Document şocant: Căzăneştiul a ajuns oraş pe uşa din dos!

Despre schimbarea de rang a localităţii Căzăneşti, din comună în oraş, au curs rîuri de cerneală în ultimul deceniu. Au existat informaţii ba că localitatea rurală n-ar fi îndeplinit toate cerinţele, ba că locuitorii actualului oraş plătesc impozite mai mari pentru o serie de servicii care nu există, ba că nu mai ştim cine a forţat litera legii cînd schimbarea de statut a fostei comune s-a făcut în primăvara anului 2004. Ziarul ŞTIREA este în măsură să vă prezinte un document exploziv, care ar dovedi pe deplin faptul că localitatea Căzăneşti nu se încadra nicidecum în prevederile Legii 351/2001, privind planul de amenajare a teritoriului naţional. Practic, actualul oraş nu îndeplinea cerinţele indicatorilor din legea amintită şi, bănuim că prin măsluirea cifrelor, Căzăneşti nu mai este comuna dinainte de 2004 ci oraşul de după anul amintit.

                     Mihălţeanu, secretarul şi statistica lu’ peşte

Aşa cum am dezvăluit încă din preambulul articolului nostru, ziarul ŞTIREA este în măsură să vă ofere informaţii zguduitoare despre modul în care oraşul Căzăneşti şi-a schimbat statutul din localitate rurală în localitate urbană. Mulţumită lui Anatol Ghilea, desigur îl cunoaşteţi din sutele de articole de presă pentru voinţa lui de a aduce Căzăneştiul înapoi la rangul de comună, am intrat în posesia unui document semnat de primarul de atunci al comunei Căzăneşti, Ion Mihălţeanu, secretarul acelei perioade, Tănase Mihalcea, actual şef la Oficiul Judeţean de Cadastru şi purtînd viza Direcţiei Judeţene de Statistică, fără vreun nume de persoană, instituţie condusă acum ca şi atunci de Aneta Ştefan. La ce se referă documentul cu pricina? Puteţi observa din facsimilul prezentat, că este vorba despre o fişă a localităţii prin care comuna Căzăneşti era propusă a fi declarată oraş. Concret, trebuiau îndeplinite toate condiţiile din legea 351/2001 pentru ca propunerea de schimbare de rang să fie şi legală. Dar, cum altfel, cifrele oficiale par a fi fost schimbate din vîrful pixului, deşi documentul în posesia căruia am intrat nu poartă şi semnăturile prefectului de atunci, Marian Bălan, originar tocmai din localitatea Căzăneşti sau ale preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Savu, „băştinaş“ vreo cîţiva kilometri mai încolo spre Urziceni. Actul pus la dispoziţie de Anatol Ghilea arată negru pe alb faptul că numărul de locuitori impus de lege pentru a fi declarată oraş o localitate era de 5000, iar Căzăneştiul avea numai 3642. Populaţia ocupată în activităţile neagricole trebuia să fie de 75%, în realitate aceasta fiind de numai 50%, dotarea locuinţelor cu instalaţii de alimentare cu apă şi cu băi şi toalete în interior trebuia să fie de 70% şi, respectiv, 55%, în timp ce atunci procentele erau de numai 11% în ambele situaţii. Mai mult, la vremea respectivă nu existau locuri în hoteluri, minimul impus fiind de 50 de locuri, străzi modernizate în procent de minim 50%, străzi cu conducte de canalizare de minim 50%, iar spaţiile verzi în metri pătraţi pentru fiecare locuitor erau de numai 1,82 faţă de 10 metri pătraţi cîţi cerea legea 351/2001. În schimb, Căzăneştiul se mîndrea cu vreo cîteva săli de clasă la capitolul învăţămînt, cu o reţea de hidranţi, cu o reţea de distribuţie a apei pe 95% din total (?!), dar şi cu vreo 10 mii de volume de cărţi şi-un teren de fotbal, practic un maidan îngrădit în care se bătea mingea la eşaloane inferioare. Documentul semnat de cei menţionaţi în startul articolului de faţă a însemnat şi cauza ce a produs efectele ulterioare pînă-n zilele noastre, adică triplarea impozitelor cetăţenilor şi aşa destul de săraci din Căzăneşti, în situaţia în care condiţiile lor de viaţă nu s-au schimbat cu nimic. Canalizare ioc, apă cu bidonul, stadion de judeţ, populaţie recenzată aproape la jumătate faţă de scriptele din 2004, ce mai, restul punctelor de îndeplinit încă de-atunci parcă nici azi nu se întrezăresc a fi îndeplinite. Din momentul 2004, se ştie, există zeci de tentative de revenire a oraşului Căzăneşti la statutul de comună, însă niciuna cu vreun succes. Poate vreunul dintre potentaţii zilelor noastre vor ţine cont de solicitările cetăţenilor din Căzăneşti pentru că devine tot mai clar că foarte mulţi dintre aceştia nu-şi mai pot plăti dările către buget, că în curînd vor exista pensii poprite sau chiar vînzări ale terenurilor şi produselor pentru a nu intra în imposibilitate de plată. Ori poate chiar organele de cercetare se vor trezi pînă la urmă cu amorţeală şi vor face cu adevărat o verificare în care să ne arate tuturor la fel de negru pe alb dacă localitatea a respectat legea cînd şi-a schimbat statutul din comună în oraş. Pentru că pînă acum am avut parte doar de încercări de a „îngropa“ şi fărîma de dezvăluiri de presă cu referire la acest subiect. „Rangul de oraş al Căzăneştiului nu ne-a adus decît pagubă şi nemulţumiri“ după cum susţine chiar Anatol Ghilea, „luptător“ local pentru revenirea Căzăneştiului la statutul de comună.

George ŞEITAN