ai PSD şi prieteni cu directorul ADR Sud Muntenia, instituţie care finanţează cu bani de la Uniunea Europeană astfel de proiecte.
(I.G.)


Distribuie articolul:

One thought on “Drogeanu şi Crunţeanu – dovada vie a „înfrăţirii” între partide

  1. Sa va povestim cum ne-am chinuit sa depunem proiecte si cum doamnele de la Afir ne-au plimbat 2 saptamani sa schimbam locul unor hartii? Si, dupa ce au vazut ca nu merge asa, au trecut la amenintari? Cam asa se primesc proiectele la Afir, cele muncite, fara pile la partide…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *